15.1 C
Neamţ
joi, 15 mai, 2025

„Un simplu Parasinus poate aduce o suspendare de 1 an”

Necesitatea cursurilor anti-doping pentru sportivii legitimați

ULTIMA ORĂ

 

Un curs despre anti-doping ar trebui să fie obligatoriu pentru orice sportiv legitimat la un club afiliat oricărei federații sportive din România.

Dopajul nu este doar o problemă pentru sportivii de top sau de elită. Acesta amenință și sportivii tineri, care, în drumul lor spre nivelul de elită, sunt expuși la tot felul de influențe. Dopajul nu face excepție. Federațiile internaționale au reglementat clar această problemă, iar la cluburile din București și Ilfov se ia mai în serios informarea despre dopaj.

Când vine vorba despre teritoriu, nu există interes și o spun chiar reprezentanții Agenției Naționale Anti-Doping, veniți la Piatra Neamț la invitația CSM Ceahlăul Piatra Neamț, fiind singurul club din provincie care, în acest an, a cerut un astfel de curs, de altfel gratuit.

Anul trecut, doar un club de fotbal din Vaslui s-a arătat interesat de acest curs.

Controlul anti-doping nu există doar pentru Olimpiade, Mondiale, Europene sau Balcaniade

Agenția Națională Anti-Doping este instituția publică cu personalitate juridică, cu autonomie decizională în activitatea de prevenire și combatere a dopajului în sport. Înființată în anul 2005, instituția se află în subordinea Guvernului României și este finanțată din venituri proprii și din bugetul Secretariatului General al Guvernului. În acest moment, chiar și unitățile de învățământ cu program sportiv pot solicita un astfel de curs pentru elevii lor, fiind gratuit.

„Acum câțiva ani exista un parteneriat cu Ministerul Educației, în cadrul căruia mergeam la întâlniri de acest gen, mai ales în liceele cu program sportiv. Acum, din păcate, există doar pentru universități această programă cu un curs antidoping.

Sperăm ca, pe viitor, să acoperim o paletă cât mai mare de sportivi, tocmai pentru a fi transmisă informația. Toți sportivii sunt implicați la nivel internațional în această acțiune antidoping.

În cazul unui sportiv depistat pozitiv, cazul respectiv se discută la nivel internațional. Doar că, dacă sportivul nu e foarte cunoscut, nu este mediatizat la un nivel destul de înalt.

Toți sportivii sunt monitorizați de Agenția Mondială Antidoping: anual, 3000 de probe în România

Nu prea se transmite informația, dar toți sportivii sunt monitorizați de Agenția Mondială Antidoping.

În România avem anual peste 3.000 de probe, la toate sporturile, dar mai mult la cele olimpice. Sunt mai multe probe recoltate într-un an. Sportivii care participă la competiții – campionat mondial, european, balcanic – toți sunt testați înainte.

Nu sunt sportivi care să plece fără un test antidoping în prealabil. Federația Internațională îi obligă cumva să fie informați, niciun sportiv care pleacă la campionate mondiale nu pleacă fără să știe ce înseamnă antidoping. Ei fac un curs online, chiar și de mai multe ori, îl fac cu noi în cadrul Agenției Naționale sau pe platforma Agenției Mondiale și primesc un certificat valabil 2 ani, în urma căruia pot să participe și care asigură participarea din acest punct de vedere.

În ultima vreme, generația nouă este mult mai interesată și mai curioasă, pune mai multe întrebări”, a explicat Mădălina Cravetz, specialist Agenția Națională Anti-Doping.

400 de substanțe interzise

La întâlnirea cu reprezentanții Agenției Naționale Anti-Doping de la Piatra Neamț au participat seniori, dar și juniori de la echipele de fotbal, și doar 3 sportivi au declarat că au trecut printr-o astfel de procedură. La întrebarea: „Ce faci dacă trebuie să iei un medicament pentru răceală?”, liniștea a devenit apăsătoare. Unii sportivi au avut curaj să spună că nu există medic sau asistent medical la echipă, iar specialistul care ar trebui să știe despre lista foarte lungă, cu aproape 400 de substanțe interzise, sau care ar trebui să cunoască procedura, nu există. Specialiștii antidoping au mai vorbit și despre posibilitățile pe care le au în aceste condiții.

