17.9 C
Neamţ
joi, 15 mai, 2025

Taxa auto pentru mașinile vechi ar putea reveni în 2025

România, obligată să introducă o nouă formă de taxare pentru vehiculele poluante. Suntem a treia țară din UE ca vechime a mașinilor

ULTIMA ORĂ

Guvernul României ar putea reintroduce taxa auto pentru mașinile vechi chiar din 2025, pentru a respecta cerințele PNRR. Pentru a primi în continuare fonduri europene, România trebuie să implementeze un sistem de taxare a vehiculelor poluante.

Termen limită: iunie 2025

În iunie, Guvernul va trebui să depună cererea de plată numărul 4 din PNRR, care trebuie să includă măsuri clare pentru reducerea numărului de vehicule poluante. Această nouă taxă ar urma să afecteze milioane de șoferi, având în vedere că parcul auto din România este unul dintre cele mai vechi din Europa.

Directorul Dacia România, Mihai Bordeanu, subliniază că programul Rabla trebuie completat cu măsuri eficiente pentru reducerea importului de mașini vechi, menționând că actualele stimulente nu rezolvă cauza principală a problemei.

Cum și când va fi aplicată noua taxă auto?

Deocamdată, nu s-a stabilit cum vor fi taxate vehiculele sau care va fi cuantumul exact al taxei. Totuși, se discută despre măsuri care să limiteze achiziția și deținerea de mașini poluante, fără a le interzice direct. Implementarea acestui sistem depinde, însă, de o decizie politică finală.

România a pierdut un loc și este a treia țară din UE ca vechime a mașinilor, cu 15,4 ani vârstă medie a parcului auto. Calculele au la bază situația parcului auto de la sfârșitul anului 2023. În urmă cu un, România avea o vechime medie de 14,9 ani. Grecia este pe ultimul loc, cu 17,5 ani, conform Profit.ro. 

Articole similare

spot_img

RECENTE

error: Content is protected !!