Am citit o știre scurtă. Apoi m-am gândit cât de lungă e, de fapt, povestea din spate. Când statul nu coboară la sat, oamenii ajung să fie pedepsiți nu neapărat pentru că au vrut să fenteze legea, ci pentru că au crezut că nu au altă variantă. Sau nu au avut. Iar uneori, trei metri cubi de lemn costă cât o viață de vulnerabilitate.
Pe 28 martie, în localitatea Ion Creangă din județul Neamț, un bărbat de 42 de ani a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un utilaj agricol cu remorcă pe DJ 207D. Transporta aproximativ 3 metri cubi de lemn.
La o primă vedere, este o știre simplă, cu o concluzie clară: bărbatul era în neregulă din toate punctele de vedere. Nu avea permis de conducere. Remorca nu era înmatriculată. Lemnul nu avea acte de proveniență. Iar etilotestul a arătat o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool în aerul expirat. Ghinionistul săptămânii.
Materialul lemnos a fost confiscat, iar polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. S-a aplicat și o sancțiune contravențională conform Legii nr. 171/2010 privind contravențiile silvice.
Până aici, totul e clar. Un caz închis, o rubrică în presă, o bifă în statisticile poliției.
Dar ceea ce nu se vede – sau nu se vrea văzut – e de ce ajung oamenii aici.
Sistemul care nu coboară la sat
Nu e vorba (doar) despre nepăsare sau sfidarea legii. E, de multe ori, despre un sistem care cere mult și oferă cu parcimonie câte ceva la schimb.
Un sistem care nu coboară la sat.
Ca să omologhezi o remorcă improvizată, ai nevoie de un laborator mobil RAR. Dar județul are unul singur. Treci pe o listă, aștepți luni. Faci drumuri, cheltui bani, și speri că îți vine rândul înainte să-ți cadă roata din ax.
Ca să obții permis, trebuie școală, timp, bani și disponibilitate. Și poate chiar noroc, dacă ești dintr-un sat unde nici semafoarele nu au ajuns. O școală de șoferi costă cât trei salarii de muncă sezonieră. Un lux, nu o opțiune.
Lemnul? Lemnul nu e pentru afacere. E pentru sobă. Pentru iarna care n-a trecut încă bine. Dar și pentru lemn îți trebuie aviz, hârtii, aprobări. Statul nu te-ntreabă cu ce te încălzești. Te întreabă dacă ai ștampila pe foaia de însoțire.
Vulnerabil din oficiu
Așa ajung oamenii să fie neregulamentar de săraci. Nu pentru că vor. Ci pentru că, într-un sat unde sistemul nu coboară, ei trebuie să se urce în ce au.
Un tractor, o remorcă veche, niște lemne fără acte, un drum până în satul vecin.
Și dintr-un om care încearcă ”să se descurce”, devii neregulamentar de ghinionist. Iar ghinionul nu vine singur. Vine cu dosar penal, cu lemnul confiscat, cu o amendă și un semn în cazier. Pentru că ai încercat să faci un drum scurt, într-o țară unde distanța dintre lege și realitate e lungă și mereu în urcare.
Așa devii vulnerabil din oficiu. Nu din sfidare, ci dintr-un dezechilibru cronic între exigențele unui stat birocratic și viața reală a celor care nu au altă variantă decât să ocolească. Sau să riște.
