Un nou început în spatele gratiilor

Școala din Penitenciarul Bacău: 60 de deținuți au început cursurile

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Școala din Penitenciarul Bacău, binecuvântată de preoții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

O postare pe pagina de facebook a reprezentanților Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului mi-a atras atenția privitor la faptul că și anul acesta au participat la …deschiderea anului școlar în școala….din pușcărie.

”Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, joi, 10 septembrie 2026, a avut loc la Penitenciarul Bacău festivitatea deschiderii anului școlar 2026–2027 în cadrul Școlii Gimnaziale Penitenciar nr. 22. Unitatea școlară, ce funcționează pentru reabilitarea persoanelor tinere aflate în custodia instituției, a oferit persoanelor private de libertate un moment dedicat educației, dezvoltării personale și pregătirii pentru reintegrarea socială.

Evenimentul a avut loc în proximitatea capelei cu hramul <<Izvorul Tămăduirii>>, în prezența părintelui profesor Adrian Alexandrescu, inspectorul disciplinei Religie din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, a domnului Antonel Scurtu, comisar de poliție penitenciară și director adjunct, a doamnei Alina Mari Grozescu a, directorul Școlii Gimnaziale  penitenciar nr. 22 Bacău, structură a Școlii Gimnaziale nr. 7 Târgu Ocna, a părintelui Daniel Marari, preot colaborator extern și delegat pentru activitatea pastoral-misionară din Penitenciarul Bacău, a reprezentanților sectorului Reintegrare Socială, precum și a personalului instituției și a cadrelor didactice din interiorul unității.

Cum fiecare bun început se face cu ajutorul lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt, momentul a fost deschis printr-o slujbă religioasă oficiată de către părintele inspector Adrian Alexandrescu împreună cu pr. Daniel Marari, pentru binecuvântarea cadrelor didactice, a personalului unității și a celor 60 de persoane private de libertate înscrise în acest an la cursurile școlare primare și gimnaziale.

Tinerii elevi de toate vârstele au fost binecuvântați prin stropire cu apă sfințită și prin rostirea rugăciunilor pentru elevi, spre luminarea minții, înțelepțirea și învățarea a tot lucrul cel bun și folositor, alcătuite de către Părintele Arhiepiscop”, se precizează în comunicatul de presă al clericilor, care adaugă și informația potrivit căreia deținuților li s-a transmis un mesaj special, din partea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu accent deosebit privind misiunea comună școală-biserică de reabilitare a celor care au pornit pe căi greșite și trebuie ajutați să ajungă pe cale cea bună, prin educație și credință.

O asemenea ceremonie a avut loc în toate penitenciarele din România, cu sprijinul directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Antonel Scurtu, care a transmis un mesaj, ce a subliniat ”importanța educației ca instrument esențial în procesul de dezvoltare personală și reintegrare socială”.

 În Penitenciarul Bacău se joacă și…teatru

”Festivitatea s-a încheiat într-o notă artistică, prin interpretarea piesei de teatru <<Cartofi prăjiți cu orice>>, pusă în scenă de un grup de persoane private de libertate, sub regia domnului Matei Bogdan de la Teatrul Municipal <<Bacovia>>” din Bacău.

Menționăm faptul că școlarizarea persoanelor condamnate este integrată în sistemul național de învățământ, astfel că programa școlară cuprinde aceleași materii și bareme de evaluare din sistemul educațional românesc”, se mai precizează în postarea amintită.

Structura anului școlar în penitenciar

  • Inceputul cursurilor: Anul școlar a debutat pe 10 septembrie 2026 pentru deținuții înscriși la cursurile școlare.
  • Rolul educației: Programele școlare și socio-educaționale ajută la reintegrarea socială a persoanelor aflate în detenție.
  • Alte activități: Unitatea organizează frecvent și programe speciale, precum „Școala Altfel” sau proiecte educaționale și catehetice, de genul celui de la început de an școlar, sărbători religioase, sărbători naționale, etc.

Lămuriri din partea Penitenciarului

 O postare asemănătoare a apărut și pe pagina de socializare a Penitenciarului Bacău. Redactorul ”Monitorul de Roman” a solicitat și alte lămuriri oficiale privitoare la modul de desfășurare a orelor de curs pentru o parte din cei peste 600 de deținuți, încarcerați,  din care mare parte și din Neamț, care își ispășesc pedepsele privative de libertate în închisoarea din județul vecin. Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, inspector de poliție judiciară, Vasile Gavril, a răspuns întrebărilor noastre.

” Așa cum se știe această școală este rodul colaborării noastre cu Școala Gimnazială Penitenciar nr. 22, structură a Școlii Gimnaziale nr. 7 Târgu Ocna, care are în penitenciarul nostru, în acest an școlar, 60 de elevi, înscriși de la cl.I până la clasa a VIII-a. Cursurile încep la ora 8,30 și au o durată de 40 de minute, cu pauze de 5 minute.

La ciclul gimnazial s-au înscris cei care, adulți fiind, au apucat pe căi greșite, respective pe calea delicvenței și au abandonat, de regulă școala, în diverse clase: I, a II-a sau în orice altă clasă de gimnaziu. Cei care doresc să urmeze și liceul sunt înscriși la Colegiul Tehnologic <<N.V.Karpen>>(care a funcționat în Epoca de Aur ca și școală profesională n.r).  Aici se face însă învățământ la distanță”, a explicat inspectorul Vasile Gavril.

”Bătălia pe credite”….pentru un pachet sau o vizită

Întrebat fiind care sunt avantajele pe care le are un deținut care optează pentru a urma cursurile unei școli, în penitenciar, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bacău, Vasile Gavril, a explicat că e vorba de avantajele oferite de creditele primite.

”Aceste credite le oferă posibilitatea de a primi pachete în plus sau vizite, în afara celor premise de Regulament, ceea ce pentru o persoană lipsită de libertate înseamnă enorm”, a mai adăugat Vasile Gavril.

Întrebat fiind dacă în cariera sa a întâlnit și deținuți care să obțină rezultate deosebite la aceste cursuri, a zâmbit și ne-a spus că nu se întâmplă un asemenea lucru, din cauza faptului că cei care ajung în penitenciarul din Bacău sunt persoane peste  18 ani, care au pornit pe calea infracțiunilor, la diverse vârste și că,  fac parte din categoria celor care nu au urmat cursurile unei școli niciodată sau au abandonat școala în diverse clase.  

Articole similare

spot_img

RECENTE