Pentru cine nu a aflat încă, Oana Țoiu este ministra de la Externe, cu care ne-a pricopsit Guvernul Bolojan aflat încă la putere, deşi a fost demis de peste patru luni de zile, şi pe care preşedintele Nicușor Dan nu-l lasă la vatră. Spre disperarea majorităţii românilor, Oana Țoiu (USR) a fost cea mai sinistră persoană pusă să conducă vreodată Ministerul de Externe al României.

Dumneaei a tot ieşit pe post pentru a face declaraţii, care de care mai halucinante, dimineaţa, la prânz şi seara, ca să ne convingă că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap punând-o în fruntea diplomaţiei române.

Printre ultimele sale halucinaţii a fost recenta sa declaraţie, prin care ne anunţa că suntem în partea finală a proiectului privind „reunificarea economică a României cu Republica Moldova”.

Un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) al Rusiei, s-a băgat în seamă, afirmând recent că în contextul războiului ruso-ucrainean, România a fost  transformată într-un nod de tranzit al mărfurilor şi a armamentului către Ucraina. Afirmaţia reprezintă o realitate pe care majoritatea românilor, care măcar o oră pe zi vor să fim suverani, o consideră periculoasă.

Diplomatul rus a reamintit că la Bucureşti a fost anunţată, cu surle și trâmbițe, realizarea unui pas important de către România, în ce priveşte „reunificarea economică cu Republica Moldova” și că acest anunț a fost realizat de MAE al României, în contextul în care marea majoritate a moldovenilor, de pe malul stâng al Prutului, declară că nu doresc ca ţara lor să se reunească în vreun fel cu România. Diplomatul rus a precizat că la ultimul recensământ al populaţiei din Republica Moldova, 76,7% dintre cetăţeni s-au declarat moldoveni şi doar 8% s-au declarat români.

Ministra MAE, Oana Țoiu, s-a repezit imediat să publice o reacţie tăioasă, ca să nu murim proști, arătându-ne că poziţia MAE al Rusiei, faţă de România este ranchiunoasă și nu reflectă decât „nemulțumirea Moscovei faţă de creşterea influenţei regionale a României şi apropierea Republicii Moldova faţă de Uniunea  Europeană.”

Se ştie că în România, ordinul pe unitate este ca nimic să nu se vorbească despre ruşi, în afară de trimiteri la mama lor.

Reacţia ministrei Țoiu s-a potrivit ca nuca în perete cu subiectul comentariului diplomatului rus, care se baza totuși pe o realitate.

Diplomatul rus îşi motivase comentariul pe baza rezultatelor ultimului recensământ al Populaţiei din Republica Moldova, executat în 2024, în care 76,7% dintre cetăţeni s-au declarat  „moldoveni” şi doar 8% s-au declarat „români”.

Această doamnă Țoiu, care sfidează diplomaţia, a plusat descifrând poziţia Rusiei faţă de România, susţinând că ruşii vor să ascundă astfel faptul că „propria lor propagandă nu mai funcţionează în Rusia şi că ruşii au ajuns să ia decizii bazate pe frică”.

Aşa o fi cum vede Țoiu, dar pe noi ne interesează doar ce înseamnă „reunificarea economică” cu Republica Moldova, să ni se explice asta cu subiect şi predicat, în contextul recensământului din 2024.

Una din acuzele „diplomatice” aduse de Țoiu la adresa autorităţilor ruse, a fost că acestea au ratat democraţia, interzicând participarea la alegeri a partidului „IABLOKO”. În fapt, aceasta a fost o ştire pe care o aflaserăm cu ceva vreme în urmă, ştire pe care Țoiu o reîncălzea ca pe o ciorbă.

Sigur, aici nu putem să nu admitem existenţa unui derapaj democratic sever în Rusia, dar după expresia românească „nu te uita la paiul din ochiul adversarului, vezi mai întâi bârna din ochiul tău”, autorităţile române ar trebui mai întâi să ne explice de ce au fost anulate alegerile din România în 2024 şi de ce au fost interzise unele candidaturi. Poate după aceea ne va interesa şi de ce a fost interzis un partid în Rusia.

