Calitatea aerului în România este monitorizată de autoritățile pentru protecția mediului, sub coordonarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), prin intermediul Rețelei Naționale de Monitorizare automată a Calității Aerului (RNMCA). Această monitorizare se face cu ajutorul stațiilor fixe, dar și a unor laboratoare mobile, monitorizare ce permite furnizarea de date publice în timp real , pe site-ul de specialitate ”Calitate Aer”, care prezintă indicii și valori măsurate actualizate și confirmate de specialiștii de la serviciile de monitorizare a calității aerului, din fiecare județ, conform normelor europene, în domeniu. După o absență de câțiva ani, a plasmei din centrul municipiului Roman, am constat zilele trecute reapariția ei și faptul că aceasta comunică, în timp real, calitatea aerului din toate localitățile județului. Am solicitat informații de specialitate instituției județene de resort, Agenția de Mediu Neamț, de la care am primit informații despre ”mersul lucrurilor” în județul nostru, unde calitatea aerului e monitorizată de cele 3 stații de la: Piatra Neamț, Roman și Tașca.

Calitate corespunzătoare a aerului
Conform ultimelor date ale Agenției de Protecția Mediului Neamț, calitatea aerului respirat de nemțeni, este una corespunzătoare, la cele 3 stații din județ, respectiv cele de la Roman, Piatra Neamț și Tașca.
”Dacă e să ne referim la Roman, localitatea de care sunteți, presupun, cel mai interesați, vă pot spune că și aici vorbim de o stație industrială, ca și la Tașca, spre deosebire de cea de la Piatra Neamț( stație de uz urban n.r). Toate aceste stații monitorizează mai mulți poluanți. Vorbim de dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NOx), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), compuși organici volatili (COV) și particule în suspensie (PM10 si PM2,5). Mai sunt monitorizați și parametrii meteo:direcția și viteza vântului, presiune, temperatură, radiația solară, umiditate relativă, precipitații. În același timp este măsurată direcția vântului, viteza acestuia, temperatura exterioară, radiația solară, umiditatea și precipitațiile”, a declarat pentru ”Monitorul de Roman”, Teodora Sârbu, șefa Serviciului de Monitorizare a Calității Aerului, din cadrul Agenției de Mediu Neamț, care a mai spus că la Roman, anul acesta, a fost înregistrată o singură depășire a parametrilor, la sfârșitul lunii februarie. ”Este adevărat că la Roman anul acesta am înregistrat o singură depășire a parametrilor, în luna februarie, la pulberi în suspensie, când s-a constat o valoare de 53,65 depășire, valoarea limită fiind de 50. Probabil că vorbim de emisiile produse, de încălzirea rezidențială (de la centrale termice folosite de romașcani), la care s-ar fi putut adăuga și pulberi industriale ”, a precizat Teodora Sârbu.
Parametrii normali

Specialistul a adăugat faptul că lucrurile nu sunt deosebit de grave, întrucât legea permite 5 depășiri într-un an la asemenea poluanți. La Piatra Neamț nu s-a constatat nici o depășire în anul 2025, lucrurile stând un pic mai rău, însă, la Tașca, din motive cunoscute, legate de depășirile de la fabrica de ciment.
Potrivit sursei citate, pentru fiecare tip de poluant există o monitorizare continuă și se fac tot felul de măsurători, care sunt transmise în stația centrală de la Piatra Neamț, unde sunt analizate de specialiști. În cazul unor depășiri peste limitele normale, din diverse cauze, în teren se deplasează reprezentanții Gărzi de Mediu, care iau imediat măsuri concrete de îndepărtare a cauzelor, obligând poluatorul să ia măsuri imediate, lucru pe care, de regulă poluatorii industriali, le iau, având în vedere că amenzile aplicate sunt foarte mari.

România, obligată de U.E. să se conformeze normelor europene
De menționat este faptul că, în ultimii ani, reţeaua de monitorizare a calităţii aerului (RNMCA) din România, s-a dezvoltat sub presiunea Uniunii Europene și la ora aceasta cuprinde 148 staţii automate de monitorizare a calităţii aerului şi 11 staţii mobile:
- 30 staţii de tip trafic
- 58 staţii de tip industrial
- 37 staţii de tip fond urban
- 13 staţii de tip fond suburban
- 7 staţii de tip fond regional
- 3 staţii de tip EMEP
În județul Neamț, toate depășirile valorilor limită zilnice pentru protecția sănătății umane, înregistrate la A.P.M. Neamț sunt notificate, conform procedurilor autorităților implicate în realizarea măsurilor necesare pentru reducerea poluării, în conformitate cu prevederile Legii nr. 104 /2011 privind calitatea aerului înconjurător.
Care sunt limitele legale de depășire a valorilor limită?
În conformitate cu prevederile legale, numărul de depășiri ale valorilor limită pentru pulberile în suspensie(PM10), într-un an calendaristic, trebuie să fie de maxim 35. Trăiască ”Coana Europă”, care a obligat România să respecte legislația europeană de mediu!

