Cele mai spectaculoase „perle” din lucrările elevilor. „Broșcei”, „fica” și alte exprimări memorabile”
Iată că nu a trecut decât o zi de la afișarea rezultatelor preliminare ale examenului de Evaluare Națională și pe rețelele de socializare sau în unele publicații online au început să apară, ca în fiecare an, ceea ce dascălii corectori numesc ”perle”, adică greșeli flagrante de exprimare sau scriere pe care elevii le-au făcut.
Evident că cele mai multe erori au fost săvârșite la proba de Limba și literatura română.
Așa cum a apărut deja în spațiul public, la primul subiect, textul suport s-a bazat pe un fragment din romanul ”Mesteceni de hârtie” de Veronica D. Niculescu.
Iată textul suport:
”A dus țestoasa acasă și așa a început totul. În zilele următoare, broasca a refuzat orice fel de legume și fructe și a stat tot mai retrasă. Vladimir şi-a dat seama că, de fapt, era o țestoasă de apă și, prin urmare, carnivoră.
A umplut o cădiță de plastic, a lăsat-o să plonjeze acolo şi i-a dat carne proaspătă, atent mărunțită. Țestoasa a prins viață. O vreme i-a mers bine aşa. Apoi, când s-a făcut tot mai frig, s-a retras într-un colț al sufrageriei şi a intrat în hibernare”.
Pe baza acestui subiect elevii au avut de rezolvat mai multe cerințe. Dar iată care sunt cele mai frecvente greșeli.
- Corectorul de ziar avea grijă de animale. O broască, un uliu și un sfârc.”
- „Când a venit frigul, bărbatul a vrut să sufoce broasca cu o pernă roșie, dar ea a înviat!”
- „Un omuleț a adus în redacție un stârv prins în gheață.”
- „Broscuța a refuzat să mănânce frunze și flori și a așteptat carne. Și eu la fel, dar nu crudă.”
- „Descrierea casei lui Vladimir durează 12 rânduri. Apoi mai primește un păsăroi.”
- „În primul text e vorba de un om care muncește, care iubește natura. În al doilea, e o femeie
Mari probleme au avut candidații cu folosirea corectă a unor cuvinte. Cea mai neinspirat folosită formă, considerată a fi ”perla perlelor” a fost modul greșit de a scrie substantivul ”broască” la cazul genitiv singular. În loc de forma corectă ”broaștei” a apărut ”BROȘCEI”
Alți copii au greșit ortografierea substantivului ”fiica”, scris greșit ”FICA”.
O altă greșeală, apărută în unele lucrări scrise, a fost cea de folosire greșită a adverbului ”decât” în adverbului ”doar”.
Al doilea text, pe baza căruia elevii au avut de rezolvat alte cerințe se referea la descrierea unei călătorii în Papua Noua Guinee, țară insulară situată în vestul Oceanului Pacific, la nord de Australia și la est de Indonezia.
Autoare Carmen Strungaru, Agutoki- ”Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee”.
La fel ca la primul text, ”perlele” elevilor nu au lipsit nici de această dată.
Astfel, unul dintre candidați a scris că „Femeia a zis că zeama de cocos are gust de salcie”, în loc de forma corectă gust ”sălciu”.

