Prezumția de vinovăție și la 20 de ani de la ispășirea unei pedepse executate
Este adevărat că una din problemele scăpate cu totul de sub control de autoritățile din țara noastră este aceea a consumului și traficului de droguri, ceea ce-i determină pe oamenii legii să exagereze, în foarte multe cazuri, adică așa cum spune românul ”să sufle și în iaurt” ca să nu se mai frigă cu ciorbă.
Un romașcan( I.B) s-a adresat jurnalistei Alexandra Manea, de la postul de televiziune ROMANTV pentru a-i sesiza faptul că tocmai făcuse ”o vizită forțată” în sediul Poliției municipiului Roman, joi,20 noiembrie, unde fusese chemat ”să dea cu subsemnatul” pentru o faptă petrecută cu 20 de ani în urmă, când a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendare pentru consum și comercializare de substanțe interzise. Bărbatul spune că a fost prins fumând „un joint”, în timp ce îl împărțea cu un amic.
Acum după exact două decenii pentru că numele său se află înscris în Registrul Național Automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri.”, în condițiile în care între timp nu a mai recidivate, după spusele sale, i se pare absurd să fie chemat din nou la Poliție, fotografiat și amprentat, lucru pe care bărbatul l-a refuzat categoric, așa cum se vede din documentele pe care i le-a prezentat colegei noastre.
Registru funcțional din vara anului 2025
De precizat că registrul amintit este instituit prin Legea nr. 61/2024, care a intrat în vigoare la data de 29 martie 2024, însă Registrul a devenit funcțional începând cu data de 1 iunie 2025.
De la intarea în vigoare a Registrului, datele cu caracter personal din evidențele cazierului judiciar al persoanelor care au comis fapte din sfera traficului de droguri se înregistrează în Registrul destinat.
Informațiile din Registru pot fi comunicate autorităţilor competente din statele membre sau statele terţe care desfășoară activități de cooperare şi asistenţă poliţienească internaţională sau de cooperare judiciară în materie penală.
„Problema majoră este chiar din titlul legii care vorbește de fapt de o <<urmărire>> a acestor persoane chiar și după executarea unor posibile pedepse ori de când ele sunt considerate ca executate și mai mult de atât, fotografierea, amprentarea dar culmea și prelevarea de probe biologice și obligația acestor persoane de a se prezenta PERIODIC la secția de poliție, vine cumva nu în contradicție dar și totală nelegalitate raportat la drepturile persoanei în procesul civil, Constituția României și dreptul de a fi uitat după ce nu mai ai de dat socoteală legii penale.” arată avocatul Adrian Cuculis, într-un material postat pe 5 septembrie 2025, pe site-ul oficial ”Cuculis și Asociații”, unde celebrul avocat adaugă și faptul că „dacă este cineva care a fost implicat în vreun dosar care are legatură cu substanțele interzise urmează nu doar să fie implementat în acest registru, dar urmează să fie supus și altor proceduri nu tocmai legale, dupa părerea noastră.”


Punctul de vedere al reprezentanților IPJ Neamț
Contactați pentru a oferi un punct de vedere privind cele declarate de cetățeanul I.B., reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț au transmis următoarele: „Situația la care dumneavoastră faceți referire se află sub incidentul Legii nr. 61 din anul 2024, privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, punându-se în aplicare procedura de lucru aplicabilă în acest domeniu.”, a precizat agentul principal, Andreea Atomei, purtător de cuvânt al IPJ Neamț, la interpelarea colegei noastre,Alexandra Manea.




