Turul României 2026 continuă pe 10 septembrie cu Etapa a II-a, care va lega municipiile Iași și Piatra-Neamț, într-o cursă de aproximativ 150 de kilometri ce traversează unele dintre cele mai spectaculoase zone ale Moldovei. Etapa de ciclism face parte din ediția din acest an a Turului României, care se desfășoară între 9 și 13 septembrie pe un traseu de 800 de kilometri, care pentru prima dată în istoria competiției a pornit peste granițe, din Republica Moldova.
Și cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României, la Piatra-Neamț!
Municipalitatea pietreană a anunțat că joi, 10 septembrie, Piața Ștefan cel Mare va fi și terenul de întrecere al celor mai tineri pasionați de ciclism. ”Cursa Copiilor”, eveniment organizat în cadrul Turului României 2026, îi așteaptă la start pe copiii cu vârste între 2 și 14 ani.
Participarea este gratuită, iar cei mici vor putea experimenta emoția unei competiții adevărate, pe traseul amenajat în Piața Ștefan cel Mare. Ridicarea kiturilor pentru participare se realizează între orele 10:00 – 11:15, iar cursele vor avea loc între 11:30 – 13:30.
”Părinții, bunicii, prietenii și pietrenii pasionați de competiție sunt invitați să vină în centrul orașului și să îi încurajeze pe micii cicliști. Cursa Copiilor deschide o zi importantă pentru Piatra-Neamț, care va continua cu sosirea plutonului profesionist al Turului României în Piața Ștefan cel Mare. Pentru desfășurarea în siguranță a competițiilor și amenajarea traseelor, circulația rutieră va fi restricționată temporar în zona centrală și pe traseele implicate în desfășurarea Turului României”, a tranmis conducerea primăriei pietrene.
Pentru participarea la Cursa Copiilor, casca de protecție este obligatorie. Mai multe detalii și înscriere: https://turulromaniei.ro/cursa-copiilor/
Turul României
Ediția 2026 reunește 22 de echipe din 16 țări – Albania, Austria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Italia, Republica Moldova, Monaco, Norvegia, Olanda, Polonia, România, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ungaria. La finalul competiției, câștigătorul Turului României va primi un trofeu special creat în memoria lui Constantin Brâncuși, în anul în care se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui artist român.
O etapă care poate schimba clasamentul
După startul istoric al Turului României din Republica Moldova, Etapa a 2-a aduce competiția în inima Moldovei, pe un traseu care combină porțiuni rapide cu sectoare ondulate și cățărări care pot influența clasamentul general.
Startul festiv va avea loc joi, 10 septembrie, la ora 11:00, din Piața Palatului Culturii Iași. De aici, plutonul va porni într-o cursă care va traversa localitățile Miroslava, Bârnova, Negrești, Târgu Frumos, Roman și Roznov, înainte de sosirea la Piatra-Neamț.
Primele dificultăți ale zilei vor apărea după ieșirea din Iași, în zona Bârnova și Negrești, unde profilul mai accidentat al traseului poate fragmenta plutonul. După sectoarele rapide din zona Târgu Frumos și traversarea municipiului Roman, cursa va continua spre Roznov, înainte de intrarea în Piatra-Neamț.
Sosirea este estimată în jurul orei 14:50, cicliștii urmând să intre în municipiul Piatra-Neamț pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu, să continue spre Bulevardul Decebal și Bulevardul Republicii, unde este programată sosirea.
Cum să întâmpini plutonul
Spectatorii din Iași și Piatra-Neamț, precum și cei din localitățile aflate pe traseu, sunt invitați să urmărească trecerea plutonului și să susțină cicliștii. Orele de trecere prin localitățile sunt estimative și pot varia în funcție de ritmul plutonului.
Pentru siguranța spectatorilor și a sportivilor, organizatorii recomandă publicului să ajungă la locurile de vizionare cu 30–45 de minute înainte de ora estimată de trecere și să respecte indicațiile autorităților și ale echipelor de securitate.
Plutonul poate rula cu viteze de peste 40 km/h, iar spectatorii sunt rugați să păstreze o distanță de siguranță față de carosabil și să nu pătrundă pe traseul competiției.
Publicul este încurajat să susțină cicliștii cu steaguri și pancarte și să surprindă atmosfera competiției. Pentru cei care vor să fotografieze sau să filmeze trecerea Turului, este recomandată păstrarea unei poziții sigure în afara carosabilului.
Un Tur care trece granița
Ediția din 2026 marchează o premieră pentru Turul României: pentru prima dată în istoria competiției, startul are loc peste granițele României, în Republica Moldova.
După prezentarea echipelor, programată pe 8 septembrie la Chișinău, prima etapă va avea loc pe 9 septembrie, între Chișinău și Ungheni. Competiția va continua în România, cu etape între Iași și Piatra-Neamț, Piatra-Neamț și Băile Balvanyos, Brașov și Ploiești, urmând să se încheie pe 13 septembrie cu tradiționalul circuit din București.
Prin traseul său internațional, Turul României 2026 apropie comunități și teritorii și pune ciclismul în centrul unei povești despre sport, patrimoniu și conexiunile dintre România și Republica Moldova.
Programul Turului României 2026
8 septembrie – Prezentarea echipelor | Chișinău
9 septembrie – Etapa 1: Chișinău – Ungheni | Start: 10:00
10 septembrie – Etapa 2: Iași – Piatra-Neamț
11 septembrie – Etapa 3: Piatra-Neamț – Băile Balvanyos
12 septembrie – Etapa 4: Brașov – Ploiești
13 septembrie – Etapa 5: Circuit București
Turul României este organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan, în calitate de partener principal.
