Ca în fiecare săptămână cotidianul ”Monitorul de Roman” face cunoscut cititorilor săi, aflați în căutarea unui loc de muncă, lista agenților economici și a instituțiilor bugetare, care au nevoie de angajați, în condițiile în care și domeniul muncii este profund afectat de criza socială determinată de măsurile guvernamentale de reducere a deficitului bugetar, măsură care a dat peste cap atât mediul de afaceri privat, cât și cel bugetar.
Acesta din urmă este pus în situația de a disponibiliza masiv angajații( aproximativ 20%) . Conform unor experți în domeniul relațiilor de muncă, încă din luna martie 2025 Agenția Națională a Funcționarilor Publici demarase o reformă internă, prin care intrarea în rândul funcționarilor publici trebuia să se facă în urma unor testări aprofundate, realizate în centrele zonale ale instituției.
Abia în urma trecerii primei etape de testare, un aspirant la o funcție publică se putea prezenta la concurs la instituția în care găsea un post liber.
”Legea Bolojan” care cuprinde mai multe etape de restructurare a posturilor la stat se află încă în dezbatere publică și ca atare inclusiv instituțiile publice se află în așteptare noilor măsuri de restructurare. Ca atare la stat se mai poate angaja cineva, doar înscriindu-se la concursuri pe domeniile în care există posturi unice sau în sectoarele critice: sănătate și educație.
Posturi în sistemul privat
AJOFM Neamț publică pentru acestă săptămână un număr de 814 locuri de muncă vacante, anunțate de agenții economici pentru saptamâna 25-29 august 2025. Dintre acestea 567 sunt locuri de muncă în municipiul Piatra Neamț și zonă, 189 pentru Roman și zonă și doar 58 pentru Târgu Neanț și zonă.
În funcție de nivelul de calificare:
– 692 locuri de muncă sunt destinate pentru persoane calificate;
– 122 locuri de muncă pot fi ocupate de persoane fără calificare.
În funcție de studii:
– 740 locuri de muncă sunt destinate pentru persoanele cu studii medii sau profesionale:
– doar 74 locuri de muncă pot fi ocupate de persoanele cu studii superioare .
Cei interesați de un loc de muncă la agenții economici din județul Neamț se pot adresa:
-Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Piatra Neamt, telefon 0233/219.514
-Agenției Locale pentru Ocuparea Forței de Muncă Roman, telefon 0233/743849.
– Agenției Locale pentru ocuparea Forței de Muncă Târgu Neamț, telefon 0233/790.583
Încă există locuri de muncă și la stat
Pe site-ul POSTURI. GOV sunt publicate ca find vacante în diverse instituții bugetare din județul Neamț, în această săptămână, un număr de 15, 2 posturi, pentru care se organizează concurs în instituțile finanțate din bugetul de stat.
1)- SAJ(Serviciul de Ambulanță) a)-– 1 post medic primar specialitatea medicină de urgență din cadrul Compartiment de asistență medicală de urgență și transport medical asistat – Stația centrală Piatra Neamț.
b)- 0.5 (jumatate) post de CONSILIER JURIDIC IA – Compartiment legislație și contencios. Condiții specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale de CONSILIER JURIDIC IA :
1. diplomă de licenţă în științe juridice;
2. vechime în specialitate 6 ani și 6 luni ;
2)- Clubul Atletic Roman anunţă organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată, a unui post vacant contractual de execuție cu normă întreagă de economist specialist IA la Compartimentul Financiar Contabilitate -Resurse Umane. Condiții specifice:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul: științe economice;Ø
vechime în specialitatea studiilor necesare excercitarii funcției: 6 ani și 6 luni; curs de inspector resurse umane;
cunoștinte de operare pe calculator office și excell.Ø
3)-Primăria Municipiului Roman anunţă organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării pe durată nedeterminată, a unui post vacant contractual de execuție cu normă întreagă de inspector de specialitate I la Compartimentul Fond Locativ din cadrul Direcției Administrative. Condiții specifice:
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sauØ echivalentă în domeniul: științe economice, științe inginerești;
vechime în specialitate 3 ani și 6 luni;
4)- Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piatra Neamţ organizează concurs de recrutare pentru ocuparea a 4( patru) posturi contractuale de execuție vacante din cadrul CENTRULUI DE ZI PENTRU COPIII CU DIZABILITĂȚI – ”EFREM” din structura Direcției de Asistență Socială a Municipiului Piatra Neamț, după cum urmează:
Denumirea posturilor:
– 1 post de PSIHOLOG PRACTICANT, studii S
– 1 post de KINETOTERAPEUT, studii S
– 1 post de LOGOPED, studii SØ
– 1 post de ASISTENT SOCIAL PRACTICANT – SPECIALIST ABA, studii S
Pentru care exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată, cu fracțiune de normă a timpului de lucru de 4 ore/zi, 20 ore/săptămână.
