Începând cu data de 28 martie 2025, prețurile biletelor de tren vor fi majorate oficial, conform ordinului ministrului Transporturilor, deja publicat în Monitorul Oficial.
Cele mai importante modificări vizează creșterea prețului abonamentelor pentru trenurile InterRegio și InterCity. Tarifele vor fi diferite, iar scumpirile vor ajunge la 4 lei pentru Regio și 6 lei pentru InterRegio și InterCity.
De exemplu, un abonament de cinci zile pentru trenurile Intercity pe distanța de până la 10 kilometri, la clasa a II-a, va costa 94 lei, față de 79 lei anterior, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 19%.
Taxe călătorii scurte
De asemenea, taxa pentru rezervarea locului va deveni obligatorie chiar și pentru călătoriile mai scurte de 40 km. Până acum, pasagerii puteau opta dacă doresc sau nu acest serviciu, însă noile reguli impun plata suplimentară. Această modificare îi va afecta în special pe cei care folosesc trenul pe trasee scurte, crescând costul total al biletului.
Mai mult, suplimentarea vagoanelor de dormit și cușetă va veni la pachet cu tarife mai mari și pentru acest serviciu. Pe de altă parte, transportul bicicletelor în tren va fi, de asemenea, mai scump.
Achiziționare bilete
O altă noutate anunțată de CFR este introducerea unei metode mai simple de achiziționare a biletelor pentru călătoriile între București Nord și Aeroportul Henri Coandă. Pasagerii pot cumpăra bilete prin SMS, trimițând un mesaj la numărul 7458.
„Prin transmiterea unui SMS se poate cumpăra titlul de călătorie pentru o singură persoană (bilet întreg).
În urma transmiterii SMS-ului, călătorul va primi un mesaj SMS cu un link, la accesarea căruia se va deschide codul QR pentru verificare.
La verificarea titlurilor de călătorie de către personalul feroviar, este obligatorie prezentarea mesajului SMS cu codul QR în vederea verificării titlului de călătorie SMS, a perioadei de valabilitate și a statusului (valabil sau expirat)”, se arată într-un comunicat oficial al CFR.
Ordinul aduce și precizări privind călătoriile gratuite în interes de serviciu și personal. Definițiile pentru tarifele de autorizație și permis de călătorie au fost clarificate, ordinul specificând că autorizațiile permit un număr nelimitat de călătorii gratuite, în timp ce permisele permit un număr limitat de călătorii în perioada de valabilitate.
Din pricina schimbărilor semnificative pe care le aduce, măsura prevede și o perioadă de tranziție, astfel că „titlurile de călătorie achiziționate înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin își mențin valabilitatea în condițiile valabile la momentul achiziției”.
În concluzie, călătorii trebuie să verifice noile condiții de călătorie și tarife înainte de a achiziționa bilete sau abonamente după data de 28 martie 2025.
Ordinul prevede ca titlurile de călătorie să poată fi vândute prin automatele instalate în tren și prin personalul feroviar din stații aparținând gestionarului de infrastructură la același tarif ca titlurile comercializate la casele de bilete.