Pelerinaj la mănăstirile din zona noastră
Consiliile județene Neamț și Suceava au demarat, în perioada 31 august-3 septembrie 2026 un pelerinaj pedestru „Via Mariae”, de la Mănăstirea Văratec la Mănăstirea Voroneț, pe un traseu care unește județele Neamț și Suceava, un eveniment în premieră în zona noastră.
Conform precizărilor administratorului public al județului Neamț, Lucian Micu, pelerinajul „Via Mariae” reunește pelerini din cele două județe, alături de invitați din Harghita. Timp de patru zile, participanții vor avea posibilitatea să viziteze mănăstirile de pe traseu : Văratec, Agapia, Sihla, Sihăstria Neamțului, Secu, Neamț, Sihăstria Râșcăi, Bogdănești, Slatina și, ca punct final, Mănăstirea Voroneț, dar și obiective naturale și turistice.

În prima zi, pelerinii parcurg traseul de la Văratec, prin Agapia și Sihla, spre Sihăstria Neamțului. A doua zi, este programat un traseu prin inima zonei Vânători-Neamț: Mănăstirea Secu, Parcul Natural Vânători-Neamț, Rezervația de Zimbri „Dragoș Vodă” și Schitul Vovidenia. În a treia zi, participanții vor parcurge traseul de la Mănăstirea Neamț spre Sihăstria Râșcăi.
Pelerinajul continuă miercuri, 3 septembrie, când participanții vor pleca, la ora 9:00, de la Mănăstirea Neamț către Mănăstirea Sihăstria Râșcăi și se va opri la Bogdănești. Ultima etapă a pelerinajului duce pelerinii la Voroneț, poposind și la Mănăstirea Slatina.
Această ultimă etapă are aproximativ 17 kilometri, dintre care 13 kilometri vor fi parcurși pe jos.
Administratorul județului, Lucian Micu, a declarat pentru ”Monitorul de Roman” că președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, s-a implicat personal în organizarea acestui eveniment, care va aduce împreună oameni de pretutindeni, ce vor avea prilejul să se bucure de patrimoniul religios, istoria și frumusețea naturală a celor două județe.
Pelerinajul va crea o legătură între două dintre cele mai importante zone monahale ale țării și va oferi participanților atât experiența pelerinajului pedestru, cât și posibilitatea de a descoperi ținuturile Neamțului și Sucevei.
Întrebat fiind cum s-a făcut recrutarea amatorilor de pelerinaj, Lucian Micu a spus că s-a realizat prin protopopiatele din Neamț și Suceava.
Contactat telefonic, pr. Dan Alexandru Antoce, protopopul Romanului a declarat că, la rândul lor, preoții au anunțat inițiativa în biserici, dar din câte știe în zona noastră nu s-au găsit amatori.
”Noi am adus la cunoștința tuturor preoților din Protopopiatul Roman adresa primită de la Consiliul Județean și programul ambițios al acestui proiect.
Am centralizat situația primită, dar deși este un proiect foarte interesant nu sunt amatori, motivate, cred eu, de faptul că persoanele care participă trebuie să aibă o stare de sănătate foarte bună, pentru a putea parcurge, zilnic, pe jos, distanțele dintre obiectivele vizitate, aproximativ 18 km. în fiecare zi, ceea ce nu este simplu”.
