Turul României începe mâine, 9 septembrie, reunind unele dintre cele mai importante echipe de ciclism într-o competiție care traversează România și aduce sportul de performanță mai aproape de public. În Piatra-Neamț cursa ajunge joi, 10 septembrie, cu Etapa a II-a, care va lega municipiile Iași și Piatra-Neamț.
Pentru desfășurarea competiției în condiții de siguranță, circulația rutieră va fi restricționată temporar pe traseul parcurs de pluton. Măsurile vor afecta traficul pentru o perioadă scurtă, iar circulația va fi reluată după trecerea participanților și după ce condițiile de siguranță vor permite acest lucru.
Astfel, în data de 10 septembrie, în intervalul orar aproximativ 14:30–15:10, vor fi închise circulației rutiere următoarele artere:
– Strada Izvoare
– Strada Gara Veche
– Strada Fermelor
– Bulevardul Traian
– Piața Mihail Kogălniceanu
– Bulevardul Decebal
– Bulevardul Republicii
– Piața Ștefan cel Mare
Accesul din străzile adiacente către arterele menționate mai sus va fi restricționat cu 15 minute înainte de trecerea plutonului. Totodată, Piața Ștefan cel Mare va fi închisă circulației rutiere începând de miercuri, 9 septembrie, de la ora 20:00, până vineri, 11 septembrie, ora 14:00.
De asemenea, vor mai fi închise circulației rutiere în data de 10 septembrie străzile Calistrat Hogaș și Durăului, între orele 09:00-16:00 și V.A. Urechia, Piața 22 Decembrie și Bulevardul Republicii (de la intersecția cu Bulevardul Decebal până la Teatrul Tineretului) între orele 11:00-16:00.
Conducătorii auto sunt rugați să țină cont de aceste restricții, să își planifice din timp deplasările și să utilizeze rute alternative. Participanții la trafic trebuie să respecte indicațiile polițiștilor și ale personalului aflat pe traseu.
Și la Roman
- Strada Primăverii (de la sensul giratoriu cu str. Mihai Viteazul)
- Bulevardul Republicii
- Bulevardul Roman Mușat
- Sensul giratoriu Horia
- Intrare dinspre Luțca
- Calea Romanului
- Sens giratoriu înainte pe DJ 207A
- Sens giratoriu și intrare pe Strada Primăverii
- Intersecție dreapta pe Bulevardul Republicii
- Sens giratoriu stânga pe Bulevardul Roman Mușat
- (SPRINT LA CASA DE CULTURĂ)
- Sens giratoriu înainte pe DN2 (Pod)
- Sens giratoriu dreapta pe DN 15D (Horia)
- După 600m stânga spre DJ 157 (direcția Trifești – Climești – Făurei – Mărgineni – Izvoare – Piatra Neamț).
