S-a intrat în postul Paștelui
creștinii ortodocși și cei de rit catolic, în perioada 3 martie- 20 aprilie se află în Postul Paștelui n anul acesta ambele confesiuni sărbătoresc Învierea lui Isus Hristos în aceași dată, postul durează 6 săptămâni
Așa cum se întâmplă din moși-strămoși, Postul Paștelui sau ”Postul Mare” este cea mai lungă și aspră perioadă abstinență( alimentară și nu numai n.r), definită de teologi ca o ”înfrânare benevolă de la mâncare și băutură, din motive religios-morale”.
”Pentru noi, creștinii, primăvara înseamnă urcușul spre Înviere, adică a petrece cu Hristos, a- L însoți pe drumul Crucii și a ne lumina lăuntric din lumina Învierii Sale.
Hristos este primăvara noastră duhovnicească! Să ne rugăm dar, să înflorească și să rodească în noi virtuțile din pomul vieții, să ne împărtășim din mireasma pascală…<<Cât de minunat ești în sărbătoarea primăverii, când se trezește la viaţă toată făptura și strigă cu bucurie către Tine: Tu ești Izvorul vieţii, Tu ești Biruitorul morţii!…>>, citează pr.dr. Florin Țuscanu din ”Acatistul de mulțumire către Dumnezeu”, dorind tuturor credincioșilor o primăvară binecuvântată, plină de bucurii duhovnicești, cu multe și alese împliniri, dar și un post ușor și un Paște bun!
Sfaturi ale teologilor și ”scutiri” de obligația de a posti
Se știe că teologii scutesc de abstinența alimentară și interdicția de a nu consuma alimente de origine animală o parte a credincioșilor. E vorba de copiii până la 7 ani, bătrânii de peste 60 de ani, bolnavii şi cei ce prestează munci grele sau sunt în călătorii lungi şi obositoare. ”Postul constituie, spun teologii, prima poruncă primită de om de la Dumnezeu, pe când se găsea încă în rai. Postul este mijlocitorul Vechiului şi al Noului Testament. De vreme ce Domnul Hristos a postit, toţi creştinii sunt datori să postească, iar diavolul se teme de cei ce postesc”.
Urmează apoi și explicații de ce este necesar ca omul de religie creștină să postească. ”Postul este dovada că renunțăm la lume şi la bucuriile ei, pentru a ne deschide lui Dumnezeu şi lumii spirituale.
Postul este de la mâncare şi băutură, dar şi de la somnul peste măsură, şi de la gândurile şi faptele rele, astfel este post de bucate şi de păcate. Cel ce posteşte, trebuie ca pe lângă reţinerea de la bucate să cultive şi faptele bune.
A posti înseamnă să consumi alimente de post fără să te saturi, dublând acest efort ascetic prin echivalentul lui spiritual, abţinerea de la păcate. A mânca de post înseamnă să consumi alimente de post, însă aceasta o poţi face până la îmbuibare şi fără să fii preocupat de latura spirituală a postului.
De aceea creştinii trebuie să postească, nu numai să consume alimente de post. În privinţa postului, acesta trebuie ţinut <<cu dreaptă socoteală>>, fără exagerări, pentru a nu se ajunge la slăbirea şi îmbolnăvirea trupului.
Cei care postesc e bine să se ferească de mândrie, iar cei care nu pot posti, pentru că sunt bolnavi cu trupul, trebuie să se roage sau să facă alte fapte bune, după putinţă, pentru că Dumnezeu nu cere de la ei post trupesc, dar fapte bune aşteaptă”, sunt sfaturile pe care ni le dau duhovnicii .
Când începe și când se termină Postul Mare?
În anul 2025, conform calendarului bisericesc, perioada de post a început, astăzi, luni 3 martie, și se va încheia sâmbătă, 19 aprilie.
Anul acesta Sărbătoarea Învierii Domnului va fi celebrată de credincioșii ortodocși și catolici în aceeași zi, mai exact pe 20 aprilie.
