Noi documente despre Unirea Principatelor Române
Și la o zi de la marcarea Micii Uniri, romașcanii continuă să dea atenție evenimentului petrecut în urmă cu 167 de ani, atunci când s-a înfăptuit actul istoric de la 24 Ianuarie 1859 și colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales atât Domn al Moldovei, cât și al Țării Românești.
Cunoscutul profesor dr. Liviu Brătescu,în prezent cercetător la Institutul ”A.D.Xenopol” din Iași a făcut câteva considerații interesante despre Unirea Principatelor Române, aducând în atenție câteva considerații despre evenimentul istoric amintit, cel care a însemnat și începutul modernizării statului român.
Actul de la 24 ianuarie 1859, susține Liviu Brătescu, nu a fost o întâmplare fericită în istoria noastră, ci un act politic proiectat decenii la rând, promovat de o elită politică prin sacrificii proprii, susținut cu resurse financiare personale, plătit cu închisoare, exil și multe lipsuri materiale.
Este suficient să ne uităm doar la cel mai cunoscut dintre unioniști, Mihail Kogălniceanu, pentru a vedea cât de greu și cu câtă luptă s-a ajuns la Unirea din 1859. Considerând unirea o ”cheie de boltă” a edificiului național, marele om de stat a fost dezamăgit de rezultatul Revoluției din 1848 și de lipsa de ”reacție” a moldovenilor :
“Vrei ca Moldova să se apere, când ea n-a fost în stare de a se scula în contra unui ticălos domn ca Sturdza?“. Cu toate acestea a continuat în anii 50 ai secolului al XIX-lea să lupte pentru “visul de aur”, acel regat al Daciei la care visase încă din anii perioadei regulamentare.
Mihail Kogălniceanu a pus bazele ziarului ”Steaua Dunării” apărut între 1855 -1860 cu întreruperi, ziar care avea drept scop promovarea proiectului unionist și în care a investit resurse financiare personale pentru a face propagandă externă pentru unire în zilele premergătoare Congresului de Pace de la Paris, din 1856.
În contextul acelor ani în care nesiguranța și jocul politic nu anunțau izbânda din 1859, Kogălniceanu spera în continuare ca “toată țara să aibă o voință și să lucreze în conglăsuire”. Prin ziarul său care apărea la Bruxelles, interzis la Iași, el arăta Europei că “ voim a fi o societate europeană, voim și ținem la toate condițiile unei societăți în cale de progres”.
A militat pentru unire cu toată forța sa, a apărat și reprezentat în diferite procese în mod gratuit pe moldoveni, încercând să-i convingă de necesitatea unirii, muncind neobosit pentru asta și spunând ”lucrez pe zi optsprezece ore”.
Atunci când boierii conservatori sau jocurile Rusiei încercau să zădărnicească planurile unioniste i se adresa lui M. Sturdza:
” Nu vezi că se face ziuă Tu ai avut odată ființă și n-ai putut putut fi. Țara vrea lumină, progres, viață!”.
Propus el însuși candidat la domnie, s-a retras la 3 ianuarie pentru a se împlini visul unei generații. Două zile mai târziu când colonelul Al. I. Cuza era ales, Kogălniceanu rostea:
“La legi nouă, om nou(…). Iar tu, măria ta, ca domn, fii bun și blînd”.
După alegerea și ca domn al Munteniei a lui Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu afirma că: “ O nație care își are conștiința drepturilor sale trebuie să aibă și curajul de a se apăra, numai atuncea ea este respectată”.
Și Kogălniceanu, susține Liviu Brătescu, ne arată în acele zile calea la care ne obliga unirea ca națiune: “ era cea mare, inaugurată prin proclamarea Unirii, ne impune datoria ca să nu ne oprim în măreața cale în care am intrat”.
Pentru unioniști, pentru cei care așteptaseră Unirea și luptaseră pentru ea, actul Unirii era doar începutul unui proces de lungă durată. Pentru generațiile de după Unire, Kogălniceanu arăta că “ lucrarea acestei lumi se desăvârșește încet, și fiecare generațiune ce trece nu face decât a lăsa o piatră pentru zidirea edificiului ce-l visează spiritele fierbinți”, iar poporul are “datoria de a-și păstra demnitatea națională”.
Misiunea generației unioniste
Cercetătorul Liviu Brătescu susține și faptul că generația contemporană trebuie să cunoască marile evenimente istorice și printre ele și cel de la 24 Ianuarie 1859, care este o ”lecție” despre măreție, patriotism și sacrificii.
” Ce ar trebui să învățăm din lecția anului 1859 este faptul că fiecare generație are propria misiune în istoria unui popor. Pentru generația Unirii Principatelor misiunea nu a fost ușoară, provocările au fost numeroase dar s-au ținut de un ideal știind exact când și cum să intereseze marile puteri și să sacrifice obiective personale.
Pe lângă toate acestea nouă astăzi ne este mult mai ușor să apărăm ideea de unire, păstrând și idealul europenizării și modernizării pe care le aveau în minte unioniștii.
Când și cum am ajuns de la o conștiință națională capabilă să realizeze un proiect precum Unirea Principatelor la huiduirea și defăimarea simbolurilor naționale, a imnului național, la întinarea memoriei celor care au fost părinții fondatori ai statului modern? ”, s-a întrebat cercetătorul Liviu Brătescu, în postarea despre evenimentele din ianuarie 1859, făcând referire, în încheiere și la huiduielile suveraniștilor la adresa președintelui Nicușor Dan, în timpul discursurilor acestuia la Focașani și la Iași.
Clericii romașcani l-au felicitat pe Alexandru Ioan Cuza
Pr.dr.Florin Țuscanu, în rubrica ”Dreptul la Neuitare” a publicat pe pagina de facebook un scurt document, găsit în arhivele Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în care se vorbește despre sărbătoarea în urbea mușatină a Unirii Principatelor Române, organizată de autoritățile locale ale vremii. După eveniment un grup de clerici romașcani au trimis domnitorului Alexandru Ioan Cuza o depeșă telegrafică de felicitare.
”Scurta telegramă a fost semnată de către locotenentul de episcop al Romanului Nectarie Hermeziu, împreună cu directorul Seminarului Teologic, protopopul Județului Roman – Pr. Iconom Dimitrie Matcaș și alți clerici romașcani, cărora li se alătură și preotul romano-catolic L. Rossi”, spune pr.dr.Florin Țuscanu, care citează conținutul telegramei:
„Cu cât 24 ianuarie serbându-se se repetă, România saltă de bucurie văzând realizându-se principiul pentru care Providența a voit să-l prezidați și v-au chemat să-l consolidați.
Cetățenii din Roman, parte din România, plini de bucurie și respect vin a vă zice:
Să trăiți Măria ta zile multe și ferice pe tronul României una și nedespărțită”.
