15.7 C
Neamţ
luni, 23 iunie, 2025

Panica s-a instalat aseară la Adjudeni, după ce un incendiu violent a cuprins acoperișul unei case

ULTIMA ORĂ

La ora 19:40, liniștea serii a fost tulburată de un apel la 112, care anunța un incendiu puternic la o locuință din satul Adjudeni. În scurt timp, echipaje de intervenție de la SVSU Tămășeni și Detașamentul de pompieri Roman au ajuns la fața locului pentru a combate flăcările.

Înainte de sosirea pompierilor, trei bărbați au fost salvați din casa cuprinsă de fum de către localnici și personalul SVSU. Deși a fost asistat de echipajul SMURD, unul dintre aceștia, un bărbat de 50 de ani, a refuzat să fie transportat la spital.

Flăcările mistuiau deja acoperișul și mansarda casei, afectând o suprafață de 120 de metri pătrați. Pompierii au luptat pentru a împiedica propagarea incendiului la construcțiile din vecinătate. Din păcate, focul a distrus complet acoperișul, mobilierul și bunurile din două camere de locuit, precum și două spații de depozitare.

După primele cercetări, s-a stabilit că incendiul a fost provocat de un burlan de fum neprotejat termic, care a aprins materialele combustibile din jur.

 

Articole similare

spot_img
spot_img

CONDOLEANȚE

RECENTE

error: Content is protected !!