Reguli în perioada postului
Postul Paștelui durează șase săptămâni, patruzeci de zile, și amintește de perioada în care Mântuitorul Iisus Hristos a postit imediat după Botezul său în Iordan.
Conform calendarului creștin ortodox înainte cu o săptămână de intrarea în postul Paștelui, ”s-a lasat sec de carne”, mai exact, pe 23 februarie 2025, atunci când cei care au hotărât să postească au mâncat pentru ultima dată, până la sărbătoarea de Paște, alimente pe bază de carne. În schimb, în această săptămână a fost permis să se consume alimente, pe bază de lapte, ouă, brânză. Din 2 martie s-a lasat sec de brânză, iar începând cu 3 martie s-a intrat, efectiv, în Postul Paștelui, care va dura până pe 19 aprilie 2025.
Ce este bine să faci în Postul Paștelui ”
Preoții recomandă creștinilor ortodocși să păstreze anumite reguli
- Creștinii trebuie să se spovedească pentru a se putea împărtăși în Ziua de Paști.
- Acest post al Paștelui este despre alungarea întunericului și apropierea noastră, ca oameni, de lumină, mai exact de lumina sfintei Învieri. Este bine să participăm la sfintele slujbe, să dăm pomelnice pentru cei iubiți, dar și pentru cei care nu mai sunt printre noi. Postul aduce liniște interioară, pe care, uneori, o putem dobândi greu, dar care, odată atinsă, este extrem de valoroasă. Sfinții Părinți au îndemnat întotdeauna credincioșii spre post, milostenie și fapte bune în biserică.
- Postul trebuie să fie un prilej, un moment bun, pentru părere de rău pentru păcatele pe care, poate, le-am săvârșit, dar și pentru dorința de a ierta ori de a fi iertați. Trebuie să fie un moment bun pentru iertare, pace, liniște și îmbrățișarea celor dragi”, ne sfătuiesc preoții.
Calenadarul sărbătorilor
1) Ziua 3 martie, prima zi a postului Sfintelor Paști, este zi liturgică (zi în care nu se săvârșește slujba Sfintei Liturghii n.r ) „Începând cu această săptămână (din 3 martie) în biserică avem în fiecare zi Canonul cel Mare. Mai exact, mai multe slujbe bisericești care au un conținut important și la care credincioșii sunt rugați să participe.
2) Ziua de duminică, 9 martie 2025, este conform calendarului bisericesc, prima duminică din postul Paștelui . Postul începe cu ”Vecernia iertării”.
3) Ziua de 16 martie 2025 este a doua duminică din post – Sfântul Grigorie Palma; 23 martie 2025 – a treia duminică din post – Cinstirea Sfintei Cruci; 30 martie 2025 – a patra duminică din post – Sfântul Ioan Scărarul; 6 aprilie 2025 – a cincea duminică din post – Sfânta Maria Egipteanca; 13 aprilie 2025 – dumineca Floriilor, începe Săptămâna Mare înainte de Paște, Intrarea Domnului în Ierusalim; 18 aprilie 2025 – Vinerea mare și sfântă; 20 aprilie 2025 – Sfintele Paști – Hristos a Înviat. În postul Paștelui 2025 sunt două zile cu dezlegare la pește Singurele două zile cu dezlegare la pește sunt pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 13 aprilie, în Duminica Floriilor.
Paștele ortodox și catolic sunt sărbătorite, în aceeași zi, respectiv pe data de 20 aprilie 2025. Și sărbătoarea de Florii va fi în aceeași zi pentru catolici și ortodocși, mai exact pe 13 aprilie 2025.
Dezlegare la consumul de untdelemn, vin și pește
În timpul postului se pot consuma mâncărurile de post, dar se permite și consumul altor produse alimentare precum undelemn, vin și pește.
Singurele două zile cu dezlegare la pește sunt pe 25 martie, de Buna Vestire, și pe 13 aprilie, în Duminica Floriilor.




