Zeci de hectare de pășune și pădure sunt afectate de incendiile de vegetație înregistrate de la începutul anului în județul Neamț.
Marți, la ora 15:22, prin apel la 112 a fost anunțat un incendiu în satul Petru Vodă din comuna Poiana Teiului. ”Incendiul s-a manifestat, la o distanță de aproximativ 1,5 km față de drumul de acces al autospecialelor, pe o suprafață de aproximativ șapte hectare, existând posibilitatea propagării la fondul forestier. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au acționat forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 Poiana Teiului, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, SVSU Poiana Teiului, Ocolul Silvic Poiana Teiului și Ocolul Silvic Privat Green Gold Vest. Focul deschis în spații deschise a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Misiunea fost finalizată după ora 23.00”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.
Arderea vegetației uscate este ”STRICT INTERZISĂ!”
Pompierii susțin că respectând măsurile de prevenire a incendiilor, vă protejaţi viaţa şi bunurile materiale! Nu uitaţi, orice situaţie de urgenţă trebuie să fie anunţată, în cel mai scurt timp, la numărul unic 112! Pompierii militari vă reaminstesc că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri etc., punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube materiale. De asemenea, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, iar în cazul realizării igienizării terenurilor prin ardere, este obligatorie obţinerea acceptului de la Agenţia pentru Protecţia Mediului și a permisului de lucru cu focul, impunându-se totodată, respectarea cu strictețe a măsurilor și regulilor de apărare împotriva incendiilor.
Amenzi usturătoare, dar…
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă – articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.