Sprijin intens pentru pregătirea deschiderii noului an școlar
Ca în fiecare an, conducerea Primăriei Roman, face eforturi pentru a sprijini copiii, în vederea pregătirii pentru începerea noului an școlar, cu ghiozdane și rechizite, pentru elevii aflați în dificultate.
Conform precizărilor purtătorului de cuvânt al Primăriei Roman, Dragoș Panait, au fost avute în vedere greutățile întâmpinate de familiile cu posibilități materiale reduse, pentru care pregătirea copiilor pentru școală reprezintă o mare problemă.
”Pentru a preveni astfel de situații și pentru a susține accesul la educație, Primăria Municipiului Roman continuă Campania <<Te ajut să înveți>>, inițiată în vederea prevenirii abandonului școlar, campanie ajunsă, în acest an, la cea de-a IX-a ediție.
Demersul se adresează elevilor buni la învățătură, cu domiciliul în municipiul Roman, ale căror familii se confruntă cu dificultăți financiare.
În cadrul programului, administrația locală va sprijini acești copii cu ghiozdane/genți școlare echipate cu rechizite, astfel încât aceștia să poată începe noul an școlar pregătiți pentru activitatea educațională.
Identificarea beneficiarilor se va realiza în colaborare cu unitățile de învățământ din municipiul Roman.
Fiecare instituție de învățământ va transmite Primăriei listele cu elevii care se află în situații financiare dificile și care îndeplinesc criteriile programului, iar municipalitatea va achiziționa și distribui ghiozdanele și rechizitele în baza propunerilor primite de la școli.
Ne dorim ca niciun copil din Roman să nu simtă că lipsurile materiale îi limitează șansa de a învăța și de a-și construi viitorul.
Atunci când un elev este bun la învățătură, muncește și își dorește să evolueze, este responsabilitatea noastră, a comunității, să îi fim alături.
Campania «Te ajut să înveți» este despre educație, despre șanse egale și, mai ales, despre grija pe care trebuie să o avem față de copiii noștri”, a declarat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Sprijinul pentru copii a început deja să fie acordat în această perioadă. În cursul zilei de marți, 1 septembrie, primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, însoțit de viceprimarul Leonard Achiriloaei, au fost alături de copiii de la Centrul de zi „Casa Copiilor” din Roman, unde au oferit 30 de ghiozdane echipate cu rechizite școlare, pentru ca cei mici să poată începe noul an școlar cu cele necesare.
Ghiozdanele și rechizitele oferite copiilor de la „Casa Copiilor” au fost achiziționate prin Direcția de Asistență Socială (DAS) a Municipiului Roman, partener în implementarea proiectului „Inimi aproape – Servicii comunitare pentru copii în județul Neamț”.
”Valoarea” unui ghiozdan
Ce trebuie să însemne pentru un elev ghiozdanul/geanta pe care o poartă zilnic ?
„Pentru un copil, un ghiozdan nou și rechizitele necesare înseamnă mai mult decât obiecte pentru școală. Înseamnă bucuria unui nou început, încredere și sentimentul că cineva este alături de el.
Am dorit să fim aproape de copiii de la «Casa Copiilor» înainte de începerea școlii și să le oferim sprijinul de care au nevoie. Cred cu tărie că investiția în copii este una dintre cele mai importante investiții pe care le poate face o comunitate”, a transmis primarul Laurențiu Dan Leoreanu.
Administrația publică locală își reafirmă preocuparea pentru susținerea educației și pentru prevenirea abandonului școlar.
Colaborarea dintre Primăria Municipiului Roman, unitățile de învățământ și Direcția de Asistență Socială permite identificarea copiilor care au nevoie de sprijin și oferirea unui ajutor concret, înainte de începerea anului școlar.
„Fiecare copil merită șansa de a învăța, de a se dezvolta și de a privi cu încredere spre viitor. Iar noi, ca administrație și comunitate, avem datoria să fim aproape de ei atunci când au nevoie de sprijin”, a mai declarat primarul municipiului Roman.
Campania „Te ajut să înveți” va continua prin colaborarea cu unitățile de învățământ romașcane, care vor transmite listele cu elevii aflați în situații financiare dificile, urmând ca Primăria Municipiului Roman să asigure achiziționarea și distribuirea ghiozdanelor și rechizitelor.
Reamintim faptul că cei 21 de membri ai Consiliului Local Roman au aprobat în ședința ordinară din 27 august 2026 alocarea sumei de 60.000 lei pentru achiziționarea de ghiozdane echipate cu , începerii anului școlar 2026-2027 pentru categoriile de copii amintite.
