Este știut faptul că șahul, supranumit ”sportul minții” face parte dintre acele sporturi care disciplinează și modelează gândirea elevilor. Acest sport crește coeficientul de inteligență și dezvoltă memoria și gândirea creativă a copiilor încă de la vârste fragede.
Una dintre școlile implicate activ în competițiile sportive de șah este și Școala Gimnazială din comuna Ion Creangă, unde joi, 11 iunie 2026, s-a desfășurat, în curtea școlii, concursul „Simultan de Șah”, coordonat de instructorul Constantin Ahucioaie, care l-a invitat pe Ionuț Gânju, instructor de șah la CSM Roman. Este vorba despre un antrenament al copiilor participanți la competiții importante ale proiectului ”Șah în școală”.
” Școala Gimnazială Ion Creangă este una dintre școlile implicate activ în Programul << Șah în școală>> intrând în acest proiect național încă din anul 2022. În această școală s-au organizat, în ultimii ani, diferite concursuri de șah. Foarte mulți dintre șahiștii acestei școli participă la concursuri în județul Neamț și în alte județe. La competiția de joi am susținut un simultan cu 25 de elevi ai școlii. Dintre aceștia s-a remarcat Ștefan Podaru, elev în clasa a VII-a, care în ultima perioadă a performat la o serie de concursuri desfășurate la Roman și Vaslui. Dacă se va lucra consecvent cu acest băiat, el se anunță ca o promisiune de viitor în acest sport”, a declarat pentru ”Monitorul de Roman”, Ionuț Gânj, unul din coordonatorii regionali ai Programului Național ”Șah în școală”. Concurs de șah și la Iași
Șase dintre elevii care au participat la concursul de șah, de la Vaslui, respectiv: Ștefan Podaru( clasa a VII-a); David Munteanu(clasa a VII-a), Daniel Airinei(clasa a II-a), Melina Kouliki (clasa a IV-a), Ecaterina Podaru(clasa a IV-a) și Baciu Alexandru(clasa a V-a). Aceștia au fost selecționați în vederea participării, sâmbătă, 13 iunie 2026, la o competiție de șah, organizată la Tătărăști, județul Iași. Cinci micuți șahiști vor fi selectați pentru a participa la Tabăra de Șah de la Iași, ce se va desfășura, în perioada 24–27 iunie 2026.
Conform precizărilor făcute pe pagina oficială de Facebook a Școlii din comuna Ion Creangă, elevii acestei unități școlare s-au remarcat și la Cupa „1 Iunie” care s-a ținut la Vaslui, competiție organizată de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, Consiliul Județean Vaslui și Primăria Municipiului Vaslui. Și la acest concurs de șah, Ștefan Podaru s-a clasat pe locul I, după ce a câștigat toate cele cinci partide disputate în Sistem Elvețian, realizând astfel un parcurs perfect.
Reamintim și faptul că managerul Școlii Ion Creangă, Bogdan Vasile Huci, profesor de Educație Fizică, a fost printre finaliștii de anul trecut ai competiției naționale ”Directorul anului” la antreprenoriat, organizat de Asociația ”Valori în Educație” tocmai prin modul în care a reușit să managerieze școala, care este una dintre cele mai dotate unități de învățământ, din mediul rural, la nivelul țării.
CSM Roman participă la Concursul Național „Elisabeta Polihroniade”



