Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat în consultare publică proiectul de ordin care stabilește structura anului școlar 2025-2026. Potrivit documentului semnat de ministrul Daniel David, cursurile vor începe pe 8 septembrie 2025 și se vor încheia pe 19 iunie 2026. Anul școlar va fi organizat în cinci module și va cuprinde 36 de săptămâni de cursuri, cu excepții pentru clasele terminale și învățământul profesional.
Structura anului școlar este gândită astfel:
Primul modul va începe pe 8 septembrie 2025 și se va încheia pe 24 octombrie 2025, urmat de vacanța de toamnă, programată între 25 octombrie și 2 noiembrie 2025.
Al doilea modul va avea loc în perioada 3 noiembrie – 19 decembrie 2025, după care elevii vor intra în vacanța de iarnă, care durează până pe 7 ianuarie 2026.
Modulul al treilea începe pe 8 ianuarie 2026 și se desfășoară până la o dată stabilită la nivel județean: fie 6, fie 13, fie 20 februarie 2026.
Inspectoratele școlare județene vor decide perioada exactă în care se va acorda vacanța mobilă de o săptămână, ce va fi cuprinsă între 9 februarie și 1 martie 2026.
Modulul al patrulea va avea loc între 2 martie și 3 aprilie 2026, urmat de vacanța de primăvară, programată între 4 și 14 aprilie 2026, astfel încât să includă sărbătorile de Paște Catolic (5 aprilie) și Paște Ortodox (12 aprilie).
Ultimul modul se va desfășura între 15 aprilie și 19 iunie 2026, după care urmează vacanța de vară, până pe 6 septembrie 2026.
Există câteva excepții de la structura generală. Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a vor încheia cursurile pe 5 iunie 2026, anul școlar având pentru aceștia o durată de 34 de săptămâni. La clasa a VIII-a, cursurile se vor încheia pe 12 iunie 2026, după 35 de săptămâni. Elevii din învățământul tehnologic și profesional vor avea un an școlar mai lung, de 37 de săptămâni, care se va încheia pe 26 iunie 2026.
În ceea ce privește vacanțele școlare, acestea sunt programate la finalul fiecărui modul. Vacanța de toamnă va fi între 25 octombrie și 2 noiembrie 2025, vacanța de iarnă între 20 decembrie 2025 și 7 ianuarie 2026, iar vacanța mobilă din februarie va fi stabilită de fiecare inspectorat școlar în perioada 9 februarie – 1 martie 2026. Vacanța de primăvară va fi între 4 și 14 aprilie 2026, iar vacanța de vară va începe pe 20 iunie 2026 și se va încheia pe 6 septembrie 2026.
Activitățile extrașcolare „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor putea fi organizate de fiecare școală, în intervalul 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, la o dată stabilită la nivel local.
Datele pentru examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat și admiterea în clasa a IX-a urmează să fie stabilite prin ordine distincte ale Ministerului Educației.
Proiectul de ordin este în consultare publică, iar propunerile și sugestiile pot fi trimise la adresa consultari.publice@edu.gov.ro în următoarele 10 zile. Structura finală va fi aprobată și publicată în Monitorul Oficial.