5)- U.A.T. Comuna Timișești, județul Neamț– 1 post asistent medical principal /PL, perioadă nedeterminată, 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, din cadrul Serviciul de asistență comunitară (S.A.C.),
Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii specifice :
a) studii de specialitate: absolvirea liceului sanitar, studii postliceale sanitare sau învăţământ universitar în specializarea asistenţă medicală, conform H.G nr. 324/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară, cu modificările ulterioare;
b) adeverință care atestă gradul principal în specialitatea de asistent medical generalist;
c) certificat de membru și aviz valabil pentru exercitarea profesiei de asistent medical generalist eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R.;
d) vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: minimum 5 ani;
e) cunoștințe de operare PC atestate cu document justificativ;
6)-Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, județul Neamț organizează în data de 15.09.2025, ora 0900 concurs pentru ocuparea a 1(un) post vacant de asistent medical pr.(PL) – specialitatea medicină generală și a 1(un) post temporar vacant de asistent medical (PL) – specialitatea medicină generală
Condiții specifice de participare la concurs :
– pentru postul de asistent medical pr. (PL)
– diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform H.G. nr. 797/1997;
– examen pentru obținerea gradului de principal – specialitatea medicină generală;
– 5 ani vechime ca asistent medical – specialitatea medicină generală
– pentru postul de asistent medical (PL)
– diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform H.G. nr. 797/1997;
– 6 luni vechime ca asistent medical – specialitatea medicină generală.
7)- Primăria comunei Cândești, județul Neamț , organizează la data de 01.09.2025 concurs de recrutare – perioadă nedeterminată – pentru ocuparea posturilor contractuale unice de execuție vacante cu durata normală a timpului de muncă , respectiv 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, de mecanic utilaje de construcție și terasamente și constructor instalații și lucrări publice, cu studii profesionale sau medii, în cadrul Compartimentului administrativ-gospodăresc . Concursul se va desfășura la sediul Primăriei comunei Cândești, sat Cândești, comuna Cândești, județul Neamț.
8)- Primăria Dumbrava Roșie, Județul NeamțRoșie organizează concursul de recrutare pentru ocuparea funcției contractuale de execuție vacantă de Cadru tehnic PSI – Serviciul voluntar situații de urgență.
9)- Comuna Negrești, județul Neamț1 post normă întreagă fochist, post vacant, pe perioadă nedeterminată. Condiţii specifice de participare la concurs:
1. Nivelul studiilor: Scoala profesională de meserii, certificat de calificare profesională, autorizare ISCIR
2. Vechime în muncă: Nu
10)-Spitalul Municipal de Urgență Roman, județul Neamț scoate la concurs 2 posturi îngrijitor curățenie.
Condiții specifice de participare la concurs :
– Studii : minim școala generală;
– Program de lucru în ture ;
– Vechime: nu se solicită…
12)-Primăria Săbăoani, județul Neamț
Examen de promovare în grad profesional superior celui deținut pentru funcționarii publici în cadrul Serviciului de Poliție Locală Săbăoani, 1 post.