ANAD, 0213.115.541 – număr de telefon la care poți întreba, anonim!

„În cazuri mai speciale, controlul vine și acasă sau la serviciu, sau în alte locuri unde vă duceți voi. Dar, cel mai adesea, controlul doping vine la antrenament sau la meci. Și trebuie să rețineți că substanțele din această listă, care cuprinde în jur de 300–400, voi nu aveți voie să le luați. Nu trebuie să țineți minte substanțele din această listă, pentru că nu le ține minte nimeni.

Ce trebuie să știți și cu ce să plecați de aici este că nu aveți voie să luați medicamente fără să întrebați. Orice fel de medicament vreți să luați, trebuie să întrebați o persoană, o persoană de specialitate, de la club. Și un aspect extrem de important: deschizi site-ul ANAD. Găsești acolo un număr de telefon. Și vă îndemnăm pe toți să faceți asta. Nu trebuie să spui cum te cheamă. Ce sport faci. Și nici măcar ce te doare, să zicem. Nu trebuie să spui nimic din toate astea. Trebuie să spui doar că am de luat medicamentul ăsta. Pot să-l folosesc sau nu pot să-l folosesc? În sport funcționează un principiu: <<Sportivul este direct răspunzător de ce intră în corpul lui. Indiferent de ce vârstă are sportivul!>>”, a spus Claudia Berbecaru, Agenția Națională Anti-Doping.

Primul curs de acest gen

CSM Ceahlăul Piatra Neamț este primul club în 2025 care face o invitație reprezentanților ANAD pentru o discuție informală despre substanțele ce pot fi sau nu pot fi folosite pentru susținerea efortului.

„Cursul antidoping pentru CSM Ceahlăul Piatra Neamț, un curs pe care îl considerăm foarte util, pentru că este necesar ca jucătorii de la echipa mare, dar și de la echipa a doua și de la grupele de juniori, să știe totuși câte ceva despre ceea ce înseamnă obligațiile unui sportiv de performanță. După părerea noastră, este o inițiativă corectă de informare a acestor tineri și a acestor sportivi despre riscuri, să știe ce înseamnă luarea unui medicament care conține o substanță ce se află în lista interzisă și sancțiunile aferente. Un astfel de curs ar trebui să fie o normalitate, nu o excepție. Cu uimire am aflat astăzi că suntem singurul club de fotbal din provincie care a făcut, în 2025, astfel de acțiune”, a spus Marcel Mihalcea, purtător de cuvânt CSM Ceahlăul Piatra Neamț.

Și părinții sunt responsabili

Părinții reprezintă cea mai importantă parte în mediul privat al sportivului. Pentru a avea succes, sportivul are un parcurs lung și plin de provocări. Părinții pot oferi un suport major pe parcursul acestei călătorii. Trebuie doar să acorde atenție momentelor critice, pentru a minimaliza presiunea externă exercitată asupra copilului și a descuraja alegerile greșite pe care acesta le poate face.

Adulții trebuie să înțeleagă că legislația în vigoare îl face responsabil pe sportiv pentru ce se găsește în proba sa de urină sau sânge la controlul antidoping, care poate fi făcut înainte de meci, în cantonament, în vacanță, la antrenament, la școală sau la serviciu. Chiar dacă sportivul a vrut să se dopeze sau nu, trebuie înțelese consecințele, susțin specialiștii antidoping.

Un mesaj pentru sportivi

Reprezentanții antidoping au transmis sportivilor: „Să aibă grijă de sănătatea lor, chiar dacă ei folosesc substanțele astea să își amplifice performanțele în mod artificial. Sănătatea e foarte importantă, iar efectele adverse ale acestor substanțe sunt nimicitoare și, din păcate, nu apar astăzi sau mâine. Să te poți opri la timp, să scapi mai repede de efectele adverse, și, când apar, nu mai ai ce să faci. Și atunci, să aibă grijă de sănătatea lor, înainte de orice!”, a mai spus Mădălina Cravetz.

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

RECENTE

error: Content is protected !!