Proiect finanțat prin PNRR, în valoare de 4.168.954 lei

Scandalul autobuzelor electrice are „pui” și la Roman

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Una dintre afacerile de răsunet ale ultimelor săptămâni, izbucnită în mai multe județe ale țării, are „pui” (cum altfel?!) și în județul Neamț. Pornit cu câteva săptămâni în urmă, scandalul achiziționării la costuri uriașe a acestor autovehicule electrice a făcut subiectul mai multor investigații de presă, care au subliniat caracterul „umflat” al acestor achiziții. Dar, ca orice scandal de presă în România, a ținut prima pagină a știrilor câteva zile, după care a fost uitat, apărând alt și alt scandal.

Am constatat acest lucru regăsind, printre cele 30 de proiecte de hotărâre ale proximei ședințe a Consiliului Local Roman, din 25 septembrie, proiectul nr. 69.840 din 19 septembrie, intitulat: „Aprobarea documentației tehnico-economice și a cheltuielilor ce vor fi efectuate în cadrul proiectului <<Creșterea siguranței și a gradului de confort al cetățenilor prin asigurarea infrastructurii pentru confortul verde>>”, finanțat prin PNRR, cu o valoare de 4.168.954,61 lei doar pentru componenta „stații de așteptare”.

Pentru a limpezi îndoielile jurnalistice despre oportunitatea unui asemenea proiect, într-o perioadă în care Guvernul Bolojan solicită românilor „să strângă cureaua” – curea care aproape stă să plesnească – am adresat, în scris, Primăriei Roman o serie de întrebări, la care am primit explicații prompte prin intermediul purtătorului de cuvânt al instituției, Dragoș Panait.

Cum, ca în întreaga țară, avizele de legalitate sunt date de prefecturi, despre cele de „moralitate și oportunitate” ale unor asemenea proiecte uriașe nici nu poate fi vorba. Competențe în acest sens are doar Curtea de Conturi, cu ale cărei controale autoritățile locale s-au obișnuit, vorba românului, precum „țiganul cu scânteia”. Inspectorii Curții de Conturi vin o dată la câțiva ani, constată cel mult mici disfuncții și recomandă recuperarea unor sume considerate cheltuite nelegal. Și atât!

Întrebări și răspunsuri

Dar iată răspunsurile primite de redactorii cotidianului „Monitorul de Roman”, în scris, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Primăriei, Dragoș Panait, într-o adresă care nu poartă număr de înregistrare și nu are prea multe comentarii din partea autorului.

1. Prima întrebare:
„Prin proiectul nr. 69.840 din 19 septembrie, al cărui autor este primarul municipiului, Dan Laurențiu Leoreanu, se solicită în ședința Consiliului Local din 25 septembrie 2025 <<Aprobarea documentației tehnico-economice și a cheltuielilor ce vor fi efectuate în cadrul proiectului Creșterea siguranței și a gradului de confort al cetățenilor prin asigurarea infrastructurii pentru confortul verde>>, finanțat prin PNRR, în valoare de 4.168.954,61 lei, prin care sunt prevăzute înființarea mai multor stații de transport pe raza municipiului Roman, altele decât cele existente. Primăria are în vedere înființarea unei societăți proprii de transport local. Cum se va numi aceasta și ce mijloace de transport va folosi? Unde se află autobuzele electrice achiziționate deja de Primărie și care este valoarea lor?”
Răspuns: „Proiectul are ca obiectiv aprobarea documentației tehnico-economice și a cheltuielilor aferente investiției <<Creșterea siguranței și a gradului de confort al cetățenilor prin asigurarea infrastructurii pentru confortul verde>>, cu o valoare totală de 4.168.954 lei (TVA inclus), finanțat prin PNRR – Componenta 10, Fondul Local. Aceasta include modernizarea stațiilor de transport urban, în completarea celor existente (finanțate prin sponsorizare de diverși agenți economici), pentru a sprijini extinderea și modernizarea serviciilor de mobilitate urbană în Roman. Totodată, se înființează o societate proprie de transport public, SC TRANSURBAN SRL, deținută integral de Municipiul Roman. Aceasta va opera autobuze 100% electrice, achiziționate prin proiectul cofinanțat prin PNRR. Au fost achiziționate 6 autobuze 100% electrice, care se află în depozitul de pe strada Colectorului. Până la finalizarea tuturor etapelor și operaționalizarea completă a societății TRANSURBAN se va lucra în regim mixt cu operatorul SC Pristyl SRL, care are contract valabil încă 2 ani.”

