Vechi de peste 8.000 de ani și unic în Europa, are nevoie de protecție

Situl arheologic de la Lunca devine periodic groapă de gunoi

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Situl arheologic de la Lunca Poiana Slatinei, din județul Neamț, cu o vechime de peste 8.000 de ani, fiind catalogat de specialiști ca un loc unic în Europa, devine periodic groapa de gunoi a celor care se aprovizionează cu slatină sau care tranzitează zona.

Sursa: Gabriel Gălățeanu

 

Acum, zona se află în proprietatea orașul Târgu Neamț, după ce în urmă cu 5 ani, Primăria Vânători Neamț a cedat terenul pentru o mai bună protejare și conservare din partea orașului.

Specialiștii au tot tras semnale de alarmă, iar pe rețelele de socializare apar periodic fotografii, de la cei care apreciază patrimoniului istoric și natural, în care sunt semnalate diverse resturi menajere și nu numai.

”Este revoltător ca un patrimoniu atât de important să fie tratat cu atâta nepăsare! Resturi menajere, plastic – toate aruncate fără rușine în mijlocul unei zone care ar trebui protejată, valorificată și respectată. Asta nu este doar lipsă de civism, ci și o pierdere ireparabilă pentru identitatea și memoria noastră culturală. Cerem autorităților locale și județene să intervină urgent, să curețe zona și să ia măsuri de protecție reale. Iar noi, ca cetățeni, trebuie să ne implicăm, să semnalăm și să nu rămânem indiferenți”, a semnalat într-o postare Gabriel Gălățeanu.

Cea mai veche exploatare de apă sărată de la nivel european

Arheologul Vasile Diaconu, specialist al Complexului Muzeal Național Neamț a arătat în mai multe rânduri situația de la Lunca, dar …soluțiile pentru a securiza zona se lasă așteptate. ”În vecinătățile orașului Târgu-Namț există mai multe izvoare de apă sărată. Situații care de altfel se întâlnesc în întreaga zonă subcarpatică. Însă, ceea ce este surprinzător și îmbucurător în același timp este faptul că, în apropiere de Târgu-Namț, în localitatea Lunca, există, de fapt, cea mai veche exploatare de apă sărată de la nivel european, dacă nu chiar mondial.

Sursa: Vasile Diaconu (2022)

Lângă respectivul izvor de apă sărată, se află un sit arheologic  vechi de 8 milenii. Datările cu radiocarbon, care au fost realizate de colegii noștri de la Muzeul din Piatra Neamț în colaborare cu o echipă franceză, au dovedit faptul că, într-adevăr, este cea mai veche exploatare de apă sărată de la nivel european. Din perspectiva turismului, obiectivul în sine, într-adevăr, poate să fie un punct forte pentru zona Neamțului și chiar pentru țara noastră în condițiile în care, la nivel european, nu există foarte multe astfel de situri.

Sursa: Vasile Diaconu (2022)

Din nefericire, poate un singur impediment ar exista pentru a fi mult mai accesibil turiștilor și aici mă refer la amplasarea geografică acestui izvor de apă sărată, care este oarecum izolat într-o poiană, undeva într-o zonă împădurită și, într-adevăr, accesibilitatea până acolo este mai dificilă. În plus, poate că și așteptările turiștilor sunt prea mari când aud de o exploatare de apă sărată, făcând comparație, poate, cu minele de sare, unde, într-adevăr, peisajele sunt mai spectaculoase. Aici, până la urmă, este vorba doar de un izvor. Însă, izvorul acesta și situl arheologic din vecinătate, cel puțin din perspectiva arheologului și din perspectiva științifică, este un obiectiv istoric de maximă importanță”.

Idei ar fi, dar…practica ne omoară!

Cum zona a fost plimbată de la o primărie la alta, existând și un proiect de dezvoltare turistică, însă fără finalitate, izvoarele de la Lunca au fost lăsate în voia sorții, iar ”pisica” este aruncată dintr-o ogradă în alta. Când vine vorba despre proprietar, inițial se vorbește despre Direcția Silvică, apoi de UAT Vânători Neamț și până la urmă ajungi la Primăria orașului Târgu Neamț.

