Gest de curaj la Roman

Polițist din Roman, erou în timpul liber: a intervenit și a salvat o tânără atacată cu un briceag de fostul concubin

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Polițist și erou și în timpul liber

Jurnaliștii primesc zilnic, comunicate de presă de la instituțiile colaboratoare, care le servesc drept primă sursă de documentare a unui subiect.

Un comunicat de presă primit de la Inspectoratul Județean de Poliție(IPJ) Neamț, ne-a atras atenția în mod deosebit, oarecum prin neobișnuitul situației.

”La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost agresată pe strada Tineretului, din municipiul Roman.

În urma cercetărilor efectuate a reieșit că, în jurul orei 10:00, o tânără de 20 de ani, după ce ar fi ieșit din curtea Spitalului Municipal(SMU) Roman, ar fi fost așteptată de fostul concubin, un bărbat de 30 de ani și de mama acestuia, pentru a purta discuții referitoare la motivele despărțirii.

În jurul orei 12:00, la finalul discuțiilor, întrucât nu a reușit să o convingă să reia relația, bărbatul, aflat la volanul unui autoturism, i-ar fi solicitat tinerei să îl îmbrățișeze, iar în acel moment ar fi înțepat-o în mâna stângă cu un briceag.

Conflictul a fost observat de agentul de poliție Tiberiu Ioan Mititelu, de la Secțai de Poliție Rurală Ion Creangă, aflat în timpul liber, care a intervenit imediat, reușind să îi despartă pe cei doi și să împiedice escaladarea agresiunii.

 Totodată, acesta a alertat de îndată polițiștii aflați de serviciu și le-a furnizat informații esențiale cu privire la direcția de deplasare și autoturismul folosit de agresor, contribuind astfel la depistarea acestuia la scurt timp după incident”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ.

Aceeași sursă arată că tânăra a primit îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea acesteia.

Polițiștii au îndeplinit procedurile legale de  completare a formularului de evaluare a riscului, din document, rezultând existența unui risc iminent.

Din păcate, persoana vătămată a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată cererea pentru emiterea acestui document de protecție de către instanța de judecată.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Profil profesional al salvatorului

Agentul de poliție Tiberiu Ioan Mititel este încadrat din anul 2025. Potrivit IPJ Neamț, intervenția sa demonstrează că misiunea de a proteja viața și siguranța cetățenilor nu se oprește odată cu terminarea programului de lucru, iar spiritul de responsabilitate și profesionalism îi însoțește pe oamenii legii și în afara orelor de serviciu.

Contactat telefonic de jurnalista Alexandra Manea Predescu, de la ROMAN TV, modest, agentul de poliție spune că nu și-a făcut decât datoria.

”Fapta s-a petrecut  joi, 25 iunie, dimineața, pe str. Tineretului. Mă întorceam de la serviciu și am asistat la o altercație între un bărbat și o tânără, care țipa după ajutor.

Am intervenit și am reușit să-i despart. Am constatat că individul avea asupra lui un cuțit, pe care îl folosise pentru a răni victima, care sângera.

Am reușit să anunț pe colegii mei de la Poliția Roman. Până la venirea echipajului individul a reușit să fugă. Colegii mei au plecat în urmărirea agresorului și au reușit să-l prindă.

În acest timp eu am însoțit tânăra la CPU pentru a primi îngrijiri medicale și a mă asigura că agresorul nu se întoarce. Nu consider că am făcut ceva ieșit din comun, ci doar că am avut atitudinea care trebuia, mai ales în contextual în care cazurile de femicid s-au înmulțit alarmant”, a declarat agentul de poliție Ioan Tiberiu Mititelu.

Conform statisticilor în România, numai în primele 6 luni ale anului 2025 s-au petrecut peste 14 cazuri de femicid.

Potrivit Legii 53/2026, femicidul se pedepsește cu privare de libertate de până la 25 de ani sau cu închisoare pe viață.

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE