O bătrână din Bodești și-a văzut agoniseala de-o viața arzând în fața sa. Aceasta a avut nevoie de ajutorul cadrelor medicale din cauza unui atac de panică.
Aseară, prin apel la 112 a fost anunțat un incendiu produs la o casă situată în satul Oșlobeni din comuna Bodești.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la SVSU Bodești, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și I..P.J. Neamț.
”La sosirea primelor echipaje de intervenție incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, la acoperișul locuinței și la două anexe gospodărești din imediata apropiere.
O femeie în vârstă de 83 de ani a fost evacuată de cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost asistată de echipajul SMURD deoarece a suferit un atac de panică.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars acoperișul casei construit din lemn și acoperit cu plăci de azbociment pe o suprafață de 80 mp, două anexe gospodărești din lemn pe o suprafață de 50 mp și bunurile din interiorul acestora.
De asemenea s-au deteriorat bunuri din interiorul locuinței (aparate electrocasnice, obiecte de mobilier și alte materiale textile).
Coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a precizat Irina popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.
Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu lungime mare şi coturi multe montate pe lângă şi pe pereţii combustibili, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperaturã mai ridicată şi pentru afumarea cărnii, neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum.
Pompierii recomandă
Pompierii militari recomandă cetățenilor, în cazul în care constată prezenţa unor astfel de nereguli la propriile locuinţe să procedeze la înlăturarea lor prin respectarea următoarelor condiţii:
– la străpungerea planşeelor combustibile, elementele de lemn ale plaşeelor trebuie sa fie distanţate la cel puţin 24 cm de la faţa interioară a coşului de fum. Completarea spaţiului dintre coş şi planşee se realizează cu materiale termoizolatoare incombustibile;
– când coşurile sunt lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile se lasă între perete şi coş un spaţiu de cel putin 10 cm protejând în acelasi timp peretele cu materiale rezistente la foc;
– la travesararea podului clădirii şi la stăpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn;
– în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, ca să se poată observa cu uşurinţă eventualele fisuri;
– în podul clădilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile;
– gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile de prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă);
– coşurile amplasate până la distanţa de 150 cm de coamă trebuie să depăşească coama cu 50 cm pentru învelitori incombustibile şi cu 100 cm pentru învelitori combustibile;
se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid;
– în spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie, nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului;
– se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lânga pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile;
– coşurile de fum vor fi verificate, curaţate şi reparate de către personal specializat, cel puţin de două ori pe an.