2. Întrebarea a II-a:
„Înființarea unei asemenea societăți presupune angajarea de personal înalt calificat. Care sunt resursele de personal deja existente și în subordinea cui va funcționa viitoarea societate de transport local? Cum vor fi făcute angajările în condițiile în care Ordonanța Bolojan cere restructurări masive de personal, inclusiv în administrația publică locală?”
Răspuns: „SC TRANSURBAN SRL va funcționa sub autoritatea Consiliului Local Roman și va avea în Consiliul de Administrație 3 membri. Condiții preferențiale: să fie manageri ai unor întreprinderi care funcționează deja în Roman, ceea ce implică experiență locală și cunoașterea specificului municipiului. Directorul executiv va fi angajat prin concurs. Structura de personal va fi stabilită ulterior, numărul fiind corelat cu introducerea progresivă a autobuzelor electrice. În contextul Ordonanței Bolojan, TRANSURBAN este o societate distinctă, iar angajările nu afectează direct aparatul administrativ al Primăriei.”

3. Întrebarea a III-a:
„Subvențiile de la bugetul local vor mai fi partajate cu SRL-ul Pristyl sau vor rămâne exclusiv la societatea Primăriei? Care este valoarea anuală a subvențiilor care merg în prezent către firma privată?”
Răspuns: „În prezent, subvențiile alocate de la bugetul local pentru transportul elevilor, pensionarilor și persoanelor cu venituri reduse sunt transferate către SC Pristyl SRL. Pentru perioada de tranziție, în următorii 2 ani, se va lucra în paralel cu TRANSURBAN (flota electrică) și Pristyl. Pe măsură ce TRANSURBAN devine operațional, subvențiile acordate operatorului privat se vor diminua și vor fi direcționate către societatea publică.”

4. Întrebarea a IV-a:
„Câte trasee de transport local există acum în Roman și care sunt acestea?”
Răspuns: „Traseele actuale, deservite de SC Pristyl, sunt:
1. Danubiana – Carrefour (12,62 km);
2. Carrefour – ANL (9,5 km);
3. Carrefour – Kaufland (9,5 km);
4. Carrefour – Dedeman (2,5 km);
5. Carrefour – Restaurant Lebăda (11,85 km);
6. Gara Roman – Cordun (va fi operat de SC TRANSURBAN SRL);
7. Str. Salciei – Creșa Mare (11,2 km).”

5. Întrebarea a V-a:
„Care este termenul de implementare a noului proiect și în cât timp va deveni acesta operațional? Sunt prevăzute și stații de încărcare?”
Răspuns: „Termenul de finalizare este 13 aprilie 2026. Autobuzele sunt în proces de livrare. TRANSURBAN va deveni operațional etapizat. Vor fi disponibile 6 stații lente de încărcare la autobază și 3 stații rapide pe trasee, asigurând autonomia necesară.”

6. Întrebare suplimentară:
„Alte amănunte?”
Răspuns: „Se are în vedere integrarea digitală a sistemului de transport, aplicații informatice în timp real, plata cu cardul etc. Înființarea TRANSURBAN răspunde nevoii de autonomie administrativă și control asupra rețelei de transport urban, aliniată la politicile de mobilitate verde.”

Observații ale jurnalistului

Într-o investigație de o asemenea amploare, întrebarea firească este dacă autoritățile locale trebuie să finalizeze aceste proiecte cu fonduri europene, chiar și în vremuri de austeritate, sau dacă se confirmă zicala „Ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar?”. Dar criza financiară și socială ne-a prins oricum cu proiecte deja demarate, dificil sau imposibil de oprit.

Costuri ale proiectului la Roman

Conform Sistemului de Achiziții Publice, Municipiul Roman a încheiat, la 28 octombrie 2024, un contract cu BMC Truck&Bus privind achiziția a 6 autobuze electrice și stații de încărcare, în valoare de 14.354.593 lei fără TVA (aprox. 17 milioane lei cu TVA). Un autobuz costă 2.750.000 lei (560.000 euro cu TVA). Contractul include și 2 stații cu încărcare rapidă (246.135 lei).

Gestionarea viitoare a proiectului

În prezent, transportul public local este delegat operatorului privat SC Pristyl SRL, care a încasat în 2023:
• 1.257.930 lei pentru transportul elevilor;
• 2.317.005 lei pentru transportul persoanelor defavorizate.

Autobuzele electrice achiziționate vor fi utilizate pe traseul aprobat în 2022 – Roman–Cordun – traseu pe care Pristyl nu îl poate opera, deoarece vehiculele sunt proprietatea Primăriei.

Și alte UAT-uri din țară au procedat la fel

Contracte similare s-au semnat la Iași, Azuga, Râmnicu Vâlcea, Gheorgheni, Suceava, Borsec, Fetești, Vaslui, Tulcea. La Curtea de Argeș, de exemplu, au fost achiziționate 14 autobuze electrice cu 19 milioane lei (276.000 euro bucata). Va fi interesant de văzut cât de diferite sunt caracteristicile tehnice ale acestor autobuze.

Firma în semn de apreciere pentru dăruirea și devotamentul puse în slujba comunității și pentru întreaga contribuție adusă la sprijinirea seniorilor.a participat, între 2018 și 2025, la 83 de licitații, cu o valoare totală de peste 473 milioane euro.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img

RECENTE