0.1 C
Neamţ
miercuri, 19 noiembrie, 2025

Ziua mondială a scriitorilor

ULTIMA ORĂ

Ziua Mondială a Scriitorilor este celebrată anual pe 3 martie și a fost instituită în anul 1986 de către English PEN Club, la cel de-al 48-lea Congres Internațional al organizației. Această zi are scopul de a susține libertatea de exprimare și drepturile scriitorilor din întreaga lume.

PEN Club (Poets – poeți, Essayists – eseiști, Novelists – romancieri) a fost fondat în 1921, la Londra, la inițiativa poetei Catherine Amy Dawson-Scott. Primul președinte al clubului a fost celebrul scriitor John Galsworthy.

Printre primii membri ai organizației s-au numărat personalități literare de renume, precum Joseph Conrad, George Bernard Shaw, HG Wells și Elizabeth Craig.

Organizația PEN Club a fost fondată pe baza unor principii fundamentale, printre care:

Literatura trebuie să fie un liant universal, indiferent de conflictele politice.

Libertatea de expresie trebuie susținută în orice context, chiar și în perioadele de criză.

Scriitorii au datoria de a combate ura și de a promova respectul reciproc între națiuni.

În anul 1923 sa constituit PEN Clubul Român  avându-l printre fondatori pe Liviu Rebreanu. Organizația a reunit personalități literare de prestigiu, precum Camil Petrescu, Lucian Blaga, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu și mulți alții.

În 1990, după căderea regimului comunist, Ana Blandiana a fost aleasă președintă reînființatului Centrului PEN Român, având un rol esențial în promovarea libertății de exprimare și a drepturilor scriitorilor. A fost invitată, la Viena, la Congresul mondial anual al PEN International, unde s-au reînfiinţat PEN Cluburile naţionale pentru ţările foste comuniste.

Importanța Zilei Mondiale a Scriitorilor

Ziua Mondială a Scriitorilor este mai mult decât sărbătoarea, fiind o ocazie de reflectare asupra rolului esențial al literaturii în societate. Scriitorii sunt cei care pun sub semnul întrebării realitatea, inspiră schimbarea și contribuie la formarea identității culturale a unei națiuni. Dintre activitățile specifice a acestei zile cele mai importante sunt:

Evenimente literare și lecturi publice

Conferințe despre libertatea de exprimare

Decernarea de premii literare

Publicarea de articole și eseuri dedicate scriitorilor

Ziua Mondială a Scriitorilor nu este doar un moment de celebrare, ci și un prilej de a susține libertatea de expresie și drepturile scriitorilor din întreaga lume. Literatura trebuie să rămână un spațiu de dialog liber, capabil să inspire generații într-un loc.

Sărbătorește și tu Ziua Mondială a Scriitorilor încurajând lectură, susținând scriitorii și promovând libertatea cuvântului!

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare

spot_img
spot_img

CONDOLEANȚE

RECENTE