Ieri, polițiștii au participat la activitatea organizată în cadrul ”Clubul Micului Jurnalist”, ediția a II-a, desfășurat la Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț.
”La finalul întâlnirii, i-am provocat pe copii să scrie ei știrea despre vizita noastră. Au fost atât de multe idei frumoase, încât ne-a fost imposibil să alegem un singur text. Am ales, așadar, să împărtășim câteva dintre gândurile lor, exact așa cum le-au așternut pe hârtie.Rezultatul ne-a bucurat și ne-a impresionat. Fiecare dintre ei a surprins, în felul său, cele mai importante momente ale întâlnirii”, a transmis Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Neamț.
Aida a ales să pună accent pe caracterul educativ al activității și pe demonstrația echipei canine, scriind că „un moment deosebit al întâlnirii a fost prezentarea câinelui polițist Aris, care ne-a impresionat prin inteligența, disciplina și abilitățile sale”, concluzionând că „activitatea a fost educativă și captivantă”.

Ștefania a surprins emoția întâlnirii și bucuria copiilor, notând: „cu multă bucurie copiii de la Clubul Micul Jurnalist l-au primit pe Aris, câinele polițist”, curioasă să afle mai multe despre munca acestuia.
Ilinca a reflectat asupra mesajului preventiv al activității, observând că „regulile trebuie să fie așa cum sunt, pentru că dacă nu ar exista reguli ar fi un haos total la orice pas”, iar despre demonstrația practică a remarcat că „domnul polițist ne-a arătat cât de bine pregătit era Aris și ce face el în cazul unei persoane dispărute”.
Fiecare dintre cele trei materiale a avut ceva special: ”atenția la detalii, emoția întâlnirii sau reflecția asupra importanței regulilor. Le mulțumim tuturor pentru că au acceptat provocarea și ne-au arătat că jurnalismul începe, înainte de toate, cu privirea atentă asupra oamenilor și a poveștilor lor. Suntem convinși că printre ei se află viitori jurnaliști talentați și ne bucurăm că am avut ocazia să contribuim la această experiență de învățare”, au mai transmis polițiștii nemțeni.

