-1.5 C
Neamţ
sâmbătă, 7 februarie, 2026

„Tricolor Călător” a ajuns la Primăria Negrești

ULTIMA ORĂ

Tricolorul, desfășurat pe o lungime de 120 de metri, a ajuns la Primăria Negrești, județul Neamț, în cadrul evenimentului „Tricolor Călător” – ediția a VII-a, dedicat Micii Uniri.
Evenimentul a fost o sărbătoare a comunității, la care au participat autorități locale și județene, cadre didactice, copii și numeroși localnici.
Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, a fost prezent la manifestare, alături de comunitate.
Traseul tricolorului a pus în valoare repere culturale locale, între care se regăsește și Dumitru Almaș, istoric și scriitor, fiu al satului, care a contribuit prin opera sa la apropierea istoriei de oameni și la formarea conștiinței naționale.
Prin implicarea tuturor, istoria a fost adusă mai aproape de oameni, într-un mod simplu și autentic, fiind evidențiat, încă o dată, rolul important al micilor localități în păstrarea tradițiilor și a identității culturale românești.

Articole similare

spot_img

RECENTE