7.9 C
Neamţ
luni, 29 septembrie, 2025

Premieră la Teatrul Tineretului – ”Pre pe Leak”, de Mihai-Gruia Sandu

ULTIMA ORĂ

Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț se joacă prima premieră a noii stagiuni teatrale. Este vorba despre un spectacol de Mihai-Gruia Sandu, după o poveste de-a scriitorului Ion Creangă, o poveste care se adresează tuturor celor care se simt copii și nu iau în calcul vârsta din buletin, așa cum a spus regizorul la conferința de presă.

De ce Pre pe Leak?

”Personajul lui Creangă este unul paradoxal: într-o primă parte a poveștii este asuprit și păcălit de toți cei din jur, dar după multe întâmplări neobișnuite și neașteptate devine, surprinzător, un altul! Nu oricine întâlnește oameni buni sau răi, făpturi necuvântătoare, îngeri și diavoli în timpul aceleiași călătorii, spre a-l preschimba din păcălit în păcălitor, din naiv în isteț, din nepriceput în iscusit, din leneș în harnic, din omul cu capul în nori, în cel cu picioarele pe pământ – în consecință, din disprețuit în adorat! Prin  excepționala trupă a Teatrului Tineretului Piatra Neamț, vechiul basm capătă o haină nouă, mai potrivită pentru publicul tânăr de azi, care, cu siguranță, pătrunde cu ușurință metafora și esența transformării pentru a folosi cu succes experiența în propria evoluție. Unii vor înțelege, unii se vor distra! Să vă fie cu leak!”,  a precizat regizorul Mihai-Gruia Sandu.

12 actori ai teatrului au fost incluși în producția acestei piese. Este vorba de Emanuel Becheru, Cristina Ciulei, Paul-Ovidiu Cosovanu, Dan Grigoraș, Ecaterina Hâțu, Maria Hibovski, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu, Smaranda Mihalache, Iulia-Paula Niculescu, Elena Popa și Mircea Postelnicu. Scenografia este semnată de Alexandra Budianu, regia de mișcare – Teodora Velescu,  muzica este semnată de Paul-Ovidiu Cosovanu, iar execuția măști și păpuși poartă semnătura Anei Crăciun Lambru & The Puppet Masters.

Coregrafia este semnată de Teodora Velescu și a fost ”pentru prima oară, când am avut ocazia să lucrez aici, la Teatrul Tineretului. Este pentru prima oară când mă întâlnesc și cu domnul Gruia Sandu. Actorii sunt extraordinari, nu i-am menajat deloc, referitor la coregrafiile diverse și limbajele diverse pe care le folosim în spectacol. Cred că au răspuns cu brio provocării și mai mult, vă invit să vedeți la premieră ce am reușit să realizăm împreună”.

Actorii Teatrului Tineretului vă propun un spectacol pentru întreaga familie, care explorează formele diverse ale comicului, dezvăluind uluitoarea creativitate a jocului ce tinde către ludicul pur.

”Din strategia mea face parte și această intenție, foarte bine delimitată și clară, de a oferi întregii trupe șanse de a crește, e un fel de a spori și competitivitatea întregii trupe. Sunt multiple ocazii de evoluție pozitivă pentru fiecare component al acestei trupe, a spus directorul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea.

Masca, grammelotul (mimarea vorbirii într-o anumită limbă), teatrul de păpuși, pantomima sunt mărci ale unei creații care poartă spectatorii prin toată gama bunei dispoziții, urmărind însă registrul simbolic al unui drum inițiatic: pre gătirea pentru calea evolutivă, aflarea pe calea în care învață din lecții neplăcute și care se încheie cu leacul ce îi restaurează firea.

Articole similare

spot_img
spot_img

CONDOLEANȚE

RECENTE

error: Content is protected !!