Concursul Național de Sărituri peste Obstacole Cupa TCE Agricultura se va desfășura în zilele de 22 și 23 august 2026, în Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“ Piatra-Neamț. Competiția cu specific local, ajunsă la ediția a XVII-a, a fost inițiată de regretatul Culiță Tărâță în anul 2009 și a căpătat dimensiuni naționale și internaționale.
Ediția din acest an a Cupei TCE Agricultura va avea loc sub semnul aniversării a 40 de ani de la inaugurarea Bazei Hipice de Peste Vale, în august 1986.
Sunt așteptați la start cei mai valoroși călăreți români, la toate categoriile: copii, juniori, tineret, amatori și seniori. Însă, dată fiind importanța aniversară a acestei ediții, anul acesta pe teren vor fi prezenți și veteranii sportului ecvestru românesc formați de marele antrenor Virgil Bărbuceanu, de care este legată înființarea Bazei Hipice, printre care: Aurel Cojocariu, Radu Ilioi, Radu Minac, Florin Lateș, Ionuț Ursache, Lucian Aprofirei, Marius Lupu.
Ca de fiecare dată, finanțarea competiției este asigurată în totalitate de cunoscuta firmă nemțeană TCE Agricultura, condusă de Mihai Tărâță.
Programul competițional
Vineri 21.08.2026
ora 19:30 Ședința tehnică
Sâmbătă 22.08.2026
09.00 1. Proba nr. 1 – ELITE TOUR,
Amatori 1, Copii 1, Cai debutanți, Sportivi debutanți
H = 0.80 m; Art.220.2.1.1 (proba la cronometru); 5 clasamente
11.00 2. Proba nr. 2 – VIP TOUR, Amatori 2
H = 0.95 m; Art.220.2.1.1 (proba la cronometru); 2 cls.
13.00 3. Proba nr. 3 – BRONZE TOUR, Copii 2
H = 1.05 m; Art.220.2.1.1 (proba la cronometru); 2 cls.
15:00 4. Proba nr. 4 – SILVER TOUR, Juniori
H = 1.20 m; Art.220.2.1.1 (proba la cronometru); 2 cls.
16:30 Ceremonialul de deschidere a competiției Cupa TCE Agricultura, cu participarea tuturor sportivilor, călare și pe jos;
-
Festivitatea aniversării a 40 de ani de la inaugurarea Bazei Hipice (1986–2026);
- Cuvântul de deschidere;
- Discursul invitaților speciali;
- Evocarea istoricului Bazei Hipice;
- Prezentarea sportivilor veterani și a sportivilor actuali ai Bazei Hipice „Virgil Bărbuceanu“ Piatra-Neamț;
- Înmânarea Diplomelor Aniversare celor care au contribuit la susținerea și promovarea sportului ecvestru nemțean de-a lungul celor 40 de ani de existență a Bazei Hipice.
17:30 5. Cupa TCE Agricultura – manșa I (1.30 m); Art. 221.3.3.1 ; M 1 – la crono.
18,00 Program muzical de fanfară
Duminică 23.08.2026
09:00 6. FINALA ELITE TOUR,
Amatori 1, Copii 1, Cai debutanți, Sportivi debutanți
H = 0.85 m, Art.220.2.1.1 ( proba la cronometru); 5 clasamente;
11.00 7. FINALA VIP TOUR, Amatori 2
H = 0.95-1.00 m; Art. 222.2.3 (proba in doua faze speciala); 2 cls.
13.00 8. FINALA BRONZ TOUR, Copii 2
H = 1.10 m; Art. 222.2.3 (proba in doua faze speciala) ; 2 cls.
15.00 9. FINALA SILVER TOUR, Juniori
H = 1.20 m; Art. 222.2.3 (proba in doua faze speciala); 2 cls.
17.00 10. Cupa TCE Agricultura – manșa II
(1,35 m); 221.3.3.1 (la crono.); 1 cls. general
18:00 Festivitatea de premiere și de închidere.
Comunicat de presă / Asociația Club Sportiv Ecvestru Costache Lupu
Anul acesta, Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“ Piatra Neamț împlinește 40 de ani de la inaugurare



