Desemnarea liberalului Adrian Veștea în funcția de premier, semnată duminică, 14 iunie, de președintele Nicușor Dan, a împărțit PNL — iar PNL Neamț rămâne de partea președintelui partidului, Ilie Bolojan, care a numit decizia „un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”.

Președintele organizației județene, primarul Romanului Dan Laurențiu Leoreanu, a vorbit „la cald” pentru „Monitorul de Roman”. Într-un dialog intens, liderul liberalilor nemțeni a evitat să comenteze decizia până la votul forurilor de partid, dar a transmis răspicat că primarii din județ rămân alături de Bolojan și că el însuși ar refuza un post de ministru.

Dan Laurențiu Leoreanu – fișă biografică

Nume complet: Laurențiu Dan Leoreanu

Vârstă: născut la 5 august 1965, la Roman (60 de ani)

Funcții actuale: primar al municipiului Roman; președinte PNL Neamț

Profesie: profesor de matematică

Parcurs politic: deputat de Neamț PNL (2016–2024); primar al Romanului în mai multe mandate; președinte PNL Neamț din 2024

Anunțul a venit după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul de premier desemnat. În aceeași zi, Nicușor Dan a semnat decretul de revocare a lui Tomac și decretul de desemnare a lui Adrian-Ioan Veștea, care are 10 zile pentru a se prezenta în Parlament cu un program de guvernare și lista miniștrilor.

„No comment” până se pronunță forurile partidului

Întrebat cum privește compromisul grupării din PNL care a acceptat nominalizarea lui Veștea, prim-vicepreședinte al partidului, primarul a refuzat polemica și a invocat Statutul PNL:

Laurențiu Leoreanu: „No comment!” Acesta este răspunsul meu la întrebarea pe care mi-o puneți. Nu vreau să comentez nimic până nu se ia o asemenea decizie în forurile de conducere ale partidului (Consiliul Național al PNL, n.r.), așa cum prevede Statutul PNL. Ca jurnalist mă știți de atâta vreme și știți că sunt un om de onoare.

„Trebuia discutată și în interiorul PNL”

Reporterul a insistat, cu trimiteri la „O scrisoare pierdută” și la replica Farfuridi-Brânzovenescu — „Trădare, trădare. Dar s-o știm și noi?!” — și a ridicat acuzația, apărută în interiorul partidului, că Ilie Bolojan ar fi „preluat PNL pe persoană fizică”, în timp ce singurul lăsat în afara jocului ar fi cetățeanul. Leoreanu a răspuns scurt:

Laurențiu Leoreanu: Ba da. Eu cred că asta rămâne singura problemă. Dar nu credeți că trebuia discutată și în interiorul PNL?

PNL Neamț, alături de Bolojan: „Niciun primar nu vrea o soluție imorală”

La întrebarea reporterului dacă, de fapt, nu „se încearcă confiscarea PNL de către PSD”, primarul a mutat discuția pe teren, în județ:

Laurențiu Leoreanu: Președintele Ilie Bolojan se află în Republica Moldova și își va întrerupe vizita, luat prin surprindere de această nominalizare. Va fi o consultare în forurile partidului, iar eu, așa cum v-am mai spus, știu că niciun primar din Neamț, nu vrea o soluție imorală. Primele mesaje pe care le-am primit astăzi de la cei 41 de primari liberali sunt acelea de a rămâne pe linia dreaptă și corectă. Nu mi se pare că e o scenă desprinsă din Caragiale, ci una desprinsă din viață — și vedem că viața oferă tot felul de surprize. În viață trebuie să fii foarte atent să iei în calcul toate variantele, astfel încât să fie o decizie cât mai corectă.

Refuză categoric un post de ministru

Reporterul i-a amintit relația apropiată cu Veștea — invocând sprijinul pentru un proiect local, reabilitarea rezervorului de 5.000 mc din zona Gării Roman în valoare de 7.750.571,80 lei și l-a întrebat cât va cântări asta în votul său. Răspunsul a fost tranșant:

Laurențiu Leoreanu: Dan Laurențiu Leoreanu va refuza categoric un post de ministru. Nu spun acest lucru pentru prima dată. Am un contract cu romașcanii, am proiecte începute și le voi duce la capăt. Recunosc că e vorba despre o relație între doi oameni care s-au respectat, dar asta nu înseamnă că, la vârsta mea, mă voi compromite politic. La mine, un cuvânt dat trebuie și respectat. Am promis lui Traian Băsescu că îl voi susține și l-am susținut. Am promis că o voi susține pe Elena Udrea și așa am făcut. Am promis și l-am susținut pe Ludovic Orban. Am promis să-l susțin pe Nicolae Ciucă și l-am susținut. Am promis că voi fi alături de Ilie Bolojan și o fac până la capăt (inclusiv promisiunea din stația Petrom, n.r.).

„Nu mă rog decât pentru ai mei, nu pentru trădători”

De dimineață, primarul Leoreanu se afla la biserică. Scurtul interviu a fost ulterior. Întrebat dacă la biserică s-a rugat și „pentru iertarea păcatelor celor care trădează” și ale celor intrați în „curvăsăreala politică dâmbovițeană”, șeful liberalilor din Neamț a refuzat eticheta:

Laurențiu Leoreanu: Eu nu am de ce să mă rog pentru acest lucru, pentru că tocmai v-am spus pentru ce m-am rugat și v-am spus că nu sunt trădător. Rugăciunea este o chestie intimă. Eu nu mă rog decât pentru mine, pentru familia mea, pentru romașcanii mei — nu pentru trădători. Ei trebuie să se roage singuri, pentru că, din păcate, sunt mulți care e necesar să se roage și au nevoie să fie iertați.

Ce urmează

Decizia oficială a PNL ține de forurile de conducere. Biroul Politic Național poate propune sancționarea lui Veștea, însă excluderea prim-vicepreședintelui revine Consiliului Național, întrucât funcția este aleasă în Congres. Până atunci, mesajul liderului PNL Neamț rămâne neschimbat: niciun pas în afara „liniei” lui Bolojan.