O scrisoare pastorală veche de un secol scoate la lumină o poveste de viață, iubire și renunțare care a traversat decenii și destine
În rubrica „Dreptul la Neuitare”, părintele dr. Florin Țuscanu a readus în atenția publicului un document de arhivă cu totul aparte: o scrisoare pastorală trimisă în urmă cu exact un secol de episcopul Lucian Triteanu, cu prilejul Sfintelor Paști din anul 1925.
1925 a fost anul în care se înființa Patriarhia Română. Intitulată „Gânduri de suflet, într-o scrisoare pastorală de Paști”, epistola a fost citită în toate bisericile și mănăstirile din Eparhia Romanului și a devenit un text simbolic pentru o epocă plină de speranțe și frământări.
Un episcop și o epistolă despre lumină, suflet și întoarcerea spre cer
În epistola pascală redescoperită, episcopul Triteanu scria cu emoție despre misterul și freamătul sufletesc din noaptea Învierii:
„Am lăsat casele noastre în miez de noapte și ne-am adunat în Casa slavei lui Dumnezeu, unde astăzi, mai mult ca-n alte zile, <<în cer ni se pare a sta>>… În mijlocul acestor valuri de lumină ne ospătăm din <<praznic bun și luminat>>.”
Dar vocea episcopului nu e doar lirică, ci și profund umană. El simte cum acea lumină se stinge prea repede în inimile credincioșilor:
„Luminița mântuirii primită din mâna preotului se stinge din inima noastră și devenim din nou pământeni… ca Adam după ce a săvârșit păcatul.”
Și într-o frază care pare să fi fost scrisă pentru toate timpurile, Triteanu îndeamnă:
„Dacă fiecare dintre noi ar căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, n-ar mai fi atâta zbucium și tristețe și chin în lume.”
Cu aceste cuvinte începe o poveste mai mare – nu doar a credinței, ci a unor oameni prinși între chemări spirituale, iubire și alegerile vieții.
În spatele acestei scrisori duhovnicești se află însă și alte povești – umane, cutremurătoare, poetice – destine răsucite împrenuă. Veturia Mureșan, fosta soție a episcopului, avea să devină marea iubire a poetului și politicianului Octavian Goga, într-o relație care a traversat timpul, aparențele și limitele impuse de societate.
Între două destine: căsătoria cu Triteanu și iubirea pentru Goga
La 19 ani, Veturia Mureșan, fiică de preot ortodox și elevă a marilor școli de canto din Paris și Berlin, a fost căsătorită cu preotul Lazăr Triteanu – devenit ulterior episcopul Lucian Triteanu. Era o căsătorie aranjată, o alianță de familie, dar nu una de iubire.
În paralel, un adolescent pe nume Octavian Goga, fiu de preot și elev într-un pension săsesc din Sibiu, își pierdea inima pentru frumoasa Veturia. Era anul 1896. Ea avea 13 ani, el 15. Dar întâlnirea reală are loc mai târziu iar căsătoria lor de abia în 1921.
Veturia a fost soprana, actriță, amantă și apoi soție de ministru și poet. Vorbea fluent germana, franceza, maghiara. În 1909 Carol I a decorat-o pentru merite culturale. A susținut concerte alături de George Enescu și Cella Delavrancea.
Cei doi se întâlniseră în gimnaziu, dar de abia în timpul Primului Război Mondial relația dintre Veturia și Octavian Goga, a devenit strânsă. Imediat dupa război, deciseseră să se căsătorească deși fiecare dintre ei avea alte obligații. Veturia l-a urmat la București pe Goga când acesta a ocupat portofoliul de ministru.
„Tavi, azi mi-am recâștigat numele care trebuia să stea lângă al tău”
În 1920, Veturia divorțează de Triteanu. În scrisoarea pe care i-o trimite lui Goga notează:
„Tavi, azi mi-am câștigat prin sancțiunea legii numele meu de acum 17 ani (Veturia Mureșan), acel nume care de atunci trebuia să stea lângă al tău… Întârzierea asta zadarnică și goală voi s-o rectific prin curățenia dragostei și bunătatea mea.”
