Fondurile PNRR aduc speranță și pentru dezvoltarea serviciilor medicale oferite pacienților cu afecțiuni neurologice, în special celor aflați în stare critică și cu patologie vascular-cerebrală, de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Printre cele mai importante achiziții se numără angiograful – echipament care va putea deservi radiologia intervențională, chirurgia vasculară și cardiologia intervențională –, un RMN 3 Tesla, echipamente destinate pacienților critici, tărgi electrice performante, un ventilator compatibil RMN, monitoare EKG, un aparat EEG și paturi electrice necesare pentru confortul și mobilizarea pacienților neurologici.
Medicul primar neurolog, dr. Rodica Gurău vorbește despre principalele echipamente prevăzute pentru dotarea spitalului și despre importanța acestora pentru diagnosticarea, monitorizarea și tratamentul pacienților.
”Scopul programului PNRR în serviciul Neurologie este îmbunătățirea infrastructurii cu dotarea aparaturii la nivelul spitalului județean, prin aparatură de performanță și creșterea calității serviciilor medicale la pacienții critici cu patologie vasculară cerebrală. Achiziția cea mai importantă pentru spital și inexistentă în acest moment este angiograful, necesar pentru trei servicii care se vor ocupa cu patologii acute vasculare, cum ar fi serviciul de Radiologie intervențională, serviciul de Chirurgie vasculară și Cardiologie intervențională. În afară de asta, așteptăm un RMN 3 Tesla, superior față de cel pe care îl avem în acest moment. Echipamente cu dotare pentru pacienții critici, cum ar fi tărgi electrice performante pentru transportul pacienților din secție către investigațiile în spitalul celălalt, nou. Avem nevoie, de mai mult timp, de un ventilator compatibil pentru RMN inexistent în acest moment și absolut necesar. Vom avea monitoare noi, EKG, un aparat EEG necesar pentru investigația pacienților cu epilepsie. Sperăm la niște paturi electrice în dotare, importante pentru confortul și mobilizarea pacienților neurologici, care sunt pacienți la pat în mare parte, și multe alte lucruri care sunt pe lista noastră de achiziții și sperăm să vină toate și să reușim în final să vedem și rezultatele acestor acestui program”.
Dotările fac parte din procesul de modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț și urmăresc creșterea calității serviciilor oferite pacienților.
„Sperăm să vină toate și să reușim, în final, să vedem și rezultatele acestui program și ale acestui efort făcut, pentru că spitalul nostru este unul dintre cele 10 spitale admise în acest program”, a mai spus dr. Rodica Gurău.
Anul trecut, reabilitarea Secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a fost realizată complet printr-o investiție de 1.580.000 lei susținută din bugetul Consiliului Județean Neamț.
