Un document oficial transmis Sindicatului Polițiștilor „Diamantul” de către IPJ Neamț confirmă probleme grave de infrastructură în sediile poliției din județ. Lipsa unei rețele de apă curentă, utilizarea rezervoarelor pentru alimentare și variantele autonome de canalizare sunt doar câteva dintre deficiențele semnalate. IPJ Neamț a informat că are 69 de posturi de poliție si nu are autorizație sanitară de funcționare.
În acest context, sindicatul a cerut Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) amendarea contravențională și suspendarea activității IPJ Neamț până la obținerea avizului sanitar necesar.
Într-o țară unde polițiștii sunt chemați să mențină ordinea și siguranța publică, o misiune zilnică pare a fi… găsirea unui grup sanitar decent. Inspectoratul de Poliție Județean Neamț administrează cu mândrie 69 de imobile, toate cu destinația de post de poliție. Numărul sună bine, dar realitatea este că nu toate aceste locații sunt dotate cu ceea ce ar trebui să fie o necesitate de bază în secolul XXI: o toaletă funcțională.
Să facem un tur ghidat al luxului polițienesc:
- 24 de imobile au reușit să prindă jackpot-ul – o toaletă interioară. Miracol modern.
- 45 de sedii se descurcă cu toalete exterioare, că doar aerul proaspăt face bine la sănătate.
- 28 dintre acestea au ajuns la apogeul civilizației și sunt dotate cu… toalete ecologice. Un detaliu interesant: aceste toalete sunt, prin definiție, soluții temporare. Dar, în România, orice improvizație devine permanentă, așa că nu ne mirăm.
Și să nu uităm de acele 9 posturi de poliție care funcționează în spații închiriate. Aici, situația devine și mai amuzantă: în multe cazuri, nu există toaletă proprie. Trebuie să își împartă „facilitățile” cu alte instituții sau să improvizeze… ca întotdeauna.
Munca de polițist vs. Lupta cu infrastructura
Siguranța națională? Ordinea publică? Mai întâi ne luptăm pentru hârtie igienică! Dacă vreți o provocare extremă, încercați să intrați la grupul sanitar de la Poliția Roman. Accesul se face pe propria răspundere. Mirosurile îți pot reseta complet sistemul olfactiv. Practic, nici nu trebuie să intri în toaletă – ajungi în hol și stomacul tău va lua decizii. Singur.
Între timp, la IPJ Neamț, două femei de serviciu (DOUĂ din ȘASE câte ar fi să fie!) trebuie să întrețină curățenia nu doar aici, ci și la Poliția Municipiului Piatra Neamț. Când vin concediile, aceleași două eroine acoperă și posturile de la Roznov și Bicaz. Suspectăm că se oferă medalie de super-puteri la mătură și, la nevoie, sporul de zbor dintr-un sediu într-altul.
Cine asigură siguranța polițiștilor?
Oficial, toate sediile poliției ar trebui să fie autorizate din punct de vedere al securității și sănătății în muncă. Ne întrebăm cum. Poate s-au redefinit între timp „condițiile optime de muncă”? Sau poate polițiștii sunt antrenați special să supraviețuiască în medii ostile, unde toaleta e un lux, iar femeile de serviciu o resursă strategică, limitată.
Conducerea a demarat procedurile pentru obținerea autorizațiilor. E o veste bună. În ritmul birocratic românesc, sunt șanse pentru toalete decente la următoarele reașezări geopolitice. Pare să fie o perioadă de 35 de ani între ele.
Până atunci, spor la treabă, dragi polițiști! Și țineți-vă respirația dacă aveți drum pe la Roman…
Notă: Acesta este un pamflet. Nu e vina noastră că viața bate filmul.