Daria Tamba a strălucit, din nou, pe platourile emisiunii ”Vedeta Familiei”
Luni 1 februarie, de la orele 18,00, postul național de televiziune, TVR1 a transmis emisiunea în care nemțeanca Daria Tamba, în vârstă de doar 11 ani, a impresionat prin interpretarea ei în cadrul emisiunii de talente ”Vedeta Familiei”.
Juriul emisiunii, format din Aurel Temișan, Elena Gheorghe și Andreea Bălan, a rămas impresionat de modul de interpretare a melodiilor pe care micuța nemțeancă, pregătită la Clubul Luky Dance din Roman, de către Mihaela Tertelici și compozitorul Sergiu Rudichi le-a adus în atenția iubitorilor de muzică bună.
Conform formatului emisiunii, prima piesă a fost interpretată alături de sora ei mai mare, Crina Tamba și ea pregătită tot la același club, acum cântăreață într-o formație proprie.
Melodia cântată de cele două surori s-a numit ”Stand By Me”.
Cea de a doua melodie, aceea ”de forț㔄 menită să-i pună în evidență calitățile vocale ale interpretei a fost melodia ”Alfie” din repertoriul Chynthiei Erivo.
Cea de a treia piesă la care s-a descurcat, la fel de bine, a fost din repertoriul folcloric al moldovencei noastre, Mirela Vaida, intitulată ”Veselie știu să fac”.
Profesoara ei de canto, Mihaela Tertelici, a declarat pentru ”Monitorul de Roman” că fetița și-a dat măsura talentului pe care-l are, dar și a municii perseverente.
”Pe 1 decembrie Daria a participat la sferturile de finală și a fost declarată câștigătoare a ediției. fiind trimisă în semifinale, care se vor desfășura pe parcursul a două ediții din luna decembrie.
Emisiunile au fost înregistrate și se va vedea când anume vor fie le difuzate pe TVR1, ediții în care s-au confruntat cele 21 de micuțe vedete selectate dintre cei mai talentați copii, pregătiți în cluburile de canto din întreaga țară. Au intrat în semifinale 6 copii, printre care și Daria.
Ea a avut o misiune extrem de dificilă, pe care a dus-o la îndeplinire cu succes, impresionând juriul cu piesa ALFIE din repertoriul Cynthiei Erivo.
Vorbim de un copil foarte mic, Daria, dar foarte, foarte muncitor, care a primit și mult har de la Dumnezeu. Această fetiță va ajunge departe, dacă va munci cu aceeași perseverență.
Telespectatorii au remarcat spusele lui Aurelian Temișan, președintele juriului, care a jurizat alături de Elena Gheorghe și Andreea Bălan.
Aurelian Temișan i-a spus fetiței că speră că va putea asista la concertele ei în țară și pe marile scene ale lumii, cumpărând un bilet la concertele ei”, a declarat Mihaela Tertelici.
Fermecătoarea puștoaică a fost de-a dreptul încântătoare, îmbrăcată într-un autentic costum moldovenesc, din zona noastră și a cucerit inimile juriului, care a remarcat facptul că ”a trecut dincolo de sticlă”.
Indiferent dacă micuța nemțeancă va cuceri sau nu trofeul emisiunii, faptul că a ajuns printre primii 6 cântăreți, cei mai buni din țară, este o mare, mare realizare pentru micuța simpatică din Icușești, susținută cu atâta dragoste și sacrificii de sora ei mai mare.

