Explozie în Goșmani

O femeie a suferit arsuri grave după ce i-a sărit butelia în aer

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Ziua și nenorocirea !

O altă bătrână,  din satul Goșmani( Români) a suferit arsuri din cauza exploziei unei butelii

Nu există zi lăsată de la Dumnezeu, în ultima vreme, în care câte o persoană,  să nu fie victima unei explozii.  Iată că și în cursul dimineții de 30 octombrie, la ora 09:52, prin apel la 112  Detașamentul de Pompieri Roman, din cadrul ISU a fost anunțat faptul că în comuna Români a avut loc o explozie, care nu a fost urmată de incendiu, într-o casă din satul Goșmani, comuna Români.

De remarcat că vorbim tot despre o persoană în vârstă, aceasta fiind din nou victima singurătății și neputinței.

”La locul solicitării s-au deplasat forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Roman (două autospeciale de stingere dintre care una cu modul pentru descarcerare și prim ajutor și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă), precum și forțe ale SVSU Români și IPJ Neamț.

La sosirea pompierilor s-a constatat că explozia s-a produs la un aparat de gătit alimentat cu butelie și nu a fost urmată de incendiu. O femeie în vârstă de 75 de ani, care a fost surprinsă de suflul exploziei, a suferit arsuri pe o mare suprafață corporală (cap, umeri și torace).

 

Pacienta  a primit îngrijiri, de la echipajul medical de pe ambulanța SMURD TIM, ulterior fiind transportată la CPU Roman.

După o evaluare preliminară s-a constatat că nu sunt afectate încăperile locuinței, ci doar aparatul de gătit.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor”, se precizează în comunicatul de presă al ISU Neamț.

 Se caută un loc într-o clinică universitară, unde se tratează marii arși

 Pacienta a primit primele îngrijiri medicale de la medicii urgentiști, din cadrul Spitalului Municipal de Urgență(SMU)  Roman, cazul fiind anunțat către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență(COS), îndriduit să caute un loc într-o clinică, în care sunt tratați marii arși, pentru că, la 10 ani de la explozia de la Colectiv, România, deși a avut fonduri europene asigurate, nu a fost încă în stare să construiască un spital de profil.

Directorul de îngriji medicale al SMU Roman, Teodor Cărpuș, ne-a comunicat starea gravă a pacientei.

” În cursul zilei de joi, 30 octombrie 2025, în jurul orei 11, 30 a fost adusă  la CPU o pacientă în vârstă de 75 de ani, din localitatea Goșmani, care a suferit arsuri de gradul I-IV pe aproximativ 30% din suprafața corpului, arsurile fiind localizate la nivelul capului, gâtului, toracelui și membrului superior stâng.

Există și suspiciuni de arsuri la nivelul căilor respiratorii aeriene, motiv pentru care a fost intubată.

Deoarece în centrul universitar din Iași nu există locuri disponibile am apelat la COS pentru identificarea unui centru specializat, unitatea noastră fiind în așteptarea unui răspuns din partea UPU Timișoara.

Cadrele medicale ale SMU Roman asigură îngrijiri medicale până la transferarea pacientei către o unitate specializată în tratarea marilor arși”, a precizat Teodor Cărpuș, director de îngrijiri ,medicale al SMU Roman.

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE