Traficul rutier blocat pe mai multe străzi din Roman, timp de 10 zile

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Prin Hotărârea Consiliului Local Roman nr. 98 din 29 aprilie 2025 s-a procedat la transmiterea în folosință gratuită către Compania APAVITAL a străzii Tineretului, în vederea edificării obiectivului „Modernizare conductă magistrală și rețea distribuție apă potabilă” , în conformitate cu prevederile Autorizației de Construire nr. 48 din 23 aprilie 2025. Operatorul de apă și canalizare realizează această investiție exclusiv din fonduri proprii, conform declarației transmise de reprezentanții acestuia. Contractul de execuție are o valoare de 3.5 milioane de lei inclusiv TVA și a fost atribuit prin liciație/procedură simplificată firmei Empyrus Misoni.

Vineri, 12 septembrie 2025, firma menționată a făcut  o simulare a ceea ce urmează a se întâmpla, închizând  circulația rutieră  de la intersecția str. Tineretului cu Bogdan Dragoș până la trecerea de pietoni de la Școala „Vasile Alecsandri”. ”De luni, 15 septembrie, conform unui comunicat de presă al Primăriei Roman, timp de zece zile, pe tronsonul menționat se va circula doar pietonal. Proprietarii de autoturisme sunt rugați să elibereze locurile de parcare din zonă, deoarece accesul nu va mai fi posibil pe durata lucrărilor. Magazinele din zonă sunt sfătuite să-și organizeze aprovizionarea în timp util”, se precizează în comunicatul de presă al Primăriei.

După această perioadă și alte tronsoane ale străzii Tineretului vor fi închise, până la înlocuirea rețelei în integralitate. Urmează, deci, și alte blocaje pe toată lungimea străzii.

Sunt de apreciat eforturile operatorului de apă și canalizare de a reface infrastructura de apă și canalizare uzată dar întrebarea care se pune de ce nu s-a trecut la realizarea lucrări, în timpul verii,  pentru că din 8 septembrie sutele de părinți care-și aduceau copiii la Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri” cu mașina nu vor mai putea utiliza străzile respective. Și așa în zonă circulația era infernală din cauza faptului că la unitatea școlară, una din cele mai mari din Roman,  se învață în două schimburi și mai ales copiii de la clasele pregătitoare trebuie însoțiți de un adult la intrare și la ieșirea de la cursuri. Această decizie mă duce cu gândul la morala fabulei francezului La Fontaie, ”Greierele și furnica”, în care greierele a cântat întreaga vară și l-a găsit iarna descoperit. Încercând să meargă să ceară împrumut de la vecina lui, harnica Furnică, primește o întrebare :

”- Cum de ceri cu împrumut?
Astă-vară ce-ai făcut?
Zise potrivindu-şi barba
Negri-i ochelari cu laba.
– Ce să fac? De mi-e iertat,
Astă vară am cântat.
Am cântat cri-cri, gri-gri,
Nopţi cu nopţi şi zi de zi.
– Ai cântat! îmi pare bine!
Acum joacă dacă-ţi vine!
Şi calica de mătuşă
Trânti ivărul la uşă”.

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE