Astăzi, 17 februarie, Andrei Merchea Zapotoțki a semnat contractul de management ca director al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț pentru următorii patru ani, până în 2029. Evenimentul a avut loc în cadrul unui briefing de presă susținut de președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, împreună cu noul director, care a prezentat viziunea sa asupra viitorului instituției de cultură.
„Preiau Teatrul Tineretului într-un moment în care simt că trebuie să deschidem ferestrele. Trebuie să aerisim, să lăsăm teatrul să respire, să se conecteze din nou cu orașul, cu oamenii și, mai important, cu scena națională și internațională. Vreau public în sală, vreau spectacole care contează, vreau performanță!” a declarat Andrei Merchea Zapotoțki.
Un parcurs de căutări și reușite
Născut în Suceava, Andrei Merchea Zapotoțki este absolvent al Universității Naționale de Arte, Teatru și Cinematografie din București, la clasa profesorului Ioan Coja și masterul cu Gabriel Gheorghe Ionașcu. În paralel, și-a completat studiile la Academia de Studii Economice, specializându-se în Administrarea Afacerilor în limba franceză. Acest parcurs academic dublu reflectă viziunea sa complexă asupra teatrului ca artă, dar și ca instituție care trebuie gestionată eficient.
Drumul său în lumea teatrală a fost presărat cu momente de cumpănă, de luptă de reușită. În 2015, a fost unul dintre câștigătorii Audiției Naționale, un concurs destinat promovării tinerilor actori, fiind evaluat de directori de teatru și regizori de renume din țară. Nu a rezultat un succes imediat. Dar a fost un punct de cotitură în cariera sa.
„Pentru mine, Piatra-Neamț a fost un loc care m-a adoptat. Din 2016 sunt parte din acest colectiv și, de atunci, am înțeles că Teatrul Tineretului nu este doar o scenă, ci un spațiu al dialogului, al întâlnirilor și al excelenței artistice. Vreau să ducem mai departe această tradiție, să fim relevanți, vizibili și să creăm spectacole care provoacă, care inspiră și care aduc publicul mai aproape de teatru”, a subliniat noul director.
Teatrul viitorului: puternic, vizibil și conectat
Andrei Merchea își propune să transforme Teatrul Tineretului într-un pol de referință pe harta culturală națională și să îl readucă în acel context european în care, cândva, era parte integrantă. Printre obiectivele sale se numără consolidarea echipei artistice, atragerea unor regizori și creatori de renume, precum și diversificarea repertoriului, astfel încât să răspundă atât exigențelor critice, cât și preferințelor unui public divers.
„Ne vom concentra pe montarea unor texte puternice, fie clasice, fie contemporane, dar fără compromisuri, fără convenții facile. Vreau un teatru care să vorbească despre realitatea în care trăim, despre frământările noastre și despre viitor. În același timp, teatrul trebuie să iasă din clădire, să fie prezent în oraș, în județ, să creeze punți între generații și între comunități.”
Festivalul Internațional de Teatru de la Piatra-Neamț va rămâne un punct central în strategia sa managerială, însă noul director dorește să-l transforme într-un motor cultural mai puternic, o platformă reală de schimb artistic și profesional. Totodată, el subliniază importanța parteneriatelor cu instituții locale și naționale, precum și implicarea mediului economic în susținerea activităților teatrului.
Fața către public, privindu-l drept în ochi
În ceea ce privește relația cu publicul, Andrei Merchea pune accent pe interacțiunea directă și pe crearea unei experiențe teatrale vii, autentice. „Fața către public, privindu-l drept în ochi, înțelegând care sunt nevoile și răspunzând pe măsură – acesta este crezul meu. Teatrul nu este doar un loc de desfătare artistică, ci o necesitate socială, un spațiu de reflecție și de întâlnire.”
Noul director al TT a anunțat că va analiza atent repertoriul actual și că va introduce, acolo unde este nevoie, ajustări care să reflecte direcția artistică pe care o propune. „Nu există teatru vechi și teatru nou, există doar teatru bun și teatru mai puțin bun. Vom păstra și vom dezvolta ceea ce este valoros, dar vom aduce și prospețime, provocare și inovație.”
Un nou capitol
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, și-a exprimat susținerea pentru noul director și pentru viziunea acestuia: „Andrei Merchea Zapotoțki vine cu un suflu nou și cu o abordare care îmbină pasiunea pentru teatru cu o viziune managerială clară. Suntem convinși că va reuși să ducă Teatrul Tineretului acolo unde îi este locul: în elita culturală națională și internațională. Îi dorim succes și îi oferim tot sprijinul nostru!”
Noul director a încheiat briefingul de presă cu un mesaj direct și clar: „Îmi asum acest drum cu toată determinarea. Vreau un teatru viu, curajos, deschis și, mai presus de toate, un teatru care contează. Vă aștept cu drag la teatru!”
Poate că e un act de sfidare să te întorci la teatru, la teatrul-teatru, la scândura scenei, la îndelunga tradiție a spectacolului direct în secolul în care vorbim cu mașini inteligente. Bine educate, ar putea cândva rescrie Ibsen sau Tennessee Williams, jucate de siluete artificiale. Bine educate, se vor strădui să fie noi, ei, voi.
Poate că de aceea teatrul e o formă de speranță superioară în ceea ce ne face imperfecți și irepetabili: umanitatea noastră.