Educație, credință și joacă pentru aproape 200 de copii

Școala de vară „Cu Hristos în vacanță” la Roman

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Ajunsă deja la a V-a ediție, Școala de vară,  intitulată sugestiv ”Cu Hristos în vacanță” adună, seară de seară, în perioada 29 iunie-3 iulie, peste 195 -200 de copii, în curtea bisericii ”Sfântul Gheorghe” din Roman, care devine ”raiul copilăriei”.

Activitatea este organizată de preoții parohiei,  în parteneriat cu ”Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români”(ACOR) Bacău și preoții  Bogdan Gherasimescu și Samuilă Vlad.

”Sufletul” activității rămâne, fără discuție, preotul paroh Ioan Gherasimescu, care a explicat pentru ”Monitorul de Roman” scopul unei asemenea acțiuni educative de vară.

”În urmă cu 5 ani am decis să organism în vacanța de vară o asemenea activitate care are menirea să facă posibilă întâlnirea oamenilor, de la cele mai fragede vârste, cu Dumnezeu.

Am gândit proiectul ca pe o interacțiune a celor mici cu preoții și voluntarii de la ACOR, care le vorbesc celor mici, după puterea lor de înțelegere, despre valori morale de căpătâi: rugăciune, iubire, iertare, respect pentru cei din jur, compasiune pentru cei aflați în suferință. 

Este o activitate specifică bisericii,  în care trebuie să domine ideea de iubire, respect și înțelegere”, a precizat părintele Ioan Gherasimescu.

Zilnic programul începe la orele 17 cu o rugăciune, urmată apoi de tot felul de activități educative, recreative, artistice, culturale sau sportive, care contribuie la apropierea copiilor și tinerilor.

Participanții la activități, primesc din partea organizatorilor: apă, sucuri, dulciuri și un sandvici. Activitățile se termină la orele 19,00. Acestea sunt asigurate din veniturile parohiei și din sponsorizări.

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE