Deschiderea unei stagiuni e, de obicei, un gest simbolic: o declarație despre cine e teatrul și încotro se îndreaptă. La Piatra-Neamț, începutul Stagiunii 68 a fost o respirație comună – un salt fără plasă în lumea gestului, a ritmului și a libertății.
Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț a deschis Stagiunea 68 cu PRE PE LEAK, un spectacol semnat de Mihai-Gruia Sandu, care reinventează lumea lui Ion Creangă într-o formă scenică vie, în care gestul, masca și ritmul devin fraze, iar corpul – gramatică.
O reinterpretare nonverbală a basmului Dănilă Prepeleac, montarea aduce un suflu modern, mizând pe expresivitatea fizică, pe ritm și pe muzica originală compusă de Paul-Ovidiu Cosovanu, care amplifică tensiunile și respiro-urile scenei.
„Intră în sală, lasă cuvintele la ușă pentru o oră și vezi ce rămâne”, spune regizorul.
De la Creangă la scenă – inadaptarea rescrisă în carne vie
Basmul lui Ion Creangă e spus în grai neaoș moldovenesc, ține de magicul lumii satului. Tema care îl străbate: inadaptarea.
Dănilă este cel cu mulți copii, sărăntocul fără noroc, omul care nu știe să se impună ca „succes local”, cu o nevastă nemulțumită și un frate avut, sătul de cererile lui. Înșelat și manevrat de toată lumea, Dănilă e eficient doar când ajunge să se confrunte cu dracii – singurii care nu fac parte din lumea asta și nu știu regulile ei.
Dar PRE PE LEAK nu mai e basmul lui Creangă.
Este o interpretare largă a lumii, o poveste în care, da, ca și în cea originală, boii se transformă în carul care nu merge singur, carul se transferă în capră, în gâscă, în pungă goală – o cascadă de pierderi și erori, jucate cu precizie și grație. Totul se întâmplă cu măști, sub măști.
Limbajul ascuns al corpului
Un limbaj inexistent dublează corpul, aerul, muzica, ritmul.
Există un limbaj abstract, grammelotul – mimarea vorbirii într-o limbă imaginară, o comunicare universală prin sonoritate și intenție.
E ca și cum ai privi copiii care, indiferent de vârstă sau țară, reușesc să se înțeleagă fără cuvinte. Un limbaj care rămâne ascuns adulților, dar care funcționează perfect prin ritm, ton, gest și privire.
În PRE PE LEAK, acest grammelot scenic prinde viață: actorii nu rostesc, ci trăiesc vorbirea. Gestul devine propoziție, respirația – dialog.
Lumea fără cuvinte – dans, cabaret, bâlci, infern
Există în spectacol pasaje care nu se potrivesc cu basmul originar – și tocmai de aceea devin fertile.
Un cotilion cu aer de curte franțuzească, un cabaret lipit de talpa iadului, un Scaraoțchi în vestă și cămașă care amintește de hainele bulibașei din Șatra lui Loteanu.
Totul funcționează ca un amestec de pantomimă, dans, ritm, sunet, mișcare scenică – un colaj de forme teatrale care se țin prin energie și intenție comună.
Unele dintre aceste inserții, impecabil realizate, par mai degrabă exerciții de stil – rafinate, plastice, dar detașate de esența poveștii.
Spectacolul se deschide și se închide într-o respirație colectivă, ca o poveste spusă fără a rosti niciun cuvânt, dar pe care o înțelegi instinctiv.
Masca – între protecție și vulnerabilitate
A lucra cu masca înseamnă a renunța la față pentru a lăsa corpul să devină text.
În PRE PE LEAK, corpul devine acest instrument: viu, precis, articulat prin gest.
Actorii respiră împreună, compun propoziții vizuale din mișcări, iar fiecare ridicare de braț sau înclinare de trunchi capătă valoare de replică. Lindsay Kemp spunea că, odată cu masca, actorul nu mai poate mima viața feței, ci trebuie să dea viață aerului din jurul său. Sandu și trupa TT fac exact asta: joacă aerul, nu doar gestul.
