Azi dimineață, un localnic din Pipirig s-a trezit cu un autotren în bătătura casei. În jurul orei 05:00, pompierii au fost solicitați să intervină după producerea unui accident rutier pe DN 15B, în satul Dolhești din comuna Pipirig.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la S.V.S.U. Pipirig, S.A.J., Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și I.P.J. Neamț.
”Un autotren încărcat cu apă îmbuteliată a părăsit partea carosabilă și a rupt gardul unei gospodării. În autotren se afla doar conducătorul auto care s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a fost asistat de echipajul de la SAJ însă a refuzat transportul la spital. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, a spus Irina Popa, purtător de cuvânt ISU Neamț.
Și polițiștii au ajuns la fața locului, despre cauzele accidentul vom reveni cu amănunte