Campanie pentru siguranța pietonilor în municipiul Piatra-Neamț
Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț desfășoară, pe tot parcursul lunii octombrie, o campanie amplă pentru siguranța pietonilor și pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Acțiunile au loc zilnic, în zonele aglomerate ale municipiului, la orele de vârf, și vizează în special respectarea regulilor de traversare și acordarea priorității pietonilor.
„Scopul nostru nu este sancționarea, ci prevenirea tragediilor în trafic. Prin dialog și educație, încercăm să reducem numărul accidentelor în care sunt implicați pietonii”, au precizat reprezentanții Poliției Piatra-Neamț.
În cadrul campaniei, polițiștii au interacționat cu elevii aflați pe drumul spre școală sau spre casă, reamintindu-le regulile esențiale de circulație: traversarea doar pe trecerea de pietoni, asigurarea din ambele sensuri și respectarea semnalelor semaforice.
Totodată, oamenii legii au purtat discuții și cu bicicliștii, subliniind faptul că, la trecerile pentru pietoni, aceștia trebuie să coboare de pe bicicletă, devenind pietoni.
Polițiștii au transmis și o serie de recomandări utile pentru pietoni:
- Traversarea doar pe trecerile marcate, după asigurare;
- Evitarea folosirii telefonului sau a căștilor în timpul traversării;
- Respectarea culorii semaforului și a semnelor rutiere;
- Purtarea de haine deschise sau elemente reflectorizante, mai ales seara;
- Realizarea contactului vizual cu șoferii înainte de a păși pe carosabil.
Campania continuă și în următoarele săptămâni, urmând să includă și acțiuni educative în școli, cu scopul de a forma un comportament rutier responsabil încă de la cele mai fragede vârste.

