Senatorul Petrișor Peiu, cunoscut economist în domeniul dezvoltării economice și industriale, fost consilier al premierilor Radu Vasile și Adrian Năstase, fost președinte al Sidex Galați, vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine face o radiografie a modului în care statul român s-a implicat în falimentarea siderurgiei românești.
Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, profesorul Petrișor Peiu, face o analiză a situației în care se află colosul industrial gălățean, adus în faliment cu largul concurs al statului român.
”După ce a ajuns să-și reducă producția la mai puțin de un sfert din capacitate și acum la zero, combinatul de oțel de la Galați, cunoscut de români ca Sidex, redenumit Mittal și acum Liberty a ajuns la un pas(mic) de faliment. Are datorii de 4,7 miliarde de lei (aproape 1 miliard de euro), dintre care peste 700 de milioane de lei către Exim Banca Românească.
Mai precis, anul trecut, în 2024, în plină campanie electorală și cu uriașul deficit bugetar de 164 de miliarde de lei, guvernul Ciolacu a pompat, printr-o decizie politică, peste 750 de milioane de lei într-o suveică de furăciuni a indianului Gupta. Banii au intrat într-o gaură neagră, evident și s-au dus pe apa sâmbetei.
Guvernul știa foarte bine ce nenorocire este la Galați atunci fiindcă, oricum combinatul nu mai lucra de câteva luni, iar impozitele neplătite către stat ajunseseră la colosala sumă de 587 de milioane de lei!
Ceea ce se întâmplă la Galați acum reproduce, în mic, situația din țară: deși știau că este o gaură neagră, guvernanții au pompat anul trecut în decembrie 750 de milioane de lei în buzunarul fără fund al indianului Gupta!
Și acum distrug sistemul de educație din țară, reducând veniturile a 380 000 de profesori pentru a face o economie mai mică decât datoriile către ANAF ale „investitorului” indian.
Ca să înțelegeți dimensiunea răului făcut de coaliția care ne conduce: dacă banca de stat , condusă politic EXIM i-a dat lui Gupta 750 de milioane de lei pe nimic, statul a „capitalizat” EXIM cu 1 miliard de lei. E ca și cum ai turna apă într-o găleată fără fund.
În fața acestei situații, ce credeți că face guvernul Bolojan, cam același cu guvernul Ciolacu? Păi, ce să facă: o comisie care să analizeze situația de la Galați. Ce să analizeze, când combinatul e mort de mult?
Orice guvern normal ar fi procedat altfel. Nu mai bine îi puneau guvernanții pe angajații ANAF și pe ceilalți creditori români (firme neplătite de ani de zile) să ceară insolvența și să preia activele combinatului? Banii de la EXIM nu se duceau mai bine pe repornirea unui combinat preluat de companiile românești și de stat”, susține Petrișor Peiu. Acesta sugerează procurorilor Anticorupție să declanșeze o investigație pentru a vedea cine răspunde pentru decizia de a arunca 750 de milioane de lei din banca statului, EXIM?
Din păcate în România, legea nu pedepsește incompetența, lipsa de pregătire sau neglijența simplă. Pentru acestea există sancțiuni disciplinare sau administrative, dar nu penale.
