Înainte de Buna Vestire, cerul nu e doar liniște. E încordare tăcută, o respirație reținută a lumii care presimte începutul. Vine o veste minunată — o veste ce va străpunge văzduhul, inimile, timpul. Se va naște Cuvântul în trup, și nimic nu va mai fi la fel.
Dar vestea aceasta, oricât de luminoasă, nu vine fără spini. Dintr-un „Fie” rostit în umilință și credință, se vor naște bucurii nemăsurate, dar și o suferință care va sfărâma inimi. Pentru că orice naștere adevărată poartă cu ea durere, și orice mântuire trece prin cruce.
Va fi începutul iubirii desăvârșite, dar și începutul drumului spre jertfă. Lumea va primi lumina, însă nu toți o vor primi. Vor fi porți care se vor închide, vor fi suflete care vor întoarce fața, vor fi lacrimi amare și spini încoronați pe fruntea Celui ce vine să mântuiască.
Și totuși, această veste rămâne minunată. Din durere se va naște vindecare, din trădare — iertare, din moarte — viață veșnică.
Înainte de Buna Vestire, suntem chemați să privim cerul și să învățăm să spunem și noi: fie. Chiar dacă știm că va urma lupta, chiar dacă știm că vom plânge, chiar dacă vom cădea. Pentru că această veste nu e doar despre atunci. E despre fiecare om care are curajul să creadă, să rabde și să iubească până la capăt.
Și după veste, după zbucium și lacrimă, vine liniștea. O liniște în care sufletul știe: nimic nu se pierde, totul rodește. În taină, în răbdare, în lumină.
