Departamentul pentru Românii de Pretutindeni organizează în acest an cea de-a XVI-a ediție a Programului de Tabere ARC, cu sprijinul sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, al Consiliului Județean Dâmbovița și al Patriarhiei Române.
Programul de Tabere ARC, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, este destinat elevilor şi tinerilor români din afara granițelor țării, care se încadrează, conform legii, în categoria românilor de pretutindeni[1].
Timp de o săptămână, participanții își pot îmbunătăți cunoștințele despre România și abilitățile de comunicare în limba română prin intermediul atelierelor interactive în care vor învăța meșteșuguri tradiționale, cum se realizează obiectele de artizanat sau portul popular. În același timp, prin dans, muzică, activități sportive și cu caracter preventiv (prim-ajutor, siguranță rutieră, prevenirea incendiilor, campanii antidrog etc), întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale și excursii la cele mai frumoase obiective, vor afla mai multe informații despre istoria, geografia și cultura zonei vizitate.
Înscrierea grupurilor de elevi și tineri se realizează prin intermediul aplicației
https://dprp.arc.inspect.com.ro/, de către instituția/ organizația/ unitatea de cult și responsabilii de grup. Aplicația permite înscrierea de grupuri de până la 12 participanți, de asemenea, alegerea perioadei și a locației.
Mai multe informații sunt disponibile în regulamentul de aici. Grupurile se vor constitui cu sprijinul misiunilor diplomatice, al mediului asociativ și al unităților de cult.
Nouă tabere școlare găzduiesc Tabăra ARC
Taberele din acest an se vor desfășura simultan, în serii consecutive, de câte 8 zile, în intervalul 1 iulie – 2 septembrie 2025, în următoarele locații:
- Centrul de Agrement Oglinzi, județul Neamț
- Centrul de Agrement Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud
- Centrul de Agrement Codrii de Aramă, județul Botoșani
- Centrul de Agrement Căprioara – Moroeni, județul Dâmbovița
- Centrul de Agrement Gălăciuc, județul Vrancea
- Satul de vacanță IC Ponor Padiș, județul Cluj
- Centrul Sportiv Național „Elisabeta Lipă” Snagov, județul Ilfov
- Centrul Sportiv Național Arcul de Triumf, municipiul București
- Mănăstirea Caraiman – Bușteni, județul Prahova.
Organizatorii vor suporta cheltuielile de cazare şi masă pentru toţi participanții din tabere. Participanţii din diaspora îşi vor asigura, din surse proprii, cheltuielile de transport din ţara de reşedinţă până la Bucureşti şi retur.
De asemenea, aplicația este deschisă și tinerilor români care doresc să se implice ca voluntari, să intre în contact cu noua generație de români din diaspora și comunitățile istorice și să-i ajute să descopere România. Mai multe informații despre înscriere, aici: https://dprp.arc.inspect.com.ro/voluntari-evenimente-arc/ .
Condiții de participare
Grupurile se vor constitui cu sprijinul misiunilor diplomatice, mediului asociativ și unităților de cult, respectând următoarele criterii în realizarea selecției:
Criterii obligatorii:
-sunt români de pretutindeni, în conformitate cu art.1, alin. 2 din Legea nr. 299/2007, cu completările și modificările ulterioare (elevi cu vârsta cuprinsă între 8 – 18 ani și studenți sau tineri, conform legislației în vigoare);
-au cunoștințe corespunzătoare de limba română (se recomandă cunoașterea limbii române la un nivel suficient pentru înțelegere și comunicare pe perioada derulării taberelor, atelierelor, excursiilor și tuturor activităților, acestea fiind desfășurate în limba română). Necunoașterea limbii române la un nivel minim de conversație creează probleme în desfășurarea taberelor, implicit la integrarea participanților în grupuri, participarea la activitățile programate etc.
Criterii orientative:
-au prioritate cei care participă pentru prima dată la Programul de Tabere „ARC”;
-sunt câștigători ai olimpiadelor/concursurilor naționale și internaționale sau au rezultate bune la învățătură;
-au rezultate și aptitudini deosebite în sport, muzică, arte plastice etc.;
-au rezultate remarcabile în promovarea identității românești;
-sunt membri activi sau simpatizanți ai mediului asociativ românesc din țările de reședință şi se implică în activitatea acestora.
De ce să fii Voluntar ARC?
-A fi VoluntarARC este o oportunitate extraordinară de a te conecta cu tineri români din întreaga lume, care împărtășesc aceleași valori și dorințe.
Este un loc unde poți să întâlnești oameni pasionați, să discuți despre provocările și succesele voastre și să construiești legături durabile.
-Implicarea în taberele ARC îți oferă șansa de a promova România într-un mod autentic. Prin organizarea de evenimente, ateliere sau activități culturale, poți ajuta la evidențierea frumuseții și bogăției tradițiilor noastre.
-Vino alături de noi și îți vei face prieteni în toată lumea! La sfârșitul activității vei primi adeverință de voluntariat.
Atribuțiile voluntarului:
-Activități administrative: Vei ajuta la organizarea taberei, asigurându-te că totul decurge conform planului.
-Ateliere creative: Vei participa activ la atelierele de conversație, arte plastice, istorie, geografie, muzică și dans, meșteșuguri tradiționale încurajând copiii să se exprime și să învețe.
-Competiții sportive: Vei organiza jocuri de interior/ aer liber și coordona competiții, promovând spiritul de echipă și dezvoltarea personală.
-Excursii: Vei fi alături de copii în excursiile de o zi, oferind sprijin și asigurându-te că se bucură de experiențe noi.
-Integrarea socială: Vei ajuta copiii să se integreze în grup, facilitând interacțiunea și colaborarea între ei.
-Supraveghere: Vei monitoriza activitățile copiilor, atât în locație, cât și în deplasări, asigurându-te că toată lumea este în siguranță.
Este o oportunitate grozavă de a face o diferență în viața copiilor și de a te bucura de momente frumoase alături de ei!