”La Lunca este un sit important, o veche zonă de exploatare a sării și acolo se gândea o variantă de realizare a unor amenajări supraterane pentru punerea în valoare a acestui obiectiv. Situația care s-a înregistrat recent acolo presupun că se datorează lipsei montării însemnului distinctiv al monumentului istoric. Aveam o problemă generalizată la nivelul județului Neamț, autoritățile publice locale sunt obligate să marcheze aceste situri printr-o siglă și un text explicativ. Din păcate, multe din aceste autorități nu acordă importanța acestei obligații și lipsa marcării acestor zone, care duc, în continuare, la aceste atitudini ale unora care nu respectă zona respectivă și ajung să depoziteze gunoaie în aceste areale.  Au mai fost sesizări pe partea asta, numai că necunoscând autorul nu știm cui ar trebui să aplicăm această sancțiune. Iar pe această chestiune, lipsa de inscripționare, care este o obligație autorităților locale, nu există nici o sancțiune în legislația în vigoare. Pentru că noi am tot trimis înștiințări către primării și le-am solicitat să își îndeplinească această atribuție și, din păcate, foarte puțini au răspuns afirmativ solicitările noastre”, a explicat Rocsana Josanu, director Direcția pentru Cultură Neamț.

Vânători Neamț & Târgu Neamț

Primarul comunei Vânători Neamț, Maria Petrariu a explicat : ”Terenul este pe Târgu Neamț. Teritorialul este pe Vânători Neamț, dar proprietatea, situația terenului pe care este acum izvorul, este a Târgului.  Cred că vreo 5-6 ani, cam așa”.

Când l-am contactat telefonic pe edilul urbei de la poalele Cetății Neamțului, primarul Vasile Apopei a spus că: ”am fost acolo cu o echipă de făcut curățenie.  El este undeva într-o pădure, nu are cum să fie protejat, în primul rând pentru că nu avem cum construi ceva acolo. Noi am vrut să facem un proiect cu amenajare, dar fiind sit arheologic, nu am obținut nici un fel de aprobare de la Direcția de Cultură. În afară faptului că e cumva total izolat, adică undeva în afara localității, la destul de mare distanță de orice locuință, să zic așa, de orice… Ne-am sesizat și noi după ce au apărut în media online câteva fotografii, și am fost, și am igienizat locația respectivă. Dar de izolat, cumva, nu avem la momentul actual cum să o izolăm, decât dacă reușim să dezvoltăm un proiect acolo”.  

Situl vechi de 8.000 ani este cunoscut doar de specialiști și autorități

Când vine vorba despre panouri de informare sau atenționare că zona are regim special, primarul Vasile Apopei a spus: ”există un traseu, doar un traseu, să zic așa, cât este semnalizat pe copaci. Nu există un panou de avertizare sau de atenționare. E o zonă destul de greu accesibilă. O să încercăm să monitorizăm video, dacă bugetul pe anul viitor… Mai avem prins în bugetul de anul viitor instalarea unor camere video cu o anumită independență, să zic așa, să nu depindă de rețea, că acolo nu avem nici infrastructură, nici rețea, dar vom reuși cu cel puțin monitorizarea video, vom reuși să o facem”.

Voluntarii au în vizor zona

Accesul în zonă se face cu căruța sau autoturisme 4X4. În 5 ani, Primăria din Târgu Neamț a organizat două acțiuni de ecologizare, una în urmă cu doi an în cadrul campaniei Let’s Do It Romania și acum, la presiunea publicului și a întrebărilor venite de la județ. În rest…doar voluntarii mai igienizează zona.

Sursa: Direcția Silvică Neamț – aprilie 2025

Zona izvorului de la Lunca – Poiana Slatinii este monument istoric, înscris în Lista Monumentelor Istorice (NT- I-s-B-10515), dar şi sit arheologic înscris în Repertoriul Arheologic Naţional (cod RAN -125034.01).

Articole similare

spot_img

RECENTE