În România există un partid AUR, căruia i s-a interzis să participe la guvernare, deşi este partidul numărul doi în România. Deşi anularea alegerilor a fost un atentat al CCR asupra democraţiei, Oana Țoiu consideră că putem deveni moraliştii Europei.

Este evident faptul că madam Țoiu a vrut să ne deschidă ochii, explicându-ne că ruşii sunt nemulţumiţi de România, pentru că acesteia i-a crescut „influența regională”. Unde vede Țoiu această creştere, rămâne o enigmă nedezlegată pentru noi.

Să înţelegem că toate temenelele făcute de România față de Ucraina, până la a-şi da cămaşa de pe ea, dovedeşte „creşterea influenţei regionale” a României, după concepția lui Țoiu?A crescut „influența regionala” a României şi noi nu am aflat încă?

Au cam dispărut românii din Moldova, cu care vrem să ne „reunificăm economic”

Deci, Oana Țoiu consideră că reacţia Moscovei privind creşterea „influenţei regionale” a României, este doar propaganda acesteia făcută cu intenţia de a muta atenţia în afara propriilor graniţe (!).

Rezultatele recensământului populaţiei moldovene în 2024, au fost cele pomenite mai sus, că 76,7% s-au declarat moldoveni şi doar 8% s-au declarat români. Aceste rezultate nu justifică triumfalismul autorităţilor de la Bucureşti, care susţin că suntem în pragul finalizării „reunificării economice” cu Republica Moldova.

La recensământul din 2024 a rezultat că populaţia republicii era de doar 2,41 milioane de persoane, în scădere cu 13,6% faţă de recensământul din 2014.

Rezultă ca în intervalul 2014 -2024 părăsiseră țara 327.800 cetăţeni. În 2014, Republica Moldova avea 2,74 milioane de cetăţeni.

Recensământul din 2024 a stabilit că 76,7% dintre cetăţeni s-au declarat moldoveni, respectiv 1,856 milioane şi 8% s-au declarat români, respectiv 193.000. Restul de cca 15% sunt diverse etnii (ruşi, găgăuzi, tătari, țigani, ș.a.).

Dintre cei 2,41 milioane cetăţeni înregistraţi în 2024, 15,6%, respectiv 376.000 au declarat că deţin şi altă cetăţenie, majoritar română.

Din statistica noastră internă, rezultă că în perioada 1991-2024, peste 858.900 cetăţeni din Republica Moldova au dobândit şi cetăţenie română, primind pașapoarte românești.

În mandatele lui Traian Băsescu (2004-2014) au primit cetăţenie română circa 200.000 moldoveni.

Primind cetăţenie română cei 858.900 moldoveni, au primit şi dreptul de a vota, atât președintele României, cât şi preşedintele Republicii Moldova.

Acestor 858.900 de titulari ai unui paşaport românesc, nu li se limitează dreptul de a vota, la alegere, doar un singur președinte, al lor sau al României.

A fost cea mai mare afacere electorală, de care au profitat Traian Băsescu, Klaus Iohannis şi mai ales, Nicușor Dan. Toţi aceşti preşedinţi ai României au beneficiat de un plus de voturi, venit de peste Prut sau de pe alte coclauri, pe unde hălăduiesc moldoveni cu paşaport românesc în buzunar.

Din analiza acestor date oficiale, rezultă câteva concluzii şocante, care ar trebui  să ni le explice autorităţile noastre, în frunte cu Nicușor Dan și Oana Țoiu, înainte ca aceştia să înceapă disecarea declaraţiilor Moscovei.

O concluzie şocantă este impusă de diferenţa uriașă, dintre numărul enorm de 858.900 de moldoveni cărora li s-a acordat şi cetăţenie română şi numărul de 376.000 care şi-au declarat dubla cetăţenie, pe de o parte, şi numărul infim de 193.000 care s-au declarat români, pe de altă parte.

Diferenţa cea mai mare, de 666.000 moldoveni, care au paşaport românesc în buzunar nu s-au declarat români, nu reprezintă decât mărimea prostiei româneşti, care a decis să ofere o şansă la cei 858.900 moldoveni să se împrăştie prin spaţiul UE, cu paşapoarte româneşti.