”Masca este un instrument care îl conduce pe interpret către o stare de vulnerabilitate și conștientizare sporită, permițând corpului să exprime ceea ce fața nu poate”, a scris educatorul și regizorul Keith Johnstone în volumul „Impro: Improvisation and the Theatre”.
Această vulnerabilitate e miezul spectacolului – actorii, deși acoperiți, sunt complet expuși. În spatele materialului inert, corpul pulsează, respiră, simte.
Dar masca nu e doar libertate. Ea blochează fața într-o expresie fixă, aproape neomenească.
Această imuabilitate, această încremenire a chipului devine amenințătoare: nu mai știi dacă privești un personaj sau o umbră. Masca e vie doar prin corpul care o poartă, dar rămâne rece, neînduplecată, neclintită. În tensiunea dintre mișcarea fluidă a trupului și fixitatea feței se naște o energie aparte – o neliniște care dă spectacolului profunzime și o stranietate hipnotică.
Masca, în PRE PE LEAK, e dublul și în același timp reversul omului. Nu e doar un instrument de joc, ci un avertisment. Un semn al pericolului tăcerii: un chip care nu se schimbă, care privește și nu poate fi privit cu adevărat.
Libertatea și riscul
Spectacolului i s-ar putea reproșa modul în care se abandonează mișcării și măștii.
Într-un moment, povestea dispare complet, ca și cum ar fi fost absorbită de propriul ritm. PRE PE LEAK nu mai urmărește o narațiune anume, nu trage concluzii și nu dă povețe.
Dar nu e cazul. Poate că tocmai în această absență stă sensul lui real: e viața însăși, lipsită de aparența de control cu care ne place să credem că o gestionăm.
Un spectacol care se construiește și se destramă în același timp, trăind prin mișcare, nu prin morală.
Trupul colectiv și ușurința imaterială
Nu cred că trupa actuală a Teatrului Tineretului a muncit mai greu și mai conștient ca aici.
Totul se obține cu efort: imaterialitatea mișcării, ușurința aparentă a dansului.
Dar acest efort nu e doar tehnic – el construiește altfel și trupa.
Prin repetiție, disciplină și respirație comună, actorii se îndreaptă către formula unui singur organism scenic, o voce unică formată din douăsprezece corpuri. E ceva rar și greu de obținut: o solidaritate artistică ce depășește rolul, distribuția, chiar și individualitatea.
Sub coordonarea coregrafei Teodora Velescu, mișcarea scenică devine un text colectiv, o construcție de precizie în care ritmul, tăcerea și respirația se împletesc cu muzica lui Paul-Ovidiu Cosovanu, atent calibrată între ludic și grav. Sunetul nu însoțește corpul, ci îl conduce, îl pulsează, îl provoacă.
Scenografia Alexandrei Budianu transformă spațiul într-o lume fluidă – gospodărie, pădure, infern –, iar măștile și păpușile Anei Crăciun-Lambru dau culoare unui bâlci modern, plin de umor și cruzime.
Un teatru care respiră
PRE PE LEAK e un spectacol apt să depășească bariera scenei – oriunde s-ar afla aceasta – și să transfere bucurie. Nu este o simplă adaptare, ci o reconectare a teatrului cu rădăcina sa: jocul pur, unde corpul devine instrumentul gândului.
Mihai-Gruia Sandu reușește să transforme un basm popular într-o parabolă despre prezent, despre limitele comunicării și libertatea expresiei.
Într-o lume saturată de vorbe, el propune mișcarea, ritmul și corpul ca forme de adevăr.
Dar adevărul, în PRE PE LEAK, nu e nici liniștitor, nici moralizator.
E un adevăr care respiră și te privește prin măști — imposibil de ignorat.
Un spectacol în care umorul și neliniștea dansează împreună, iar teatrul își amintește că nu are nevoie de cuvinte pentru a spune ceea ce nu poate fi spus.
