15.1 C
Neamţ
marți, 13 mai, 2025

Neamț: 5 accidente grave provocate de pietoni. 2 oameni au murit, 3 sunt în stare gravă

ULTIMA ORĂ

Polițiștii rutieri și cei de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au intensificat acțiunile de informare și prevenire în rândul participanților la trafic.

În perioada 24-30 martie, o acțiune în tot județul Neamț, care a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere generate de abaterile săvârșite de pietoni.

Scopul principal al demersului a fost de a atrage atenția asupra pericolelor la care se expun pietonii prin nerespectarea regulilor de circulație și de a contribui la reducerea numărului de accidente rutiere.

Acțiunea a fost organizată în contextul în care, la nivel național, de la începutul anului și până în prezent, indisciplina pietonilor a fost principala cauză a accidentelor rutiere, a precizat Ramona Ciofu, IPJ Neamț.

 21,8% dintre accidente din cauza pietonilor

La nivel național, s-au înregistrat 111 accidente pe fondul acestor abateri, reprezentând 21,8% din totalul accidentelor produse.

În județul Neamț, în aceeași perioadă, s-au produs 5 accidente grave, în urma cărora 3 pietoni au fost răniți grav iar 2 au decedat.

Principalele cauze ale evenimentelor rutiere în care au fost implicați pietoni sunt traversare neregulamentară și deplasarea pietonilor pe partea carosabilă.

”Acțiunea desfășurată de polițiștii nemțeni a dus la identificarea a 463 de pietoni care au fost surprinși traversând neregulamentar și care, prin comportamentul lor, s-au expus riscului de a deveni victime ale accidentelor rutiere.

În toate aceste cazuri, au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare”, a mai precizat reprezentantul IPJ Neamț.

Șoferi deveniți pietoni

Polițiștii au retinut și 36 permise de conducere, 10 pentru viteză, 4 pentru depășire neregulamentară, 3 pentru neacordare prioritate vehicule, 3 pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului, și 16 alte abateri.

Totodată, polițiștii au reținut și 27 certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni, pe care le va organiza Poliția Neamț și în perioada următoare, au ca principal scop protejarea vieții și reducerea numărului de accidente rutiere, întrucât traversarea regulamentară și respectarea normelor de circulație sunt esențiale pentru siguranța fiecăruia dintre noi.

 

Articole similare

spot_img

RECENTE

error: Content is protected !!