În perioada 14–16 august, cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, pompierii nemțeni vor fi la datorie, pregătiți pentru a interveni prompt în sprijinul cetățenilor și pentru prevenirea situațiilor de urgență.
În aceste zile, atenția salvatorilor va fi îndreptată și către zonele în care sunt programate evenimente cu participare numeroasă:
La Bicaz, cu prilejul Zilei Marinei Române, vor avea loc manifestări cultural-artistice. Pentru siguranța participanților, vor fi dislocate forțe și mijloace de intervenție, din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, pregătite să gestioneze eventualele situații de urgență.
La Mănăstirea Văratec va fi sărbătorit hramul așezământului monahal, precum și oficierea unei slujbe prilejuite de proclamarea canonizării locale a trei sfinte maici. Pompierii din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț, împreună cu voluntari din programul „Salvator din pasiune”, vor fi prezenți pentru prevenirea și gestionarea eventualelor situații de urgență generate de afluența mare de credincioși.
Recomandări
Atenție la focul deschis!
Nu aprindeți focul în zone cu risc de incendiu și nu utilizați focul deschis în condiții de vânt.
Dacă pregătiți hrana în aer liber, folosiți doar locurile special amenajate pentru acest scop. Focul trebuie supravegheat permanent, amplasat la distanță de vegetație, păduri și alte materiale combustibile și stins complet înainte de plecare.
Ai grijă în ce ape te scalzi!
Scăldați-vă doar în locuri special amenajate și supravegheate. Evitați zonele în care există curenți puternici, adâncimi necunoscute sau obstacole ascunse.
Nu săriți în apă de pe poduri, stânci, platforme sau alte construcții și nu intrați în apă după consumul de alcool, atunci când sunteți supraîncălziți sau pe timpul nopții.
Copiii trebuie supravegheați permanent în apropierea apei. Nu îi lăsați singuri, nici măcar pentru câteva momente.
Atenție și în timpul slujbelor religioase!
Dacă participați la slujbe sau alte activități religioase, nu lăsați lumânările aprinse nesupravegheate și păstrați-le la distanță de haine, hârtie, mobilier sau alte materiale combustibile.
Atunci când parcați în zona unui lăcaș de cult asigurați-vă că nu blocați căile de acces pentru autospecialele de intervenție.
Respectați regulile de siguranță la cazare.
La sosirea într-o unitate de cazare, familiarizați-vă cu regulile de prevenire a incendiilor și cu traseele de evacuare.
Nu utilizați aparate electrice improvizate, defecte sau deteriorate și nu suprasolicitați instalațiile electrice. Orice defecțiune sau situație care poate pune în pericol siguranța trebuie anunțată imediat administrației.
Siguranța începe cu fiecare dintre noi
Fiți responsabili! Respectați regulile de prevenire și aveți grijă de voi și de cei dragi, oriunde alegeți să petreceți acest weekend.
Pentru informații despre comportamentul corect în situații de urgență, puteți consulta ghidurile disponibile pe platforma fiipregatit.ro
În cazul producerii unei situații de urgență, apelați imediat 112.



