Sfârșit de săptămână cu multe activități dedicate tinerilor
Ultima zi a acestei săptămâni a fost foarte densă pentru edili, care au organizat foarte multe activități incluse în programul dedicate Zilelor Municipiului Roman.
Edilul șef al Municipiului Roman, Dan Laurențiu Leoreanu, a fost prezent la toate manifestările din această zi încărcată. Într-o postare pe pagina oficială de facebook a consemnat importanța acestora pentru întreaga comunitate locală.
”Astăzi, am petrecut o zi extraordinară în mijlocul tinerilor noștri, cu ocazia Zilelor Municipiului Roman. Am fost prezent la fiecare eveniment dedicat lor și am reconfirmat faptul că această comunitate are un viitor strălucit. Tot ceea ce gândim și construim la nivelul administrației locale are un singur scop major: să le oferim tinerilor sprijinul și oportunitățile de care au nevoie pentru a se dezvolta aici, acasă.
Ziua a început la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, unde am participat la Concursul Național de Comunicări Științifice <<Antreprenor pentru viitor>>. Am văzut în ochii acestor elevi o dorință puternică de inovare și inițiativă. Ei sunt cei care vor modela economia și progresul orașului nostru, iar susținerea mea pentru ideile lor este totală.
Am mers apoi în parcarea Primăriei Roman, la Târgul de orientare școlară. Această manifestare dedicată comunității școlare este esențială pentru viitorul noii generații. Am discutat cu elevii despre importanța alegerilor corecte în carieră și i-am asigurat că Primăria va rămâne un partener de încredere în formarea lor profesională.

M-am alăturat ulterior pasionaților de strategie la Sala Sporturilor, pentru Cupa <<Roman Mușat>> la șah, un proiect realizat în parteneriat cu <<Șah în școală>>.
Inteligența, disciplina și mințile sclipitoare ale acestor copii reprezintă cea mai valoroasă resursă pe care orașul nostru o deține”, a declarat primarul, Dan Laurențiu Leoreanu.
Seria activităților incluse în program a continuat la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”, unde edilul șef a participat, ca în fiecare an, la festivitatea de premiere a liceenilor care au concurat la ediția din acest an a concursului de cultură generală „Speranță pentru mâine”, nume care reflectă, întocmai, susține primarul, realitatea că: acești tineri erudiți reprezintă certitudinea unui viitor mai bun pentru Roman.

”Dragi tineri din Roman, viitorul acestui municipiu vă aparține în totalitate. Vreau să știți că ușa mea vă este mereu deschisă, că vă ascult ideile și că aveți în mine cel mai mare susținător.
Îndrăzniți să visați departe, să fiți curajoși și să vă construiți destinele cu încredere. Noi vă punem la dispoziție toate resursele pentru ca voi să reușiți aici, în orașul vostru natal.
Sunt mândru de voi!” , i-a încredințat primarul pe tinerii romașcani.
În program a urmat Gala Excelenței Romașcane, de la ora 13,00 fiind premiate personalitățile romașcane și Cetățenii de Onoare ai Municipiului Roman.

Alte activități în program
Zilele ,,Episcop Melchisedec Ștefănescu” – Fundația „Episcop Melchisedec Ștefănescu”
- ora 15:45 – Slujbă comemorativă în memoria Episcopului Melchisedec.
Competiții sportive – Cupa „Roman Mușat” 2026
- interval orar 12:00 – 15:00 – competiție de șah.
Complexul de Agrement Ștrand Moldova și Stadion Moldova
- ora 15:30 – înscrieri pentru competiția de duatlon.
Piața Roman-Vodă
– ora 13:00 – deschiderea Festivalului Tradițional al Meșteșugarilor și a Parcului de distracții.
– ora 19:00 – program de folclor.