Iar Goga, care divorțase și el de Hortensia Cosma, fiica celui mai bogat roman din Ardeal, directorul Bancii Albina, îi răspunde cu patos: „Două libertăți se unesc pe veci, dăruindu-se una alteia.”
Un troc în taină: libertatea iubitei în schimbul unui scaun de episcop
Potrivit relatărilor din presa interbelică, Goga – ministru al Cultelor la acea vreme – i-ar fi oferit lui Triteanu scaunul episcopal de la Roman în schimbul libertății Veturiei. Astfel, în martie 1923, Triteanu devine oficial episcop, la scurt timp după ce renunță la viața de preot mirean și intră în monahism.
O înălțare ecleziastică pe fundalul unei pasiuni pământene. Greu de știut resorturile interne ale acestor povești.
Veturia Mureșan devine Veturia Goga – și apoi… „Privighetoarea lui Hitler”
Căsătorită cu Goga, Veturia își abandonează cariera de soprană. Biografii susțin că gelozia acestuia a fost motivul: „După 16 ani, Veturia Goga a renunțat la cariera muzicală, pentru a nu alimenta gelozia scriitorului.”
Dar nu s-a retras din viața publică. Dimpotrivă. Influența ei crește odată cu ascensiunea politică a soțului. Veturia avea să devină confidentă a Mariei Antonescu și un personaj apropiat de anturajul mareșalului.
Mircea Goga, strănepotul poetului, scrie în cartea „Privighetoarea lui Hitler”: „Veturia Goga l-a cunoscut pe Adolf Hitler cu ocazia apariţiilor sale la Festivalul de la Bayreuth, dedicate lui Richard Wagner, unul din idolii dictatorului nazist.
Ea era singurul translator român acceptat de Hitler în discuţiile pe care acesta le avea cu mareşalul Ion Antonescu. De reţinut ar fi şi faptul că Veturia Goga era şi prietenă cu Maria, soţia mareşalului”.
O iubire sfâșiată între artă, putere și obsesie
Dincolo de meandrele istorice, ceea ce rămâne în istorie este forța pasională a iubirii dintre Goga și Veturia. În jurnalul său intitulat Florile Tăcerii, poetul scrie:
„Dragostea mea este un acord ce-am făcut cu eternitatea.”
„Programul meu de viață se rezumă astăzi în două cuvinte: Casa noastră.”
„Moș Crăciun de două mii de ani nu știe o colindă mai frumoasă ca sărutarea ta.”
Criticul Victor Eftimiu nota și el:
„Marea lui dragoste cu care a şi plecat în mormânt, marea lui obsesie, mai mult decât dragoste, tulburarea, revolta, blestemul.”
Mausoleul iubirii: eternitatea în doi
După moartea lui Goga, Veturia a trăit retrasă în castelul de la Ciucea, pe care l-a donat statului cu condiția să fie transformat în „Casa Memorială Octavian Goga”. A murit în 1979, la 96 de ani, și a fost îngropată lângă el, în ceea ce istoria culturală românească numește „Mausoleul Iubirii”.
Pe frontispiciu stau versurile testamentare ale poetului:
„Eternității îmi flutură veșmântul / Simt Dumnezeu cum mă primește-n casă”
O scrisoare, un episcop, o iubire: istorie în trei acte
Scrisoarea pastorală a lui Lucian Triteanu, redescoperită azi, este o pagină de istorie spirituală. Însă adevărata poveste – trăită pe muchia dintre sublim și scandal – este cea a Veturiei și a lui Octavian Goga.
O poveste despre o iubire care nu a ținut cont de timp, de căsătorii, de biserică sau de politică. Ci doar de o promisiune: „Ți-o dau ție, iubita mea, libertatea mea recucerită.” (Octavian Goga, 1920)
