Depistați în flagrant delict de polițiști – trei șoferi fără permis opriți într-o singură zi în Neamț
Ziua de 1 Decembrie a adus nu doar festivități, ci și o avalanșă de intervenții pentru polițiștii din Neamț, care au depistat în flagrant trei conducători auto fără permis, în situații distincte, dar la fel de periculoase pentru siguranța rutieră.
Primul caz a avut loc în jurul orei 08:20, pe strada Orhei din Piatra-Neamț.
Polițiștii Biroului Rutier au oprit o autoutilitară condusă de un tânăr de 29 de ani, din localitate. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta figura cu permisul de conducere suspendat, după acumularea a cel puțin 15 puncte de penalizare.
Pe numele său a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Al doilea incident, mult mai grav, s-a petrecut în jurul orei 19:35, pe DN 15, în Săvinești. Un echipaj al Serviciului Rutier Neamț a surprins un autoturism circulând cu 132 km/h.
Deși polițiștii au efectuat semnalul de oprire, șoferul a accelerat, refuzând să se conformeze. Urmărirea s-a încheiat la intrarea în orașul Roznov, unde tânărul de 19 ani aflat la volan a pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul unei proprietăți, avariind autoturismul și distrugând aproximativ 3-4 metri de gard din plasă.
Ulterior, polițiștii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. Testarea alcoolscopică a indicat rezultat negativ. În cauză continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul fără permis.
Al treilea șofer fără permis a fost depistat în jurul orei 14:30, în orașul Roznov, de polițiștii Poliției Roznov și ai Secției de Poliție Rurală Săvinești.
La volanul autoturismului se afla un bărbat de 32 de ani din localitate, care nu poseda permis pentru nicio categorie de vehicule. Testul alcoolscopic a indicat, de asemenea, rezultat negativ. Și în acest caz a fost deschis dosar penal.
Autoritățile amintesc că astfel de comportamente reprezintă un risc major pentru toți participanții la trafic, iar acțiunile polițiștilor vor continua pentru prevenirea accidentelor și sancționarea șoferilor care ignoră legea.




