Violenta este un concept care se referă la utilizarea forței fizice sau a puterii, reală sau amenințată, împotriva unei persoane, unui grup sau unei comunități, care poate duce la rănire, deces, suferință psihologică sau privare. Arestul preventiv este o măsură privativă de libertate dispusă de autoritățile judiciare pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Scopul său este de a preveni sustragerea de la urmărirea penală, influențarea martorilor, repetarea infracțiunii sau pentru a proteja ordinea publică.

Un tânăr de 23 de ani a învățat pe propria piele cei doi termeni, acesta fiind prezentat instanței care a dispus arestarea preventivă a acestuia.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștirii publice și lovire sau alte violențe. ”În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în noaptea de 3 august a.c., în jurul orei 00.22, doi bărbați cu vârste de 23, respectiv 39 de ani, din Ruginoasa, ar fi comis reciproc violențe unul asupra celuilalt. Totodată, bărbatul de 39 de ani, ar fi aplicat in mod repetat lovituri tânărului de 23 de ani, chiar și când aceste se afla în imposibilitatea de a se apăra, fiind căzut la sol. Față de bărbatul de 39 de ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca la data de 12 august a.c. să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Ramona Ciofu, I.P.J. Neamț.

Polițiștii susțin că după producerea faptei, tânărul de 23 de ani ar fi părăsit localitatea, fiind emis, pe numele acestuia un mandat de aducere. Cei doi se află acum în Arestul Inspectoratului de poliție județean Neamț.

Ordinul de protecție, la DIVERSE pentru unii

Ieri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 68 de ani, în fața unui imobil din localitatea Horia, imobil față de care acesta avea interdicție de a se apropia, la o distanță mai mică de 100 de metri, urmare a unui ordin de protecție, emis de Judecătoria Roman.

”Bărbatul a fost reținut de polițiști, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție”, a mai precizat Ramona Ciofu.

Vom vedea și reacția judecătorilor în ceea ce privește măsura preventivă.