Noul Registru de evidenţă a salariaţilor REGES ONLINE a fost finalizat şi este la dispoziţia cetăţenilor, care, în calitate de salariaţi sau de angajatori, începând cu 1 aprilie 2025, au acces la un sistem informatic modern, accesibil şi eficient.
REGES-ONLINE este un proiect finanţat din fondurile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în cadrul proiectului ”REFORMA EVIDENŢEI ŞI MONITORIZĂRII RELAŢIILOR DE MUNCĂ – Componenta 7. Transformarea digitală, investiţia 6.
Digitalizarea în domeniul muncii şi protecţiei sociale” şi reprezintă un pas important în digitalizarea administraţiei publice, în modernizarea relaţiei dintre salariaţi, angajatori şi stat, contribuie la creşterea transparenţei în relaţiile de muncă, la reducerea birocraţiei şi la asigurarea unui climat de muncă mai sigur şi mai predictibil.
Beneficiile aduse de REGES ONLINE
Printre beneficiile registrului se numără:
– acces online securizat pentru angajatori direct printr-un portal web securizat, folosind certificate digitale calificate sau identitatea digitală ROeID, fără a mai fi necesară instalarea aplicaţiei Revisal pe PC;
– simplificarea procesului de înregistrare şi evidenţă a elementelor contractelor individuale de muncă, transmiterea, vizualizarea şi corectarea înregistrărilor realizându-se direct din browser;
– reducerea riscurilor legate de neconformare şi evitarea sancţiunilor, prin validări automate, atenţionări în sistem şi extrase de neconformităţi.
– eliminarea deplasării angajatorilor la inspectoratele teritoriale de muncă în vederea obţinerii de user şi parolă;
– accesul facil şi securizat al cetăţenilor la propriul istoric avut în calitate de angajat cu contract individual de muncă, aceştia având posibilitatea de a-şi vizualiza şi descărca extrasul din Registru în aplicaţia web, accesibilă simplu din browser de pe orice laptop/PC accesând linkul https://reges.inspectiamuncii.ro sau în aplicaţia mobilă pentru sistemele de operare iOS/Android.
Cei care nu au disponibilă niciuna dintre facilităţile de acces on-line menţionate, vor avea avea posibilitatea să îşi consulte extrasul din Registru la Info Kiosk-ul instalat în acest scop la sediul ITM Neamţ sau la ghişeu, în condiţiile prevăzute de lege.
– posibilitatea salariatului de a verifica în timp real orice înregistrare operată de către angajator cu privire la contractul său de muncă şi primirea de notificări, prin email sau în aplicaţia de pe telefonul mobil, ori de câte ori angajatorul înregistrează o modificare a contractului de muncă, suspendarea sau încetarea acestuia;
– posibilitatea salariatului de a trimite, prin aplicaţie, notificări angajatorului, ori de câte ori constată o neconcordanţă între datele înregistrate în Registru şi situaţia de fapt (Exemplu: altă durată a timpului de muncă, altă funcţie, o situaţie de suspendare a contractului inexistentă în fapt, etc);
– posibilitatea de a descărca extrasul din Registru în format electronic semnat digital, pentru dovedirea vechimii în muncă şi în specialitate.
– interoperabilitate cu alte instituţii pentru validarea datelor, reducând erorile şi birocraţia;
– securitate cibernetică sporită şi protecţie avansată a datelor.
Informatii cu privire la modalităţile în salariaţii care pot accesa online Registrul se regăsesc pe site-ul lnspecţiei Muncii la adresa https://reges.inspectiamuncii.ro/ajutor/cum-accesez/.
Pentru cei care optează să consulte extrasul din Registru la Info Kiosk-uri, informaţii utile se regăsesc la adresa https://reges.inspectiamuncii.ro/ajutor/cum-accesez-kiosk/
6 luni, termen de înregistrare
Angajatorii au obligaţia ca în termen de 6 luni să se înregistreze în noul sistem REGES ONLINE.
Modalitatea de înrolare este detaliată pe site-ul Inspecţiei Muncii, la adresa: https://reges.inspectiamuncii.ro/ajutor/cum-accesez/.
După activarea contului de angajator în noua aplicaţie, angajatorii care au aplicaţii software de Resurse Umane (HR) interoperabile, vor putea transmite elementele contractelor individuale de muncă folosind API-ul de integrare pus la dispoziţie de către REGES ONLINE.