Trebuie să-i explice cineva lui Nicușor Dan și ministrei Oana Țoiu că România nu are cum să se „reunifice economic”cu Republica Moldova, în care doar 193.000 cetăţeni se declară români, dintre cei 858.900 care au paşapoarte româneşti în buzunar.

Poate că cineva este tentat să acorde circumstanţe atenuante celor 76,7%, care probabil că au fost forţaţi să se declare doar moldoveni.

Dar sub această declaraţie, că sunt moldoveni, există tentativa de mascare a refuzului deschis de a se declara români.

Din câte putem şti din istorie, dacă o citim atent, refuzul moldovenilor de a se declara români, având paşaport românesc în buzunar, nu ar fi justificat atât de teama faţă de propriile autorităţi, cât de repulsia faţă de actul reunificării, care îşi are rădăcinile în perioada 1941-1944, când Moldova de peste Prut a fost readusa în Regatul României.

Această repulsie actuală a moldovenilor, faţă de reunire, este moştenirea pe care ne-a lăsat-o „dictatura militară” a lui Ioan Antonescu, aflat sub sceptrul Regelui Mihai I, care îşi propusese să eradicheze „bolşevismul” din fosta Moldovă sovietică.

Cu ceva vreme în urmă, preşedinta Moldovei, Maia Sandu, declarase că dacă ar avea loc un referendum, pe tema unirii cu România, ar fi prima care ar vota pentru.

Românii care nu se lasă duşi de nas, ştiu că Maia Sandu a minţit, din oportunism, pentru ca Moldova să beneficeze în continuare de ajutoare din partea României. Partidul domniei sale, PAS, nici nu vrea să audă de unire.

Pe de altă parte, Republica Moldova nu are nicio şansă să intre pe cont propriu în Uniunea Europeană.

În spatele unor uşi, bine închise, se țese un scenariu, prin care Moldova să fie trecută peste prag în UE, dusă în braţe de România, precum o mireasă. Dar pentru asta trebuie iubire.

P.S.-1

Când scriu acest articol este ziua de vineri 11 septembrie. Se împlinesc patru luni şi şase zile de când România nu are un guvern cu puteri depline. Cineva la Cotroceni nu are noţiunea timpului şi nu s-a decis încă la desemnarea unui nou premier.

În ultima vreme se vorbește pe surse, că Nicușor Dan ar fi dispus să-l desemneze pe Luca Niculescu, ca premier.

Luca Niculescu este un fost jurnalist şi fost ambasador în Franţa, unde îşi savura câteodată cafeaua de dimineaţă împreună cu Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, cu care se bonjura, fiind vecini de stradă.

Dacă Ilie Bolojan este considerat „Omul Germaniei”, Luca Niculescu este considerat „omul Franţei”, nu se ştie cu ce galoane.

Analizând CV-ul lui Luca Niculescu, se vede de departe că acesta ar „călca a popă” mai curând pentru funcția de ministru de Externe, decât cea de premier.

Cu desemnarea lui Luca Niculescu ca premier, Nicușor Dan îşi continuă joaca de-a Guvernul României; după aventura cu Tomac şi Veștea.

Se pare că ne apropiem inevitabil de alegeri anticipate.

 P.S.-2

Ziua de 8 septembrie a fost rezervată de Nicușor Dan ca să ne pulverizeze și bruma de liniște care ne mai rămăsese neafectată de acesta.

Nicușor Dan a solicitat Parlamentului să aprobe ca Ministerul Apărării Naționale  să trimită niște militari în Ucraina, care să facă parte dintr-un comandament european de într-ajutorare a acestei țări în războiul ei cu Rusia.

Până acum, românii au transmis suficiente semnale că nu vor să fie implicați în vreun fel în conflictul Ucrainei cu Rusia. Așa că Parlamentul României să țină cont de voința populară și să nu aprobe această aventură, a implicării fățișe a unor țări NATO în acest conflict.

Dacă Bruxelles-ul are chef să bage mai adânc bățul prin gard și să zădăre rușii, Parlamentul trebuie să asigure protecția romănilor, deoarece România a fost, este și va fi  permanent în vecinătatea Rusiei și nu Bruxelles.

Abia acum înțelegem ce a vrut să spună ministra de Externe Țoiu, când a avertizat Rusia că România va răspunde militar, dacă fie și doar niște flenduri de drone vor trece granița.