Aplicaţia REVISAL este disponibilă timp de 6 luni accesând link-ul https://reges.inspectiamuncii.ro, secţiunea “Cauţi vechiul Revisal? Click aici!” iar angajatorii deja înregistraţi pot depune în continuare registrele ca fişier RVS, atât online cât şi la ghişeele ITM, doar până la data înregistrării în platforma REGES-ONLINE.
Angajatorii care nu au fost înregistraţi în REVISAL, se pot înregistra EXCLUSIV în REGES ONLINE.
În cele 6 luni de tranziţie, angajatorii au obligaţia de a se înrola în platforma REGES-ONLINE şi de a completa toate elementele contractelor individuale de muncă active la data înrolării în noul sistem, care nu se regăsesc în REVISAL.
Beneficiile pe care îl oferă angajatorilor noul Registru, sunt:
– accesul online securizat direct printr-un portal web securizat, folosind certificate digitale calificate sau identitatea digitală ROeID, fără a mai fi necesară instalarea aplicaţiei Revisal pe PC şi deplasarea la inspectoratele teritoriale de muncă în vederea obţinerii de user şi parolă;
– pentru angajatorii înregistraţi la ONRC validarea calităţii de reprezentant legal se realizează automat, fără a mai fi necesară transmiterea vreunul document la ITM.
De asemenea, din baza de date ANAF, se validează automat CUI/ClF-ul angajatorului
– denumirea şi codul CAEN principal al acestuia, fapt care asigură acurateţea datelor preluate în Registru;
– transmiterea automată a datelor în Registru de către angajatorii care utilizează aplicaţii de salarizare dedicate, prin folosirea unor APl-uri (aplicaţii de conectare dedicate).
Informare gratuită
Inspecţia Muncii pune la dispoziţie în mod gratuit atât specificaţiile tehnice necesare adaptării de către angajatori a apticaţiilor proprii cât şi un mediu de test;
simplificarea procesului de înregistrare şi evidenţă a elementelor contractelor individuale de muncă, transmiterea acestora putându-se realiza direct din browser, în mod simultan de către mai multe persoane delegate de către angajator;
eliminarea riscului de pierdere a bazelor de date; actualizarea codurilor COR în timp real; diminuarea riscului legat de neconformare şi evitarea sancţiunilor prin avertizarea angajatorului în sistem atunci când înregistrează date eronate (Ex. un salariu mai mic decat minimul brut pe ţară, o durată a timpului de muncă mai mare decât cea (egală, etc).
Diminuarea riscului legat de neconformare şi evitarea sancţiunilor prin avertizarea angajatorului în sistem atunci când înregistrează date eronate (Ex. un salariu mai mic decat minimul brut pe ţară, o durată a timpului de muncă mai mare decât cea (egală, etc).
Angajatorii au posibilitatea generării unui extras cu neconformităţi şi astfel, vor putea verifica modalitatea în care persoanele delegate, inclusiv prestatorii de servicii, realizează operaţiunile de înregistrare în Registru.
Surse oficiale de informare
lnformaţii utile angajatorilor se regăsesc la adresele:
– https://reges.inspectiamuncii.ro/ajutor/ghid-utilizare-aplicatie/ şi
– https://reges.inspectiamuncii.ro/ajutor/cum-accesez-angajator/.
Pentru a sprijini angajatorii şi salariaţii să uti(izeze REGES ONLINE, lnspecţia Muncii pune la dispoziţia acestora următoarele opţiuni de suport tehnic:
adresa de suport Angajatori:regesonlinesuport.angajator@inspectiamuncii.ro
adresa de suport Salariaţi:regesonlinesuport.salariat@inspectiamuncii.ro
Telefon ghid interactiv: 0800 500 166
Program de lucru:Luni-Vineri, 08:00-20:00, cu excepţia zilelor de sărbătoare legală
Sunt organizate și sesiuni de informare
În vederea instruirii angajatorilor cu privire la utilizarea REGES ONLINE, pe lângă Ghidul de utilizare disponibil în aplicaţie, Inspecţia Muncii va continua împreună cu furnizorul soluţiei informatice să susţină sesiuni on-line de instruire gratuită, cu o frecvenţă bilunară, sesiuni la care angajatorii pot participa accesând link-ul comunicat în acest scop pe site-ul Inspecţiei Muncii.
În cadrul acestora se vor prezenta toate detaliile tehnice pe care trebuie să le cunoască pentru utilizarea noului sistem informatic.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ va organiza în perioada următoare întâlniri cu angajatorii şi organizaţiile sindicale prin care se vor disemina informaţii utile privind noului sistem informatic.